Dacă mergi către sud, nu foarte departe, vei găsi Cireșul uriaș în care locuiesc zânele verii: Iuniela, Iuliela și Augustiela. Ele sunt surori, foarte frumoase, blonde și atât de aiurite, sucite și învârtite, încât au rugat-o pe Rojica Prințesa Cireșelor să le ajute.
-Nu ne mai vedem capul de treburi! s-au plâns ele.
-Vă trebuie doar puțintică ordine și un strop de disciplină, plus un orar clar și cineva să vă îndrume, a explicat Rojica. Mă voi ocupa eu cu plăcere de toate acestea! a zis ea încântată.
Zânele verii sunt extrem de ocupate. Iuniela are un radio tocmai în vârful cireșului, de unde transmite muzică veselă pentru toți locuitorii Pajiștii cu flori și albine zumzăitoare, pentru cei din Pădurea Verde și mai ales pentru cei din Satul de pe Colina Cireșului. Ei bine, acest radio nu poate să funcționeze fără Liliacul Emi Bos, căruia îi place la nebunie prăjitura de cireșe însiropată. Foarte bine atunci, Rojica îl servește de trei ori pe zi. În căsuța zânelor se află o bucătărie perfect echipată unde îți este drag să tot gătești.
Zâna Iuliela are câteva văcuțe și o fabrică de înghețată chiar jos, la rădăcina pomului. Ajutoarelor ei, Corbul Gheo și Veverițul Mușu, le place în mod deosebit siropul de cireșe, așa că Rojica îi servește tot de trei ori pe zi. În sfârșit, Augustiela aranjează ploile pentru că vara, cum știm toți, e foarte important să plouă la timp. Albin-cel-Ager, pilotul Biplanului Galben, este ajutorul ei și lui îi place dulceața de cireșe. Rojica îl servește ori de câte ori Albin coboară din cerul albastru unde zboară printre norii albi pufoși cu Biplanul lui Galben cu elice.
Colina Cireșului are, desigur, în vârf chiar Cireșul, iar spre soare-răsare o Pajiște cu iarbă și flori nemuritoare albastre. Acolo curge un pârâu rece și pasc întreaga zi văcuțele Iulielei. În loc de pietriș, în apa limpede strălucesc pietre mici, colorate. Da, sunt chiar pietre prețioase! Pentru că, vedeți voi, cealaltă jumătate a colinei este o carieră de nestemate. Ea aparține Meseriașului, Duhul Magic din Munții Înzăpeziți, prietenul cel mai bun al zânelor, și este păzită de Motanul cafeniu Bulfei și de Cățelul lățos Bujavercă. Ei se înțeleg cât de cât bine, pentru că au aceeași meserie: paznic de comoară. Din loc în loc sunt panouri de avertizare pe care scrie mare: Nu vă aventurați! Pericol de avalanșă cu pietre prețioase!
Visul Rojicăi este să planteze o întreagă livadă de cireși la ea acasă, în Satul Cocorilor, aflat între pădurea de sălcii și balta cu stuf și nuferi. Pentru că este guralivă, planul ei secret îl știe toată lumea. Totuși, nimeni nu râde de visurile Rojicăi! Prințesei cireșelor i se dusese vestea că:

Îndată ce se supăra,
Tuna și fulgera,
Vai de pielea ta era!

Zilele lungi, luminoase și calde ale verii trec pline de farmec, cireșele se coc în neștire, lumea din căsuțele de lemn ale satelor dimprejur vine să cumpere înghețată de la zâna Iuliela, peste Pajiștea înflorită și parfumată răsună vocea prietenoasă a Iunielei de la radio, în vreme ce Augustiela colindă cu Albin-cel-Ager cerul albastru în avionul mic galben cu elice, printre turme de norișori, oițe albe pufoase. Din când în când, o ploicică răcoroasă le potolește setea florilor, albinelor, fluturilor și iepurilor. Pe cer apoi apare curcubeul în care Albin a nimerit odată din greșeală și a murdărit Biplanul Galben de roșu, verde și albastru, mai ales pe aripi. A spălat o zi întreagă cu mult detergent și o perie până ce a curățat totul.
Culorile curcubeului erau foarte persistente! Bine că nu lovise dungile indigo sau violet! Și oricum, elicea a rămas puțin pătată.
Poate că acesta a fost cel mai dramatic eveniment timp de mulți ani-de-vară, cu zile asemănătoare, ce-i drept, dar niciodată monotone pentru că toți, dar absolut toți, erau fericiți! Zânele și Prințesa Cireșelor Rojica aveau mare grijă de întrega suflare din ținutul Cireșului, până într-o zi când...

