Tekla se simțise în ultimul timp din ce în ce mai singură.. Își câștigase un loc fruntaș în Loja Cercetătorilor, își construise un habitat de invidiat, făcea parte din nenumărate comitete, asociații și comisii implicate în pacea stelară, dar … cam atât. Singurătatea venise la pachet cu o nesiguranță care nu îi fusese niciodată caracteristică. Nu simțise trecerea timpului și nici măcar alterarea funcțiilor fiziologice. Pur și simplu trecuse prin viață ca o torpilă printr-o perdea de ceață și acum, că se risipise ceața, constata că focosul nu se aprinde. Primul impuls fusese să privească în jurul ei. Descoperise că nimeni nu era singur. Specia ei era astfel programată încât să înflorească în grup și să se usuce în solitudine. Dacă era să fie sinceră cu ea, trebuia să recunoască că în subconștient știuse acest lucru tot timpul. Amânase momentul de a-și alege un partener de viață și implicit de a avea o progenitură și se trezise acum că era prea târziu. Acela fusese cel de-al doilea impuls. Își făcuse o serie de analize complete. Trupul ei se transformase într-un lujer pe cale să se usuce, plin totuși de sevă, dar fără a se putea multiplica.
Îi venea greu să accepte realitatea. Muncise atât de mult! Rezultatele eforturilor și sacrificiilor sale stăteau la baza educației noilor cercetători și a examinărilor de acces în Lojă. Cât de important devenise dintr-odată acel transfer care se făcea între două generații ale aceleiași familii. Să fi avut o progenitură, să o fi educat pas cu pas, iar la maturitate să îi fi transferat tot bagajul ei informatic…
- Bună dimineața, vă rog!
Tekla fu cât pe ce să o scoată pe asistentă afară din biroul său, ca să poată medita în continuare cu ochii pironiți pe grupurile adunate la baza clădirii Lojei. Renunță.
- Sarika, tu ai progenituri?
Femeia măruntă și veșnic posacă ridică privirea surprinsă. Cercetătoarea nu fusese niciodată interesată de altceva decât de rapoarte, misiuni și consfătuiri. Dacă îi adresa vreodată un cuvânt, acesta se limita la atribuțiile care îi reveneau ei în calitate de asistentă, singura asistentă a Lojei care îi suporta toanele dese și vulcanice.
- Da, vă rog! Am trei. Se opri, neștiind ce ar putea să o mai intereseze pe Tekla-zon.
- Cine e partenerul tău? Cercetătoarea flutură scurt din mână. Nu e o întrebare potrivită. Unde lucrează partenerul tău?
- La Centrul de recuperare, vă rog, la Asamblări.
- Și progeniturile…
- A, sunt mari acum, vă rog. Primul se pregătește de transfer deja.
Tekla făcu un gest nervos, scoțând-o pe femeie afară din biroul ei. Iată! Și cel mai mărunt exemplar al speciei dădea dovadă de înrădăcinare mai multă decât ea, floarea elitei. În acea zi nu se mai putu concentra. O fugări pe Sarika între compartimentele Lojei, o puse să clasifice și să arhiveze blocuri informatice tocmai pentru că știa că femeia nu făcea față prea bine acestor sarcini. Privindu-i spatele cocârjat sub greutatea panourilor de comandă și picăturile de sudoare strălucindu-i la tâmple, nu simți însă nici o satisfacție.
- Tekla-zon, ce se întâmplă aici?
Cercetătoarea se întoarse ușor spre panoul glisant prin care intra Glaban-zon, unul dintre cei mai tineri cercetători ai Lojei.. Și acesta avea două progenituri. Tekla scutură din cap. Ce mai criteriu de apreciere! Încet, încet, problema transferului se transforma într-o obsesie.
- Glaban-zon, vă rog! Auzi ca din depărtare vocea asistentei. Facem clasificări și arhivări.
- Lasă mizeria asta să se ocupe de ea programatorii!
În timp ce femeia se retrăgea ușurată în spațiul ei îngust, Glaban o apucă pe Tekla de braț și o conduse în biroul său.
