Mă uit la noii vecini cum își descarcă lucrurile. El cară bagaje, ea se apropie de gard:
-I-ați cunoscut cumva pe cei care au locuit aici înaintea noastră?
O privesc adânc în ochi. O femeie într-adevăr foarte frumoasă. Ochii ireali de mari au o sclipire stranie.
-O, da, am fost prieteni.
- Cunoașteți locul... Îmi arătați vă rog, acolo în fundul grădinii începe pădurea, și aia ne aparține?
-Da, până în vale.
Se întoarse către soțul care coboară ultima geantă:
-Pisi, merg un pic cu domnul să ne arate...
- Mergi, mergi...
Ne întâlnim la marginea pădurii. Întind brațul: „În vale se vede fântâna. Până acolo. În dreapta, tot așa. Nucul e chiar pe hotar.”
Sare din bolovan în bolovan ca o căprioară. Râde. Se ține de cotul meu. Ne ținem de mână.
-Se face târziu, zise, poate ne mai vedem.
-Sigur, de ce nu?
-Tu, că m-ai făcut să râd.
Îi sărut mâinile. Se întoarse și începu să alerge cu părul în vânt. Se oprește, îmi face cu mana:
-Tu, că m-ai făcut să râd.

*

-Am enumerat toate cauzele nefericirii și am zis cred că din aia, conchise ea...
-?!
-Păi unu’ e declarat mort și unu’ de ce nu tace?
-Habar n-am.
O privesc mirat. Nu știu despre ce vorbește dar sună frumos.
Ne cunoaștem de doar câteva zile și deja facem amor... Sub bătrânul nuc. „Pisi” e plecat „cu boi la sare”... Are afaceri.
-M-am culcat cu peste o sută de bărbați, gânguri prințesa mea încheindu-și bluza.
-Văleu! Măcar sper ca eu să rămân ultimul pe listă.
-Este potrivit căreia...
Se aplecă sărutându-mă lung:
-Dar noi suntem aproape patru la zero...
-Ba suntem doi, mă împotrivii.
-Asta în afara clubului, normal...
-A, așa da. Dar pe tine chiar te cheamă Columbia? Ce nume e ăsta?
-Daaa, Columbia pe ape. Columbia pe ape. Oferta e de la sfârșitul zilelor. Copiii, nu îi mână nimeni.
Nu înțeleg nimic. Mă privește. Mi-a citit nedumerirea:
-N-am trezit pe cine trebuia?

Toată vara m-am iubit cu misterioasa domniță. Mi-a devenit dragă, așa, cu bizareriile ei, cu tot.
Este o zi în care o aștept ca de obicei. O văd, apare de după colțul gardului, în mână cu o sacoșă din cele mari.
-Hei, de ce nu mi-ai spus să te ajut? Ce cari? Ți-a rupt mâinile. Doar nu așternem aici să mâncăm.
Cum ajunse, cu sufletul la gură începu să povestească:
-Un șarpe se târa pe lângă poteca mea... Și mai era și o turmă de vaci tolănite la umbră.
Am apucat-o și am tras-o peste mine în iarbă:
-Unde ai văzut tu, puiule, astea? Ți s-a părut.
-Un șarpe...
O strâng, o sărut apăsat în timp ce ea încearcă să se smulgă din brațele mele:
-Și o turmă de vaci...
Întinde piciorul și răstoarnă sacoșa rămasă undeva alături. Din ea se rostogolește o căpățână însângerată de om. Este capul lui „Pisi”. Am sărit drept în picioare:
-Ce-ai făcut, nebuno, ce-ai făcut?
- Eliberată capitol cu capitol...Eliberată capitol cu capitol...