...se stârni un vânt rece. Temperatura coborî cu mai multe grade și Rojica trebui să caute, prin cufere și prin dulapuri, haine mai groase pentru cei din Cireș. Întâmplarea nu speria totuși pe nimeni, pentru că frigul anunța venirea cuiva de la munte. Meseriașul trimitea câteodată curieri să ia pietre prețioase sau cireșe. De cele mai multe ori pe Cangurul Zăpezilor, deoarece acesta avea buzunar și nu pierdea nimic, niciodată. Cangurul Zăpezilor era un tip de încredere. După tropăit, tot el venea și acum. Maaamă, ce sărituri mai face! Dar în loc să meargă direct la Bulfei și Bujavercă, paznicii carierei, Cangurul Țopăilă veni drept în fața Cireșului și sună la sonerie. Rojica îi răspunse:
-Ce s-a întâmplat, Țopăilă, dorești cireșe? Sau ești răcit și vrei sirop medicinal din codițe?
-Nuuu, am un mesaj urgent pentru zânele verii de la Duhu Meseriașu, care zice că prin telescopul lui a văzut ceva, nu am voie să zic ce, mi-a zis expres să nu lungesc vorba cu nimeni și să fiu discret și prudent și educat și bine-crescut și... Căpcăuni! Na, am zis-o! Ptiu, ce fraier sunt! Vai de mine!
-Stai liniștit, Țopăilă, secretul tău e în siguranță. Doar eu sunt mâna dreaptă a zânelor! Nu știai?
-A! Da? Ce bine! Înseamnă că ești de încredere! Bravo! Unde sunt ele?
-Fiecare la treaba ei. Poftim în bucătărie. Ia loc și gustă plăcinta cu cireșe, e o rețetă nouă. Îl trimit pe Gheo Corbul să le anunțe de venirea ta. Bine?
-Îhî. Sunt foarte ostenit.
-O să te înzdrăvenești! Uite ce sirop aromat! Poftim, gustă! Ia zi, cum e la voi în munți?
-Ãăă... Brrr, e frig. Dar noi locuim într-o peșteră și facem focul cu lemne din pădure.
Seara ne adunăm în jurul focului iar Meseriașu ne spune o mulțime de povești...
-A! Ce frumos! Zi-mi și mie o poveste!
-Știi, poveștile au căpcăuni, nu e momentul.
-Ai dreptate. Căpcăunii sunt secret. O poveste fără ei, atunci?
-Eu știu numai povești cu căpcăuni, zise Cangurul cu gura plină. Miam, ce bun. Plăcinta e delicioasă iar siropul foarte aromat. Ce bine e la voi în Cireș!
Chiar atunci, corbul Gheo apăru în ușa bucătăriei cu mersul lui legănat:
-Au venit! Așteaptă în sufragerie.
-Vai de mine, ce emoții am! zise cangurul.
-Stai calm, amice, zânele sunt în toane bune. Nu ai de ce să fii speriat. Hai poftim! insistă corbul.
Și așa, Cangurul Țopăilă avertiză zânele verii de apropierea Cometei Roșii, pe care se aflau trei căpcăuni îngrozitori.
Iar dacă telescopul vedea clar, aceștia erau, se pare, vestiții Spărgători-de-Stânci, Căutători celebri de Comori, pe numele lor:

Fum-de-Frunze
Negru-fumegos,
Când călare, când pe jos,

Roade-Cer
Cu un corn de rinocer,

și
De-Omăt
cu nasul de gheață,
care suflă ceață.

Meseriașu nu avea nicio îndoială, mai povesti Țopăilă: ținta căpcăunilor se afla chiar sub rădăcinile cireșului. Era cariera cu pietre prețioase. Iar cei trei nu se mulțumeau niciodată cu puțin! Lăcomia lor era legendară.
Vestea era într-adevăr tristă, pentru că nu se afla niciun Făt-Frumos curajos prin preajmă.
Cine să înfrunte Spărgătorii-de-Stânci?
Aveau o cât de mică șansă în fața lor?
Duhu Meseriașu se scuza și spunea că nu poate veni personal deoarece este "foaaarte răcit" (aici Țopăilă se ciupi de nas, tuși apoi ridică din umeri), dar el propunea o alianță între Cireș și cariera de nestemate. Armata zânelor putea să câștige dacă își unea forțele cu Bulfei Motanul zburlit cu gheare de oțel și Bujavercă Cățelul dințos.
Bineînțeles, zânele erau de aceeași părere. Un bărbat, fie el duh, se pricepe la război pe cât o femeie, mai ales zână, se pricepe la pace. Deci e foarte priceput.
Vreți să știți cum arăta armata zânelor verii?
Să numărăm pe degete. Unu la mână, Bulfei: sprinten, bine antrenat, cu gheare și colți. În plus, avea un mieunat de atac care îți îngheța sângele în vine. Toți se bazau de fapt pe el, că va pune căpcăunii pe fugă. Dacă nu, rămânea, doi la mână, Bujavercă. Și el avea dinți de oțel și un lătrat de speriat. Precis căpcăunii vor fugi mâncând pământul! își ziceau între ei restul oștenilor, ca să prindă curaj. Ei erau: trei la mână, Corbul Gheo, patru la mână, Veverițul Mușu, cinci la mână, Liliacul Emi. Apoi, la mâna cealaltă, Rojica se apucă să numere pe: șase la mână, Albin-cel-Ager, șapte la mână, Căluțul Dudu, opt la mână, Văcuța Dora, nouă la mână...nouă la mână? Cine mai era? A! Da! Nouă la mână se oferi să fie Țopăilă Cangurul Zăpezilor.
Zece la mână era, desigur, chiar ea, Rojica Prințesa Cireșelor!
Pentru siguranța Cireșului au hotărât ca zânele verii să rămână în căsuța lor aeriană. Oricum, căpcăunii erau prea grei ca să fie ridicați cu baghetele lor magice și alungați. De obicei, cu aceste bețișoare fermecate, zânele goneau omizile din cireș, ajutau albinele să zboare când acestea aveau găletușele prea pline, parfumau florile și îndulceau cireșele. Deci lucruri finuțe, potrivite pentru o zână. Dar căpcăunii erau grosolani și neciopliți.
Trei zile s-au antrenat acești voinici la umbra Cireșului din zori și până seara târziu: făceau tumbe, săreau coarda, țopăiau într-un picior, se luptau cu nuielușe de cireș, mâncau prăjituri și beau sirop de cireșe. Zânele îi aclamau și îi aplaudau de la balconul căsuței lor din Cireș. Câțiva săteni pașnici urmăreau spectacolul cu gura căscată. Maamă, ce armată au zânele! ziceau ei.
Apoi, în ziua a patra, dis-de-dimineață, pământul s-a cutremurat ușor, o bufnitură îndepărtată s-a auzit și cele mai coapte cireșe au căzut în iarbă. Aha, Cometa Roșie cu căpcăuni aterizase pe undeva, aproape. Unde oare? Corbul Gheo plecă în recunoaștere, în timp ce zânele pregătiră micul dejun pentru războinici, să nu meargă cu burta goală la luptă. S-au așezat apoi toți la masă, dar cu urechile ciulite în așteptarea veștilor. Gheo reveni curând: îi văzuse pe căpcăuni când au ieșit din norul mare de praf ridicat de aterizarea Cometei și au tropăit spre balta cu stuf. Erau destul de murdari, zise el, și însetați.
-Bineînțeles! Cum de nu ne-am gândit! Zânele pot vrăji apa! Căpcăunii vor adormi pe loc și îi luăm ca din oală! țipă Mușu.
-Tare deștept mai ești! Lebedele, pelicanii și cocorii ce vină au? Doar e balta lor! zise Rojica.
-Așa e, vrăjile de adormit căpcăuni sunt prea puternice pentru restul, mormăi Emi Liliacul. Nu se mai trezesc din somn un an întreg!
-Să le trimitem suc de cireșe și plăcintă atunci! Poate se ghiftuiesc până ațipesc! susținu Mușu Veverițul.
-Dar tu crezi că au bătut atâta drum să doarmă! Au venit cu treburi! încheie discuția Căluțul Dudu.
-Să așteptăm! propuse Albin. Eu decolez și n-am să-i pierd din ochi o clipă.
Toți au fost de acord cu această propunere înțeleaptă. Au așezat tabăra împrejurul Cireșului care era astfel apărat din toate părțile. Nimeni nu-i putea lua prin surprindere! Totuși, Rojica se gândi un pic și zise:
-La noapte cum vom ști ce fac cei trei căpcăuni? E mai bine să meargă cineva către balta cu stuf încă de pe acum. Iar după o clipă de gândire, continuă:
-Merg chiar eu! Vreau să fiu sigură că lebedele nu pățesc nimic. Aceste vorbe ale ei i-au făcut pe ceilalți luptători să răsufle ușurați. Cu toții iubeau foarte mult zânele și Cireșul dar, la drept vorbind, niciunul nu dorea să înfrunte căpcăunii.
-Hau-hau, merg cu tine! Patru ochi sunt mai buni decât doi! zise Bujavercă.
-Ba las' pe mine! se repezi Bulfei motanul. Patru ochi, dintre care doi văd și noaptea, sunt și mai buni!
-Iar eu o să vă salvez de urmăritori dacă sunteți descoperiți, zise Căluțul Dudu. De unde are Dudu atâta curaj? se minunară toți.
Așa că la lăsarea serii cei trei războinici neînfricați, Rojica, Bulfei și Dudu, s-au apropiat încet-încet de balta cu stuf lângă care căzuse Cometa Roșie. Vocile căpcăunilor se auzeau clar în liniștea serii:

