Ieși afară în curte, și se așeză pe un scaun la umbra viței de vie pe care și-o întinsese de-a lungul curții formând un umbrar în preajma casei. Era început de vară, după-amiază, și privea spre stradă vrând să vadă cine mai trece. Un băiat cu o pungă în mână trecea spre dreapta. "Se duce la magazin. Ar trebui să merg și eu să cumpăr gelatină."
"-Măi baiate! Băiețaș!". Îi făcu semn cu mâna, copilului ce încă mai era în câmpul lui vizual, să vină până la dânsul.
Acesta s-a opri acum, și-l privea din mijlocul străzii. Curios de semnele bătrânului, copilul deschide poarta și intră în curte, merg spre bătrân, așa cu m îi indicase acesta din gesturi.
"-Unde mergi măi băiatule?" îl întrebă ridicându-se de pe scaun.
"-M-a trimis mama la moară, la Nicu, să iau făină", răspunse cuminte băiatul, privindu-l în continuare curios pe bătrân.
"-Da' nu mai are mă-ta făină, mă? Da' de-al cui ești tu?"
Moș Enache stătea acum în picioare în pragul casei, atrasă fiindu-i atenția de ochii blânzi și curioși ai copilului.
"-A lu Bratu".
"-Mă, stai să îți dau bani să te duci să îmi iei gelatină de la magazin. E magazinul din colț, înainte să faci dreapta spre moară", și intră în casă după bani.
A uitat că a închis sertarul cu cheia, de obicei îl ținea închis doar noaptea, dar nu a mai umblat la el de două zile și a rămas așa pesemne. Ia cheia din raftul de deasupra mesei, se întoarce la sertar, scoate caietul, îl deschide, ia o bancnotă și o pune lângă, închide caietul, îl bagă la loc în sertar și închide sertarul cu cheia. Totuși ziua nu obișnuia să-l țină închis, așa că-l deschide, pune cheia la loc în raft și dă să iasă afară.
Se uită bine prin curte, nici urmă de Bratu al lui.
"-Mă, băiete, mă.." strigă ușor cu glas deznădăjduit. Oftează și se așează pe scaunul pe care stătuse înainte, cu bancnota în mână. Poarta de la intrare în curte era întredeschisă. Roti privirea prin curte și văzu în dreapta atelierului de tâmplărie pe care-l avea, un morman de fiare și aparate vechi. Ar trebuie să facă curat. Se uită în continuare în curte și, de parcă acum ar fi fost adus acolo, începu să observe mizeria și dezordinea ce le avea. Niște saci goi și rupți stăteau chiar în buza casei, ceea ce fusese odată grădinița cu flori, era un mic teren viran cu buruieni și câte o tufă de trandafiri neîngrijită. Începu să tușească, își duse mâna la gură și încheie repriza de tuse cu un scuipat drept în fața lui, la scurtă distanță de niște galoși murdari pe care-i folosea doar atunci când ploua și se forma noroi.
Îl întrista situația în care ajunsese. Vârsta, indolența și incorectitudinea l-au adus în situația de față singur, fără vreo familie ori vreun prieten, și fără să aibă vreo ocupație.
Lucrase în străinătate, "Eh, în construcții", spunea el de fiecare dată când era întrebat, iar acum statul îi dădea pensia minimă. Ducea un trai modest, era retras în relația cu vecinii, și se spunea despre el în sat că ar fi făcut niște crime prin străinătate, și că acum era căutat pe acolo de familiile celor uciși, motiv pentru care s-a întors și s-a retras la casa lui. În primele luni de la întoarcerea sa, acum 3 ani, tot prin sat vorbea lumea că s-ar fi ocupat cu niște afaceri ilegale și că s-a întors cu o suma considerabilă de bani, zvon care însă a fost abandonat repede dat fiind traiul modest pe care-l ducea.