Meandre 87- probleme diverse...

Finalizarea construcției se pare că nu se mai apropia, viața la cazarmă nu era prea roză, relațiile cu Floricica erau rupte total.
Milităria îl învățase să nu ia hotărâri la nervi, pripite, aÈ™a că hotărârea unei demisii era amânată. Faptul că primea ordine de la colonelul Surdu să trimită soldaÈ›i la muncă la ferma SRI, pentru a primi în contrapartidă tot felul de specialități din carne îl revolta. Niciunul dintre a acele produse nu era contabilizat, în niciun fel. Mesele de „protocal“ pe care le organiza Surdu, pentru tot felul de generali, mese la care, pe lângă produsele realizate din munca soldaÈ›ilor se adăugau bucăți de carne luate din depozitul unității, cu complicitatea È™efului de depozit , dar fără È™tirea lui Mihai, îl făceau să rememoreze vremea când lucra la Regimentul 2 Mecanizat, unde obiceiul „protocolului„ era de la sine înÈ›eles pentru că , pe lângă carnea de porc din raÈ›ia soldaÈ›ilor, se adăugau bunătăți cumpărate din comerÈ›, numai că banii proveneau din premieri acordate fictiv diverÈ™ilor ofiÈ›eri din comandament. Banii îi primea Mihai, făcea lista împreună cu comandantul È™i apoi pregătea meniul.
Urma să vină din nou în unitate generalul Decebal Cătina. Colonelul Surdu vâna un post prin comandament iar drept șef de stat major și viitor înlocuitor al lui, promovase pe fostul secretar de partid.
O nouă rundă de muncă a soldaÈ›ilor la fermă, un nou transport de delicateÈ›uri È™i materia primă era aproape gata. SubconÈ™tientul lui Mihai a adus la iveală acele cuvinte fetide: “cu iaurt È™i gogoÈ™ele ajunseÈ™i vornic, miÈ™ele!„
Mihai a lăsat pe șeful de popotă și pe șeful de depozit să se ocupe de masa de protocol și el a plecat la o fabrică de nutrețuri combinate din apropiere ca să cumpere concentrate pentru animalele unității. Pe lângă cantitatea cumpărată pentru armată, Mihai a cumpărat cu un preț foarte mic și 300 de kg. pentru animalele lui de acasă. Posibil ca marfa pentru el să fi fost sustrasă de gestionarul de la FNC dar , una peste alta, el o plătise, fără să afecteze marfa pentru unitate. După ce a fost cântărit camionul pentru armată, soldații au încărcat deasupra și sacii pentru el și au putut ieși pe poartă nestingheriți. Schema asta funcționa de fiecare dată așa că Mihai nu-și făcea griji. A oprit camionul pe drum, a încărcat marfa pentru el în mașina lui și a ajuns la unitate. Comandantul, probabil informat din vreme de cineva, a oprit camionul pe alee înainte de a fi descărcat.
-Ce faci, Mihăilescule?
-Am adus mâncarea pentru animale!
-Este toată?
Mihai a ezitat o clipă neînÈ›elegând la ce se referă, apoi pricepând că un „turnător“a suflat comandantului că el fură din hrana animalelor, a priceput pe deplin.
-Normal că este toată hrana. Eu am asistat la cântar.
Comandantul a urcat în cabina camionului alături de Mihai și de șofer și a dat ordin să se facă traseul invers până la cântarul de la FNC. Cântărirea a atestat că marfa era prezentă în totalitate dar nemulțumirea colonelului era evidentă.
Apoi, la câteva zile după eveniment, Mihai a fost supus unei percheziții la ieșirea din unitate sub suspiciunea că ar fi sustras ceva alimente.
Prigoana era evidentă, cauza nu putea fi decât faptul că el, Mihai, nu era de acord cu munca soldaților pentru alimentele procurate pentru chefurile ștabilor.
Acasă angajase o altă echipă să continuie tencuirea casei așa a aflat că „tinciuitul„ este o altă operațiune care presupune finisarea tencuielii înainte de glet. Alți bani, altă distracție.
Șeful de echipă al muncitorilor a luat un avans și oamenii s-au apucat de treabă. A doua zi a venit un singur muncitor care lucra conștiincios.
-Ceilalți unde sunt?
Omul, privind în jos, a bălmăjit ceva despre o altă lucrare, despre faptul că el fusese plătit numai pentru ziua respectivă, că el nu știe mare lucru...
Mihai întrevedea o mare țeapă. Dacă la prima echipă de zidari acceptase să fie plătit și bucătarul, cu aceeași sumă cu fiecare din echipa de zidari, aplecând urechea la faptul că „la betoane e muncă grea, domnule, nu poți să tragi din greu numai cu fasole chioară. Trebuie și carne și ceva de băut... „ la a doua echipă angajată Mihai a negociat lucrarea ca atare, la metraj, fără mâncare și băutură:
-Nu mă interesează ce și cum mâncați sau beți. E problema voastră și numai a voastră.
Astfel Mihai a constatat că pe banii lor muncitorii doreau să mănânce ciorbă lungă și fasole chioară sau mâncare de cartofi, simplă.
Acum era în fața altui fapt... Banii erau dați, lucrarea neterminată și nici nu se întrevedea un motiv corect de amânare, de întârziere.
Mihai a așteptat până pe-nserate și apoi a plecat la șeful de echipă acasă.
-Unde-i George?
Femeia uscățivă și oacheșă, a răspuns senin că omul ei este la Focșani să cumpere niște stofe.
-Când vine?
-ÃŽn noaptea asta, domnule.
-Spune-i că indiferent la ce oră vine să dea pe la mine pe acasă. Știe el unde, la căpitanu!
Noaptea a trecut cu greu. Somnul nu se lipea de Mihai. Acum avea o Dacie combi și se ajuta la cărat materiale cu ea. S-a sculat devreme, în zori, a urcat în mașină și s-a dus la George acasă.
-Georgeee! Mă, George!
Mihai a văzut o oarecare mișcare la geam dar nu ieșea nimeni.
A întors mașina cu spatele, a apropiat-o de gard, a legat gardul cu o șufă de oțel din portbagaj, a prins celălalt capăt de cuiul de remorcare apoi a smuls gardul târându-l până în mijlocul străzii.
De prin curți apăreau, unul câte unul țiganii. Mihai și-a luat bâta din mașină ca să fie văzută și a spus impersonal, spre curioși:
-Sper că aveți minte și noroc. Stați potoliți că altfel vă termin pe toți. Ori eu , ori voi!
Mihai a tras mașina peste gardul dărâmat cu spatele la un stâlp al casei. A legat șufa de stâlp și a spus:
-Vă dărâm casa și șobolanul o să iasă!
A urcat la volan și în clipa în care băga în viteză, george, alb ca varul a țâșnit din casă.
-Domnule, ne omori pe toți. Am spus că fac treaba, o fac.
-Mâine dimineață ești la muncă altfel de mâine seară dormiți în gară sau la urgență.
Omul a coborât din mașină, a dezlegat șufa, a pus-p în portbagaj și a plecat acasă.
A doua zi de dimineață, la ora 6,oo echipa era prezentă.
-Îmi spui acum ce materiale îți mai trebuie ca să nu te aud că tu ai vrut dar nu ai avut cu ce.
-Avem de toate, șefu! Hai, la treabă băieți!
În următoarele trei zile lucrarea a fost terminată dar pentru continuare Mihai nu a mai vrut să mai aibă de aface cu aceeași echipă. A dat sfoară în ațară, mergea dimineața pe unde se adunau echipe de muncitori să plece la lucru dar era greu.
Tot mai des țiganii din Cartierul Strulești veneau în păduricea din fața casei lui și tăiau pomi. Poligonul care fusese al Gărzilor patriotice era al nimănui.
„Până la toamnă nu va mai rămâne nimic din pădurea asta! „
Mihai s-a dus la mai marele țiganilor din cartier și i-a vorbit , bătrânului șchiop:
-Bulibașule, am venit eu la furat la voi acasă? V-am bătut copii sau v-am dat foc la case? V-am furat caii sau căruțele? Spune o vorbă!
-Boierule , da cine te-a supărat?
-Bă, totă ziua țigănia e la mine-n pădure. Am cerut retrocedarea și e pădurea mea. Dacă vă mai prind pe vreunul la furat, vă tai picioarele, clar?
Când a venit acasă, în pădurice erau două căruțe cu opt oameni care se apucaseră să taie doi stejari falnici. Primul era deja doborât și oamenii, ca un roi de furnici, mișunau împrejurul lui curățind trunchiul de crengi. A doilea stejar era pe punctul de a fi doborât și trunchiul acela uriaș ar fi căzut pe căruța și calul unuia dintre ei.
-Stai, mă! Nenorocitule, omori calul!
Mihai a apucat calul de dârlogi și a smucit calul cu căruța . La câteva zeci de secunde trunchiul s-a prăbușit cu un geamăt prelung.
Mihai a smuls biciul înfipt în lada căruței și i-a luat pe țigani la bătaie.
-Mă, e pădurea mea. Ați văzut ce s-a întâmplat cu George? Vă dau fos, mă. O să ardeți ca șobolanii. Vă împușc unul câte unul.
Þiganii speriați au replicat că nu știau că-i pădurea lui, că să-i ierte, că nu mai calcă pe acolo.
Au urcat în căruțe și au plecat.
Mihai s-a urcat în mașină și a mers la postul de poliție.
-Bună ziua! În pădure la Poligon se află două trunchiuri de stejar abandonate de hoți. Vă rog veniți și faceți proces verbal de constatare, ceva.
-Nu e treaba noastră, domnule. Vorbiți cu pădurarul.
Mihai a urcat în mașină și a mers la casa pădurarului.
-Salut, Florine!
-Să trăiți.
-Măi băiatule la mine în poartă, la Poligon sunt doi stejari tăiați de țigani. I-am gonit așa cpă fă bine și vino și fă actele necesare.
-Ce te agiți așa, bre. Trage-i și mata în curte și ai lemne la iarnă!
Mihai era bulversat și tot mormăia, pe drum spre casă: „în ce țară trăim? „
Amenajase bună parte din drumul care trecea pe Strada Poligonului care ducea la el acasă și adusese șapte-opt remorci cu spărtură de marmură. Proprietarii de căruțe opreau pe drum și încărcau marmura. Altă luptă, alt istov.
Mihai a mers la primărie , cerând primarului sprijin pentru bucata de drum care trecea prin marginea pădurii, drum care nu se usca nici în august.
Primarul i-a spus că nu are timp de fleacuri și că pentru un singur om el nu cheltuie banii aiurea.
Mihai a căutat să meaargă la deputatul Rădulescu, șeful pe linie de partid al primarului.
A ajuns la sediu și a fost invitat să aștepte....