poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2016-11-08 | | Adoris si Kromia(42) Perspectiva părăsirii imediate a cetății sale pe care atâția ani se trudise să o zidească cu patimă îl copleșea de mâhnire pe rege. Dar altă ieșire din disperata situație în care se afla cetatea sa nu mai era. Cei asediați ar fi putut respinge doar niște atacuri neînsemnate, nicidecum n-ar fi putut stăvili un atac puternic al dușmanului, dinspre uscat și dinspre mare. Agatos socotea că locuitorii cetății aveau totuși un pic de noroc, întrucât bunul Poseidon nu a lăsat-o de tot pradă celui mai cumplit asediu din câte s-au cunoscut în ultima sută de ani. Se născuse o firavă speranță care, dacă s-ar putea împlini, ar salva câteva sute de suflete care mai rămăseseră încă în viață în cetate. Regele se frământa încă, muncit de gânduri și dileme cumplite. Cum ar fi trebuit să procedeze? Au existat sau există alte soluții și el nu le-a întrevăzut? Cum vor putea ieși din cetate fără să fie văzuți și fără ca vreo întâmplare neînsemnată să-i dea de gol? Deși orașul era aproape pustiu, căci o mare parte a locuitorilor fugiseră încă înaintea blocării portului și a cetății, mulți atalyeni pieriseră în lupte. Cu toate acestea numărul celor rămași era mai mare decât puteau cuprinde cele două corăbii trimise de bunul Craton. Cum ar trebui să procedeze ca să-i salveze pe toți? În niciun caz nu se îndura să lase pe cineva pradă mâniei dușmanilor. Deci, cine va urca pe corăbii și cine nu? Astfel de gânduri l-au muncit pe rege toată noaptea și toată dimineața zilei care a urmat. Trebuiau luate grabnic hotărâri importante. Primul lucru care i se păru vrednic de luat în considerare era să întărească și să sporească vigilența paznicilor de pe ziduri și din cetate, ca să zădărnicească orice încercare a vreunui trădător să dea de știre perșilor asupra celor ce se petrec în cetate. Înconjurat de puținii sfetnici care i-au mai rămas, căci o parte dintre ei fugiseră pe mare înainte de asediu, regele Agatos trecea gânditor pe străzile orașului său care îi era atât de drag. Nicicând templele și colinele din jur nu i s-au părut mai frumoase ca atunci. Nu-i venea să creadă că zidirile sale superbe, aleile, pajiștile împrejmuite de leandri și pini, s-ar putea în câteva zile să fie distruse complet de dușmanii de la poarta cetății, de hoardele acelea sălbatice ale perșilor, care pândeau să dea năvală în oraș. Oare va putea să-și mai revadă vreodată cetatea dacă la noapte o va părăsi? Urcă treptele superbului templu închinat lui Poseidon. Acolo, în fața altarului, se rugă solemn, cu patimă, puternicului zeu, să se înduplece și să-i apere poporul, să-l ajute să-și redobândească cetatea pe care astăzi va fi nevoit să o lase în mâna păgânilor. Coborând apoi de pe colina templului regele avea chipul omului împăcat, care știa bine ce are de făcut. Întâi de toate era convins că nu trebuie să dezvăluie nimănui taina plecării înainte de a fi neapărată nevoie, tocmai ca să împiedice orice trădare. De asemenea, trebuia evitată neorânduiala și panica ce s-ar fu putut naște dacă s-ar ști dinainte planul retragerii. De aceea regele îl chemă de îndată pe Meneus la el și-i dădu poruncă să adune în templul lui Poseidon toată gloata care mai rămăsese în cetate. Aici fiecare urma să primească merinde din rezervele cetății și să se roage neîncetat pentru salvarea sufletelor. Meneus duse pe dată la îndeplinire porunca regelui. Iar împrejurul templului a pus strajă bună, ca nimeni să nu-l poată părăsi fără știrea lui. Rămăseseră prin cetate doar paznicii cei mai destoinici și luptătorii de pe ziduri. Adoris și tovarășii săi rămăseseră neclintiți pe crestele zidurilor pentru a veghea orice mișcare în tabăra dușmanilor. Perșii, presimțind probabil că sfârșitul cetății e aproape, nu mai încercau să pătrundă prin luptă în cetate, ci așteptau mai degrabă ca să se epuizeze proviziile celor din interior și să capituleze necondiționat. (va urma) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate