poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1366 .



Bărbatul cu pălărie gri
proză [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [orhideea albastra ]

2016-10-04  |     | 





Se-ntîmplă pentru ochii tăi (ochi de pădure)
Să-nchipui uneori o vînătoare –n vis
Într-un noian de frunze roșii de odihnă,
Gîndesc să-ți pun sub cap
un iepure ucis.”
(Lucian Blaga-Andante)




În imobilul de pe Aleea Ion Stâlpeanu nr. 202 locatarii se pregăteau pentru o seară plăcută de toamnă târzie, marea lor majoritate moțăind în fața televizorului la vreo emisiune de divertisment de week-end sau forfotind prin bucătarie.
Doamna Amalia Stancu locatara de la apartamentul 4, privea atentă pe fereastra de la camera de zi, mai exact, îl observa pe bărbatul care se apropia grăbit de intrarea în imobil. O intriga foarte tare faptul că nu îi observase fața deloc, deoarece acesta își ținea capul ușor aplecat și mai purta și o pălărie gri de fetru. Știa cine este, era vecinul ei de la apartamentul 3, se mutase în alături nu de mult timp și o făcuse fără mare vânzoleală. Un tip șters, a zis Rora referindu-se la el, fără perspective.
Rora de fapt Aurora Stancu avea prostul obicei de a pune etichete oamenilor, mai ales celor pe care nu îi plăcea și spre marea surprindere a surorii ei avea o abilitate uimitoare de a surprinde întotdeauna o trăsătură de caracter dominantă a respectivei persoane.
Cele două surori locuiau de o jumătate de veac acolo, apartamentul lor mare și spațios semăna mai degrabă cu un muzeu decât cu o locuință obișnuită. Pereții erau încărcați de tablouri de valoare, mobilele si vitrinele adăposteau o mulțime de obiecte de argint și antichități, lucruri adunate pe parcursul anilor de membrii familiei. Tatăl și străbunicul lor fuseseră diplomați de carieră și în lungile lor călătorii prin lume adunaseră o impresionantă colecție de obiecte de artă.
Ca în fiecare seară Rora stătea în fotoliul ei preferat și croșeta șnur pentru fața de macrame la care lucra, cînd era cazul se oprea rula șnurul pe ghem și îl prindea cu ac de siguranță ca să nu se desfacă. Veioza înaltă cu picior de abanos și abajur bej cu ciucuri de mătase împrăștia o lumină caldă dar nu foarte puternică, cu toate astea nici una din ele nu s-ar fi gîndit să o schimbe cu ceva mai modern.
-La ce te uiți ? Rora ridică privirea curioasă.
-La vecinul nostru, apoi aruncă o privire spre orologiul, e ora șase fără un sfert, are un program cam ciudat nu vine niciodată la aceeași oră. Mă întreb unde lucrează?
-Poate e vreun comis voiajor mai știi?
- Nu prea cred, Amalia aranjă perdeaua de la fereastră și se îndreptă spre fotoliul așezat vis a vis de cel al Rorei, are haine de calitate bună și cred scumpe iar zilele trecute când am trecut pe lîngă el am simțit un ușor iz de tutun Lord Winsmore care știi și tu cât de scump este. Îți imaginezi, continuă Amalia vorbind mai încetișor și aplecîndu-se puțin peste măsuța de cafea, nici chiar doamna Marcu, care știe toate bârfele din cartier darămite pe cele de scara noastră nu a aflat mai nimic despre el. Atâta doar că este foarte politicos (lucru pe care îl știm și noi) și că frecventează anticariatele din centru. Rora își ridică privirea spre sora ei și o anunță cu sarcasm.
- Uite încă un lucru pe care nu îl știe Mărculeasa, vecinul nostru are o pisică, o birmaneză.
-Serios? Dar tu de unde ai aflat, eu una nu te-am văzut socializând cu el până acum?
-Îți spun, că oricum nu e mare lucru și știu că altfel o să mă pisezi toată ziua, a sunat la ușă ieri cînd tu erai plecată la amica ta, la Mărculeasă, să mă întrebe dacă nu cumva i-am văzut motanul și mi s-a părut că era sincer îngrijorat de soarta potăii. Norocul lui a fost că potaia a început să se manifeste cînd i-a auzit vocea pe scară.
-Ca să vezi, nici nu mi-aș fi imaginat o persoană ca el cu o pisică își exprimă mirarea Amalia privind fix revista pe care o ținea în brațe.
-De ce? Nu reușesc să pricep ce ți se pare așa de neobișnuit, mulți oameni au pisici? Știi că ești ciudată rău uneori, sper că nu te-ai scrântit?
Ignorând tonul ironic al surorii ei , Amalia nu răspunse, existența bărbatului de lângă ele îi crea o stare de neliniște, avea senzația stranie că ceva este pe cale să se întâmple.



În apartamentul alăturat cîteva ore mai târziu un bărbat destul de slab, îmbrăcat într-un halat de casă, maro decolorat și ros pe la buzunare scria absorbit la birou. Camera părea impresionantă prin absența mobilierului deoarece în afară de o bibliotecă plină de cărți cu rafturile cocoșate, un covor ros de molii pe alocuri, biroul și un scaun scorojit nu era nimic. Motanul ședea tolănit pe o pernă de caifea ruptă privind hipnotic fumul ce se înălța din pipa stăpînului său. Foile albe se acopereau cu un scris mărunt ordonat, bărbatul se opri o clipă își îndreptă spatele întinzîndu-și mîinile în față și troznindu-și degetele.
Era destul de obosit așa încât se hotărî să meargă la culcare, mâine avea mult de alergat trebuia să evalueze niște tablouri pentru o galerie de artă, primea un mic comision de fiecare dată, destul cât să se întrețină pe el și motanul o vreme.
Oricum nu mai avea mult și termina cartea la care scria de doi ani, un roman polițist, având ca subiect viața unui hoț de obiecte de artă îndrăgostit de următoarea lui victimă. Un hoț cu o metodă neobișnuită, se muta întotdeauna în vecinătatea celor pe care se pregătea să îi fure, pentru a-i supraveghea și studia mai bine.

-Hai, Bongo la culcare. Motanul îl urmă ascultător tolănindu-se pe cuvertură la picioarele lui.
Cu mâinile sub cap bărbatul își aținti privirile în tavan îl frământa de multă vreme că nu avea încă un titlu pentru carte. Din întâmplare privirea i se opri pe comodă unde își ținea pălăria și dintr-o dată știu ce titlu avea cartea, parcă îl și vedea scris cu litere negre pe coperta albastră Bărbatul cu pălărie gri. Oftă fericit și întorcându-se pe o parte adormi liniștit.


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!