- Am un nou proiect pentru tine. Știu sigur că îți va face o deosebită plăcere să te ocupi de el.
Tekla își înghiți nemulțumirea și îl privi cu expresia ei obișnuită, imobilă, dură.
- Acum lucrez la „Alianța speciilor”.
- A, bine, perfect. Proiectul meu te va ajuta să îți finalizezi studiul!
Tekla găsi în ea resurse pentru a părea interesată. Glaban era un tânăr ambițios și cu perspective, care își crease niște legături politice puternice. Îi plăcea să traseze sarcini și avea tendința de a uita că datorează respect celor care aveau o vechime mai mare decât el în Lojă, dar proiectele lui îndrăznețe erau mereu un punct de pornire bun în lucrările oricărui cercetător. Se ambala la fiecare început de proiect și își pierdea interesul cu mult înainte de finalizarea lui. De această dată făcuse o fixație pentru Selecția Speciilor. Urmărindu-i raționamentul construit pe marginea grupurilor de progenituri selectate din fiecare specie pentru a fi studiată pe parcursul aclimatizării în rezervații, Tekla avu o revelație, o străfulgerare luminoasă pe cortex de care se agăță cu disperare pentru a nu o pierde.
- Mă asculți?
Îi făcu semn lui Glaban să își ducă până la capăt ideea, asigurându-l la final că în zilele următoare îl va însoți prin rezervații pentru a evalua proiectul. Întoarsă în biroul său își ordonă gândurile și ceru să îi fie transmise toate informațiile ultimului transport către rezervații.
Ultima selecție îi ocupă mai mult timp decât apreciase. Nu fu gata să îl însoțească pe Glaban decât când acesta era pe cale să își piardă interesul.
- Þi-a luat mai mult de data aceasta!
Tekla îi ignoră remarca. Avea motivele ei pentru care se lungise cu analiza. Urcă în motospik cu aceeași ținută rigidă pe care i-o cunoșteau toți cercetătorii, deși în ea se stârnise un adevărat vulcan. Abia aștepta să ajungă în rezervații. De fapt nu, mai precis, își dorea să ajungă de îndată într-una dintre rezervațiile în care ultimul transport descărcase progeniturile speciilor selectate. O interesau doar două specii., cele mai puternice, cele mai inteligente, cele mai adaptabile: derzyn și ranyan.
- Să-mi spui cu ce dorești să începem!
- Ultimul transport.
- Corect, materialul colectat nu este alterat.
Tekla era departe de a se gândi să facă cercetările standard dar nu depuse nici cel mai mic efort pentru a-i schimba lui Glaban modul de abordare. Îl lăsă să facă prezentările, să ruleze interviul cu administratorul de rezervație, într-un cuvânt să se simtă așa cum îi plăcea, important. Ea porni în urma echipei de-a lungul coridoarelor de acces studiind progeniturile și ascultând pe jumătate cuvintele repezite ale administratorului.
-… au fost recuperați din același loc… am încercat departajarea pe specii dar unii prezentau multe caracteristici comune, semn că au parcurs împreună câteva etape de dezvoltare…
Erau atât de mici își zise Tekla privind trupurile îngrămădite lângă peretele de protecție. Progeniturile priveau curioase noii-veniți, scoțând țipete ascuțite.
-… încă nu cunosc nici un limbaj…
Ideal pentru ceea ce înmugurise și înflorea acum în mintea consilierei. Se opri brusc și odată cu ea se opri întregul grup.
- Pot fi determinați să preia caracteristicile speciei noastre și fie identice propriilor noastre progenituri.
Glaban scoase un strigăt glorios.
- Pe toate galaxiile! Numai tu puteai să te gândești la așa ceva! Îți dai seama? Un program de repartizare în cuplurile care nu au progenituri.
Keron-zon, administratorul rezervației își trecu ambele palme peste obraji:
- Riscul…
- Riscul există la tot pasul, mai ales în cercetare, îl opri Glaban.
- Aici nu e vorba de cercetare. Odată ce repartizezi un specimen într-un mediu, el trebuie să facă parte din acel mediu fără să îl deformeze.
