Ãsta al lu’ PuÈ›ică… I se spune aÈ™a pentru că a moÈ™tenit-o din neam, de la tac-su mare mică, miiică. Săracul n-are nicio vină. Nu auzise el de Adler, dar complexul de inferioritate îl rodea. De înciudat ce era, i se opăreau măruntaiele în el. Mai rău ca o cobră scuipa venin. AÈ™a pricăjit se voia, ca tot omul de soi, È™i el mare. Iar pentru asta îi tot muÈ™ca pe ceilalÈ›i din jur. De pe unde putea, de preferință din dos. Să-i mai micÈ™oreze È™i astfel să devină È™i el vizibil.
Se ruga, biata mă-sa, de el să se astâmpere. Ba, chiar s-a dus la biserică să dea acatist poate, poate s-o liniÈ™ti. Nevasta îl ameninÈ›a È™i ea că îl lasă… Și aÈ™a È™edea, săraca, cam degeaba cu el. Că de, de unde nu e ce pretenÈ›ii să ai? Noroc cu vecinii, oameni de treabă! Cu ei își mai răcorea È™i ea din când în când pe unde putea, prin zăvoi, prin porumburi, aÈ™a pe apucate, oful! Da’, căpos nevoie mare, bărba-su nimic. Nu renunÈ›a, domnule, la obiceiul ăsta nici să-l pici cu ceară!
ÃŽnsă, de atâta întrebuinÈ›are, cu timpul i s-au tocit dinÈ›ii. Ba, chiar au început să-i cadă. Până a rămas chel, chel precum căpÈ™orul ăla mititel, mititel dintre cele două c…e. Că nici cu alea nu se poate lăuda.Ultimii doi dinÈ›i i i-a scos cu un pumn, într-o seară pe È™anÈ› la prăvălie, ăla mare al lu’ Labie. Ehee, când oi avea io timp… Și cu ăsta e de povestit!
De atunci nu mai iese de pe uliță. Și-a făcut un scaun la poartă. Și de dimineață până seara nu se mișcă de pe el. Nici cu tractorul nu poți să-l târăști de acolo. Nu e unul să treacă pe drum fără să-l umple el de zoaie. De data asta, însă, numai în gând.
Dar… ca lumea să creadă că e încă puternic, însă paÈ™nic. Atribulul înÈ›eleptului. Și-a cumpărat o cutie de scobitori. Și toată ziulica rumegă câte una între gingii. Cu economie, că la banii lui È™i alea sunt scumpe. Se scobeÈ™te aÈ™a fudul, în văzul public, ca după cine È™tie ce friptură savuroasă. Lumea È™tie că e sărac lipit. TrăieÈ™te din pensia lu’ socră-su, pe care se laudă că-l întreÈ›ine. Să-l vezi cum pleoscăie din buze, cu scobitoarea în colÈ›ul gurii! Cine trece să își închipuie că încă mai poate, are cu ce să muÈ™te. Da’ nu vrea!