Unul mormăia,
Altul grohăia,
Celălat ca leul răgea,
Spaima în tine de băga.

-Propun să mergem de-a bușilea! Ca să nu fim văzuți, îngăimă Căluțul Dudu.
-Ba eu zic să ne târâm pe burtă! interveni Bulfei în șoaptă.
-Să ne pitulăm bine! acceptă Rojica. Dudu, rămâi aici că tu nu te pitulezi bine! Vezi cine vine din urmă!
-Îhî! zise căluțul speriat.
-Să-i luăm prin învăluire, Bulfei! Oricum, lasă-mă pe mine să mă apropii cel mai mult ca să trag cu urechea. Să nu te dai de gol!
-Bine, șefa, glumi motanul.
Mare fu uimirea Rojicăi să audă ce trăncănesc cei trei fioroși! Ei se rezemaseră chiar de stâlpul difuzorului radio care emitea de obicei muzică, vești și timpul probabil. Radioul era oprit acum din cauza invaziei.
-Mi-e foame! Aș ronțăi jucăria aceea galbenă care a bâzâit toată ziulica! Sigur e gustoasă! mormăi Roade-Cer, cel cu corn de rinocer.
-Probabil e din cașcaval, am mai văzut așa invenție! comentă Fum-de-Frunze.
-Eu m-am încălzit teribil, poftesc o înghețată! preciză De-Omăt.
-Ha! Sări în baltă! zise Fum.
-Ssst! Propun să discutăm urgențele, vă rog! Până adunăm noi nestematele, Cometa Roșie se va topi! Avem o mare dilemă aici, colegi căpcăuni! tună Roade-Cer, aparent cel mai deștept dintre ei.
-Care anume? se repeziră ceilalți doi.
-Plecăm chiar acum, cât nu se topește ce a mai rămas din Cometă sau urcăm la Cireș să dăm de comoară!
-Comoara, comoara! răcniră Fum-de-Frunze și De-Omăt.
-Bine bă, dar rămânem aici pentru totdeauna! Vă convine? mârâi Roade-Cer.
-Bîîî! se bosumflară cei doi. Nuuu....
-De ce nu vă convine?
-Pe mine mă doare capul de la culori! răspunse iute De-Omăt. La noi știi o treabă, lucrurile sunt ori albe, ori negre, ori gri. Dar aici!
-Aerul este prea curat, apa mult prea limpede iar liniștea te asurzește, nu alta! Niciun bubuit, niciun zăngănit, nicio bârâială! Cum să trăiești aici?
-E, nu e toată lumea așa evoluată ca noi, căpcăunii! Zânele sunt înapoiate.
-Adevărat, frate! Bine zici!
-Ce facem, așadar? insistă Roade-Cer.
Cei doi ridicară din umeri.
-Noaptea asta eu zic să ne odihnim. Somnul este un sfetnic bun! Iar mâine om vedea. Sforăială plăcută vă doresc!
-Noapte bună cu furtună! răspunse Fum.
-Și culcuș de mătrăgună! ură și De-Omăt.
Și îndată adormiră iar Rojica îi lăsă în pace. Însă în mintea ei încolțise o idee despre cum puteau învinge căpcăunii.
La Cireș toți îi așteptau cu sufletul la gură. Soarele se pregătea să răsară când Rojica începu să explice strategia imaginată de ea pentru a păcăli căpcăunii. Zânele o ascultau cu maximă atenție.
-Vestea bună e că s-ar putea să plece chiar în această dimineață! începu ea.
-Uraaaa! strigară toți într-un glas.
-Stați, nu vă grăbiți! Vestea proastă e că s-ar putea să rămână.
-Aoleu și vai de mine! începură zânele și oștenii.
-Prima variantă e clară. Noi, Cireșul și cariera Meseriașului rămânem întregi. Iată ce propun pentru a doua variantă. I-am ascultat cu atenție. Cred că le-am aflat ceva slăbiciuni. Și, de vreme ce nu îi putem învinge numai noi cu nuielușele noastre de cireș, mai bine:

Îi îndulcim,
Îi îmblânzim,
Până îi domesticim!

Ei, ce spuneți? Pregătim înghețată de cireșe, prăjitură și plăcintă și mult sirop, cireșe coapte și cireșe mai verzi, câteva frunze de cireș, șerbet și dulceață pe care le încărcăm în căruța lui Dudu, care va coborî la balta cu stuf să ghiftuiască căpcăunii. Apoi, Iuniela și Emi pornesc radioul, am aflat ce muzică le place!
-Da? se miră Iuniela.
-Cea mai zgomotoasă muzică pe care o poți difuza, aceea sigur le place!
-Am înțeles!
-Iar tu, dragă Augustiela, împreună cu Albin, mergeți de aranjați ploile, am aflat și că le place vremea mai răcoroasă.
-Desigur, Rojica. Știam eu că ne putem baza pe tine, zise Augustiela. Ești o Prințesă a Cireșelor pe cinste!
Mulțumiți că problema căpcăunilor era aproape rezolvată, fiecare a mers la treaba lui. Toți erau numai zâmbet și radiau din nou de fericire.
Pe scurt, mai departe lucrurile au decurs în felul următor:

Eroii Cireșului au încărcat o căruță de bunătăți și au dus-o în calea căpcăunilor.
Căpcăunii au descoperit căruța și au mâncat tot ce era în ea. Butoiașul cu sirop abia le-a ajuns!
Între timp, Cometa Roșie era din ce în ce mai mică.
Căpcăunii au adormit profund. Sforăitul lor groaznic a provocat mai multe avalanșe în cariera de pietre prețioase.
Cometa Roșie s-a făcut pitică.
Căpcăunii s-au trezit și au pornit spre Cireș.
Eroii Cireșului s-au ascuns, chiar și Bujavercă. Bulfei s-a cățărat în cireș, sus de tot.
Căpcăunii au răcnit, au scuturat Cireșul cu furie, cireșele coapte le-au căzut în cap. Unde era comoara?
Apoi Căpcăunii au descoperit comoara! S-au îmbrățișat și s-au dat cap în cap de fericire! Au sărbătorit cu cireșe și iar au adormit.
Între timp, Cometa Roșie dispăruse iar în locul ei se afla doar un morman de roci negre.
Căpcăunii au încărcat trei saci uriași cu pietre prețioase pentru primul transport. Dar, când au ajuns la Cometă, au descoperit că se topise și că nu mai zboară!
Căpcăunii disperați au mormăit bosumflați:
-V-am zis eu, a zis Roade-Cer.
-Unde fugim? a mai spus și Fum-de-Frunze.
-Dar cu restul comorii ce facem? s-a mirat De-Omăt.
Trei zile și trei nopți căpcăunii fioroși au plâns și s-au văicărit până când zânelor li s-a făcut milă de ei și au trimis-o pe Rojica să-i întrebe:
-Nu vreți oare voi să fiți Gardienii Cireșului și ai comorii și ai satelor dimprejur?
-Nuuu! au răspuns căpcăunii în cor, nepoliticoși.
-Dacă acceptați, zânele promit să vă construiască o nouă Cometă zburătoare Roșie până anul viitor!
-Acceptăm, acceptăm! au strigat cei trei în cor.
-Dar jurați să fiți cuminți?
-Jurăm!
-Foarte bine! Să batem palma! Pe rând, nu toți odată!

Dacă vă spun că fioroșii Roade-Cer, Fum-de-Frunze și De-Omăt plantează chiar acum livada de cireși la care a visat întotdeauna Rojica, precis nu o să mă credeți!

~Sfârșit~