- Sunt atât de mici, nu cred că oricare dintre ei poate fi privit ca un specimen. Nu au traversat suficiente etape de dezvoltare pentru a cunoaște un limbaj sau a fi adaptate la un anumit mediu. Acesta a fost și scopul aducerii lor în rezervații. Adaptarea la un mediu nou.
- S-au înregistrat probleme cu adaptații care s-au dezvoltat în rezervații? Întrebarea lui Glaban era ca o extensie a întrebărilor la care Tekla mai căuta răspunsuri.
- Nu, nu au fost probleme, recunoscu Keron, dar nici nu a părăsit nici un exemplar rezervația.
Glaban râse entuziasmat.
- Îți dai seama, Tekla-zon? Un nou proiect, unul de repartiție!
- Sunt de părere să analizăm toți factorii de risc, încercă Keron să se impună. Modelul genetic al speciei nu poate fi șters cu una cu două.
- Oh, da, da! Analizăm! Poate un experiment, două…
Tipic Glaban, să se entuziasmeze brusc și să ignore amănuntele pentru a bifa un nou proiect. Tekla simți vâjâindu-i în urechi apropierea reușitei. Mai erau de făcut exact doi pași. Primul să îl convingă pe Keron-zon iar al doilea să îl determine pe Glaban-zon să-i solicite ei implicarea.
- Keron-zon are dreptate, desigur, dar speciile care au participat la selecție sunt dintre cele similare cu specia noastră și care nu interacționează negativ cu aceasta.
Deși administratorul demonstrase în repetate rânduri un profund respect pentru Tekla, acum încălcă limita protocolului:
- Este o aroganță să pretinzi sau să crezi că poți controla întru totul tendințele altei specii!
Tekla îl privi încruntată. Keron nu mai spuse nimic. Era o persoană în vârstă, cu experiență și era conștient că dacă un cercetător obținea un proiect, indiferent care ar fi fost argumentele contra aduse de un administrator, acestea nu ar fi valorat nici cât o nebuloasă în zori de zi. Se ținu la distanță de grup pentru restul vizitei, iar Tekla avu senzația neplăcută că bărbatul își reprima niște intervenții care ar fi pus piedici serioase planurilor sale. Trebuia să fie cu ochii pe el.
Rezervația nu era un mediu ostil pentru nici o formă de viață și asta se vedea clar în evoluția specimenelor pe care le adăpostea. Cu toate acestea, soldații Lojei pichetau zona ca și când ar fi fost una de conflict. Așa era protocolul, își spuse Tekla, evitând să adreseze întrebări și cercetând cu concentrare trăsăturile micuțelor progenituri. Lângă ea, Glaban emitea supoziții peste supoziții și încă nu ajunsese la concluzia pe care o aștepta consiliera. Într-un moment de respiro al colegului, femeia văzu niște ochi imenși fixând-o cu o expresie de candoare unică. O progenitură subțirică, cu părul lung, arămiu încadrându-i ovalul perfect al feței se apropiase de perete și își lipide de el membrul superior stâng, chiar în fața consilierei.
- Derzynă sau ranyană?
Vocea Teklei sună tot atât de lipsită de inflexiuni ca de obicei, seși bătăile inimii i se întețiseră făr voie.
- Pe blocul informatic nu este trecută nici o apartenență, îi răspunse Glaban.
- Dar aceasta este o rezervație de derzyni și ranyeni.
- Ultimii aduși au fost în marea lor majoritate derzyni și ranyeni, dar cei ale căror caracteristici nu se potriveau în proporție de sută la sută cu specia au rămas neclasificați. Chiar spunea Keron-zon că toate exemplarele de la ultimul transport provin din același loc. Cei mici se adaptează repede mediului în care parcurg etapele de dezvoltare, poate și-au modificat unele caracteristici dar eu zic că tot din aceeași specie provin. De ce ar trăi o progenitură în perimetrul unei alte specii dacă nu ar aparține acesteia?.
- De aceea este cel mai bine să fie repartizați cât de repede după selecție într-un mediu controlat.
