poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ LaraicaElbaSavașiDrina
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2017-12-21 | |
Mă uit la noii vecini cum își descarcă lucrurile. El cară bagaje, ea se apropie de gard:
-I-ați cunoscut cumva pe cei care au locuit aici înaintea noastră? O privesc adânc în ochi. O femeie într-adevăr foarte frumoasă. Ochii ireali de mari au o sclipire stranie. -O, da, am fost prieteni. - Cunoașteți locul... Îmi arătați vă rog, acolo în fundul grădinii începe pădurea, și aia ne aparține? -Da, până în vale. Se întoarse către soțul care coboară ultima geantă: -Pisi, merg un pic cu domnul să ne arate... - Mergi, mergi... Ne întâlnim la marginea pădurii. Întind brațul: „În vale se vede fântâna. Până acolo. În dreapta, tot așa. Nucul e chiar pe hotar.” Sare din bolovan în bolovan ca o căprioară. Râde. Se ține de cotul meu. Ne ținem de mână. -Se face târziu, zise, poate ne mai vedem. -Sigur, de ce nu? -Tu, că m-ai făcut să râd. Îi sărut mâinile. Se întoarse și începu să alerge cu părul în vânt. Se oprește, îmi face cu mana: -Tu, că m-ai făcut să râd. * -Am enumerat toate cauzele nefericirii și am zis cred că din aia, conchise ea... -?! -Păi unu’ e declarat mort și unu’ de ce nu tace? -Habar n-am. O privesc mirat. Nu știu despre ce vorbește dar sună frumos. Ne cunoaștem de doar câteva zile și deja facem amor... Sub bătrânul nuc. „Pisi” e plecat „cu boi la sare”... Are afaceri. -M-am culcat cu peste o sută de bărbați, gânguri prințesa mea încheindu-și bluza. -Văleu! Măcar sper ca eu să rămân ultimul pe listă. -Este potrivit căreia... Se aplecă sărutându-mă lung: -Dar noi suntem aproape patru la zero... -Ba suntem doi, mă împotrivii. -Asta în afara clubului, normal... -A, așa da. Dar pe tine chiar te cheamă Columbia? Ce nume e ăsta? -Daaa, Columbia pe ape. Columbia pe ape. Oferta e de la sfârșitul zilelor. Copiii, nu îi mână nimeni. Nu înțeleg nimic. Mă privește. Mi-a citit nedumerirea: -N-am trezit pe cine trebuia? Toată vara m-am iubit cu misterioasa domniță. Mi-a devenit dragă, așa, cu bizareriile ei, cu tot. Este o zi în care o aștept ca de obicei. O văd, apare de după colțul gardului, în mână cu o sacoșă din cele mari. -Hei, de ce nu mi-ai spus să te ajut? Ce cari? Ți-a rupt mâinile. Doar nu așternem aici să mâncăm. Cum ajunse, cu sufletul la gură începu să povestească: -Un șarpe se târa pe lângă poteca mea... Și mai era și o turmă de vaci tolănite la umbră. Am apucat-o și am tras-o peste mine în iarbă: -Unde ai văzut tu, puiule, astea? Ți s-a părut. -Un șarpe... O strâng, o sărut apăsat în timp ce ea încearcă să se smulgă din brațele mele: -Și o turmă de vaci... Întinde piciorul și răstoarnă sacoșa rămasă undeva alături. Din ea se rostogolește o căpățână însângerată de om. Este capul lui „Pisi”. Am sărit drept în picioare: -Ce-ai făcut, nebuno, ce-ai făcut? - Eliberată capitol cu capitol...Eliberată capitol cu capitol...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate