Pe Nicu îl încântă să meargă cu trenul. Nu ca să evite ambuteiaje pe șosea sau pentru a rememora copilăria din cantonul unde tatăl lui era CFR-ist, ci din motive carnale. Bălăngăneala din Personalul 1602, unită scrutării atâtor corpuri voluptoase de navetiste îi provoacă lui Nicu o stare erotică greu de atins pe alte căi. Astfel, dimineață după dimineață, din mai până pe la jumătatea lui septembrie, imaginația lui zboară printre practici fierbinți cu fiecare dintre pasagere, pe rând, în funcție de stilul lor, de sacoșele pe care le cară, de fuste, maiouri sau sandale. Fiecăreia îi găsește ceva minunat, dincolo de forme, coafură, statură sau vârstă. Când ajunge la destinație, Nicu aproape că aleargă până la locul său de muncă și se retrage pentru cîteva minute în WC, rememorînd iubirile din trenul acelei dimineți și trăgându-și o labă pe cinste. Când se liniștește, el își pune sutana și se împacă oarecum cu Dumnezeu împărțind enoriașilor pedepse și penitențe care să-i țină departe de lumea ispitelor ieftine.