Glaban o privi îngustându-și ochii, iar femeia intui momentul exact în care colegul ei ajunse la concluzia pe care o aștepta.
- Tekla-zon, ai fi cea mai potrivită pentru prima repartiție. Ai face toate analizele nemijlocit și ai aduce toate dovezile necesare Proiectului de Repartizare. Nu ai progenitură pentru propriul transfer, ai toate condițiile pentru a-i asigura un mediu corect de dezvoltare! Ar fi, cred, apogeul carierei tale și nu numai!
Keron îi urmărea de la distanță, tăcut. Nu interveni deloc cât dură vizita și nici în zilele următoare când Tekla se întoarse pentru a verifica la intervale regulate de timp comportamentul progeniturii pentru care deja începuse formalitățile de repartiție. Era totuși prezent de fiecare dată, ca o umbră care te determina să gândești de două ori înainte să faci un pas. Deși își propusese să îl ignore, Tekla nu reușea să depășească prea bine focul privirilor administratorului așa încât, hotărî că era cazul să aibă o discuție cu el așa încât să nu se expună nici unei surprize neplăcute venite din acea parte.
- Știu că nu ești de acord cu repartiția, Keron-zon, își începu consiliera discursul elaborat, tocmai de aceea am decis că voi monitoriza eu însumi prima repartiție, asumându-mi toate responsabilitățile cu o progenitură. Se opri puțin pentru a-i da timp administratorului să asimileze informația și să aibă o reacție. În lipsa acesteia, continuă cu încredere. Presupun că știi despre demararea procedurii în cazul progeniturii Arla-myn. Tot nici o reacție din partea lui Keron. O voi controla cu atenție, o voi conduce în toate etapele de dezvoltare și voi modifica instant orice aspect negativ aș remarca. Nu există nici un risc.
Abia la auzul cuvântului risc, administratorul rezervației avu o tresărire a pleoapelor. Ezită înainte de a i se adresa cu voce joasă:
- Va trebui să încalc protocolul, dar o voi face o singură dată, în spațiul nemonitorizat al biroului meu și nu voi recunoaște că am făcut-o. Dacă ești de acord, mă aștept să mă urmezi și vom discuta subiectul. Dacă nu, pur și simplu consideră că eu m-aș fi opus acestei repartiții din motive despre care nu sunt liber să vorbesc.
- Ai fi dispus să încalci protocolul?
- Protocolul ține mai mult de ierarhie decât de securitate. Sunt la final de carieră, am văzut și am auzit multe. O sancțiune nu mai are cum să modifice traseul meu vital. Transferul către progeniturile mele s-a finalizat demult, înlocuitorul meu în rezervație a fost numit deja, așa că eu nu am nimic de pierdut.
- Ce am eu de câștigat din această încălcare de protocol?
- Asta rămâne să apreciezi singură, Tekla-zon. Pot doar să afirm cu convingere că dacă îți dorești progenitura pentru transfer, s-ar impune să mă asculți.
Avea nevoie de sfaturi? Avea nevoie să încerce cineva să o contrazică și să o convingă să renunțe?
- Eu respect protocolul, Keron-zon, ar trebui să faci și tu asta! Voi lua definitiv progenitura mâine, așa că nu mai e nimic de spus.
Se alesese deci praful de discursul și intențiile ei, dar, cel puțin, prin scoaterea rapidă a progeniturii din rezervație, anihila surprizele neplăcute care ar fi putut veni din partea lui Keron-zon sau a altcuiva. Loja cercetătorilor își dăduse imediat aprobarea, aveau încredere prea mare în ea pentru a nu considera și acest proiect o reușită. Autoritățile fuseseră influențate fără probleme prin relațiile lui Glaban și totul fusese mult prea rapid ca să dea posibilitatea cuiva să ia măsuri contrare repartiției. Tekla reuși cu adevărat să se liniștească abia când o aduse pe Arla-myn în habitatul său. Își dedică zile și nopți procesului de adaptare și programării fiecărei etape de dezvoltare. Avea un nou proiect, care era numai al ei și care îi promitea transferul propriu ideal.
Progenitura se dovedi a depăși așteptările consilierei. Învăță rapid limbajul speciei, se adaptă de minune habitatului, își însuși parcă din zbor toate deprinderile, așa încât Tekla simțea că înflorește de la o etapă la alta. Adora să i se spună „damy” și găsea că rolul de damy chiar i se potrivea. Arla o privea cu ochii săi imenși și puri și repeta de câte ori o vedea:
- Damy a mea, damy a mea.
Astfel, nu trecu prea mult până când consiliera uită de Keron. Dacă la început Glaban le făcuse vizite regulate pentru a înregistra evoluția progeniturii, după două etape de dezvoltare el își încetă vizitele considerând din start că proiectul era unul de succes și gata de aplicat la scară largă. Liberă să își implementeze toate teoriile în educația progeniturii, Tekla se aplecă cu și mai multă râvnă asupra adaptării ei. Nu trecură mai mult de trei etape de dezvoltare când Loja cercetătorilor îi ceru să expună progenitura în cadrul unei comisii care avea să lanseze apoi programul de repartiții. Era o șansă pe care Tekla o aștepta încă de la început. Șansa ca Arla să devină oficial progenitura ei, să treacă de la statutul inferior de „myn” la cel superior de „zon” și să i se recunoască dreptul de a se conecta la transferul bagajului de informații a celei care-i devenise damy.
O pregăti pe Arla pentru eveniment cu simulări repetate cărora progenitura le făcu față cu punctaj maxim. Se așteptase ca din comisie să facă parte Glaban, ceea ce era un lucru bun, dar vederea lui Keron nu o încântă. Acesta se situa ce-i drept la periferia locurilor ordonate ierarhic, dar Tekla ar fi preferat să nu fie convocat tocmai cu această ocazie. Sperase ca administratorul rezervației să fi ajuns la limita ciclului de viață sau cel puțin să fie deja ieșit din circuitul activ. Trecu prin fața lui înclinând din cap a salut, neîndrăznind totuși să îl ignore. Arla-myn o răzbună strănutând direct în fața lui și împrăștiindu-i în față un nor bacterian fin. Keron și își șterse obrajii printr-un gest scurt, controlat, fără reacționa. Le privea țintă, căutând parcă fisuri în imaginea idilică pe care o prezentau progenitura și damy a ei.
Tekla ajunse curând la concluzia că își făcuse griji degeaba. Întrebările comisiei erau banale, Arla răspundea ca o progenitură aparținând speciei și toată lumea era mulțumită. Ochii imenși și plini de candoare te îndemnau să o strângi în brațe, să o protejezi și să o crezi. Glaban îi făcea semne peste semne a încurajare și victorie, președintele comisiei înclina mereu din cap în semn de aprobare și pe fețele tuturor, cu excepția lui Keron, își făcuse apariția un surâs binevoitor încurajator. Mai era un singur hop și totul avea să ia sfârșit exact așa cum trebuie. Întrebările finale și decisive începură într-un ritm controlat și într-o anumită înșiruire:Te mai gândești la planeta ta? Dar la rezervație? Ai dori să te întorci?Îți place de damy a ta? Cum te înțelegi cu ea? Keron rupse firul acela brusc:
- Îți amintești de ziua în care ai fost selectată?
Arla-myn nu răpunse. Făcu ochii mari și scutură din cap.
- Ziua în care a fost descoperit habitatul vostru.
Ochii progeniturii deveniră umezi.
- Ce dorești să demonstrezi? Glaban își însoți întrebarea de un salt în picioare din fotoliul gravitațional, pierzându-și primul răbdarea.
Keron menținu ritmul sacadat al cuvintelor:
- În acea zi, habitatul era plin de cadavre proaspete. Unele nu apucaseră să se răcească. Totul plutea într-o mare de sânge…
- Chiar și progeniturile, dădu din cap șeful comisiei. Am citit raportul transportului. Credeam cu toții că vor fi compromise toate adaptările din cauza acelui masacru. Mă bucur că ne-am înșelat.
- Nu știm ce s-a întâmplat acolo, continuă administratorul rezervației.
- Și acum dorești un răspuns de la progenitura mea?
- Iată, așa se poartă o adevărată damy, îi surâse șeful comisiei consilierei. E drept, nu vei obține un răspuns de la o progenitură care nu cunoștea nici un limbaj și nici o informație de bază la data selecției atâta timp cât n-au putut răspunde la ea nici cei mai experimentați cercetători. Poate că atunci, la selecție, acele progenituri au fost salvate.
- De cine? Insistă Keron.
- Te aștepți să îți răspundă Arla?
Tekla era gata să ia foc. În cele din urmă administratorul nu rezistase și își arătase colții. Ea avea să își apere progenitura de orice pericol, chiar dacă acesta venea din interiorul Lojei, din administrație sau din partea autorităților. Nu o interesa ce se întâmplase înainte, în timpul sau după selecție, progenitura devenise a ei din momentul în care învățase limbajul și o strigase „damy”, din momentul în care își modificare întreaga matrice de caractere după matricea consilierei și din momentul în care speranța de transfer trecuse de la stadiul de iluzie la cel de perspectivă sigură.
Știa că pentru a o păstra pe Arla și a-i asigura transferul în condițiile standard trebuia să obțină toate voturile comisiei. Nu avea cum să-l forțeze pe Keron-zon să voteze pentru ea, dar spera din tot sufletul că Glaban avea să îl convingă să o facă. Așteptând rezultatul, își mângâia progenitura pe părul vălurit și moale și o strângea în brațe în încercarea de a o asigura că damy a ei va avea grijă de tot și de toate. Glaban ieși primul din sala de consiliu. Își freca mâinile și rânjea.
- E bine, totul decurge conform planului. Keron-zon și-a dat acordul.
Tekla răbufni:
- Vreau să fie scos din circuitul activ, mă înțelegi? E periculos pentru mine și pentru Arla.
- Se face, n-ai grijă! Mi-a dat și mie ceva emoții! Mai am o veste bună, voi fi promovat!
- Mă bucur pentru tine. O poziție mai sus ne va ajuta să o modelăm pe Arla în așa fel încât să fie prima din altă specie în Lojă.
Glaban nu apucă să răspundă. Unul câte unul, membrii comisiei își ocupară locurile în fotolii și consilierei i se comunică decizia finală. Euforia o cuprinse ca o flacără pe Tekla și nu se stinse nici după ce ajunse în habitatul ei.
- Trebuie să sărbătorim, îi spuse progeniturii, noi două avem cel mai frumos viitor înainte.
Arla-zon o privi cu ochii mari strălucitori și plini de inocență. Þiuitul blocului informațional din birou întrerupse momentul de gingășie.
- Vin îndată, aruncă Tekla în urmă și se repezi în birou nemulțumită. Ce este?
Chipul lui Keron-zon inundă panoul central:
- Mulțumesc pentru ieșirea din circuitul activ. Acum, că nu trebuie să mai respect nici un protocol și că s-a făcut ceea ce ai dorit să se facă vreau să îți spun doar câteva cuvinte. La ultima selecție, derzynii și ranyenii au fost victimele unui atac necunoscut. Progeniturile lor selectate erau ascunse într-un adăpost sub pământ, iar singura progenitură găsită printre cadavre și care nu avea caracteristicile sută la sută a celor două specii a fost…
Tekla lovi cu pumnul panoul și transmisia se întrerupse.
- Cum îndrăznește?!
Se întoarse respirând anevoios. Arla o privea din pragul biroului cu ochii mari și inocenți cerând protecție. Progenitura ei părea speriată. Se duse imediat spre ea și o luă în brațe.
- Nu te teme, acum ești în siguranță!
Arla îi zâmbi dulce:
- Damy a mea, dar nu mă tem!
Se aplecă în față, își întinse gura și prin deschizătura care începu să se caște din ce în ce mai mare se strecurară două șiruri lungi de colți care se înfipseră cu pocnet în gâtul consilierei.
Prădătorul modifică pe loc progenitura.