Dragi agoniști, mulți dintre dvs. nu veți veni la festivalul de la Vama, așa că public -în premieră, șarja pe care o voi prezenta acolo, spre delectare.

AMINTIRI DIN COPILÃRIE
(MULT după Ion Creangă)

Nu știu alții cum sânt, dar eu, când mă gândesc la locul nașterii mele, la casa părintească din Comănesti, la stâlpul hornului unde mama lega o sfoară și mă speria că mă atârnă de ea, cu motocei la capăt, de crăpau mâțele jucându-se cu ei și mațele mele, care crăpau de foame, la prichiciul vetrei cel humuit, unde m-a prins tata fumând și mi-a dat, de m-a julit, cu aceeași mamă, care nu mă bătea mai mult de 3 ori pe zi și care striga de se-auzea până colea “Ananie!”...parca-mi saltă și acum inima de bucurie!"
Mai târziu, dragi mi-erau fetele, și ele mie, dar nu strigau “Ananie”, strigau “Noni. Noni!” Azi “nicacda, nicevo!” Nici un Noni, azi caută pokemonii...
Și eu mergeam cu o Smărănduță, dornică de pu-păza din tei, pe care o și imita, când o-ntrebam ce vrea. Zicea “Pu-pu-pu...”, fiind și-un pic bâlbâită.
Amintirile mele se leagă de Bucovina, de unde sunt, iaca, și eu, un boț cu ochi, o bucată de humă, până la înhumare, de Vama, unde am pus mașina pe avarie și-am poposit la clubul “Nectarie”, păstorit de Sorin Cotlarciuc (rimă la Gagniuc!), un om care ține cu dinții (ca meserie, fiind medic stomatolog, cu cine să țină? Cu dinții...), cel mai cel dintre toți președinții și chiar face asta, la meserie! Cum spunea Creangă-n amintiri, “Românului i-e greu până se apucă de treabă, că de lăsat îndată se lasă.” Eram (și încă mai suntem câțiva), la aceste festivaluri, de care nu scapi, ca de râie, vezi caprele Irinucăi. Nu vreau să dau nici un exemplu, dar e vorba de: Cornel Udrea, Nae Bunduri, Mișu Frunză și...subsemnatul, viitor președinte UER, dat fiind că în 2050 domnul Corbu va pleca din țară. Tot atunci am dat și de Ioan Sasu Mugurel sau Muguraș, care mergea, precum Creangă, pe principiul “Decât codaș în oraș, / Mai bine-n satul tău fruntaș” Se zice-n popor că ar fi un om foarte corect, când e vorba de un concurs de umor, altfel nu-mi explic...de ce n-am luat și eu premiu și-o sumă-n plic! Și-a venit atunci, atunci și-acum, la Vama, Nicolae a lui Bunduri, alt hojmălău, a cărui gură stricată cântă “Da, mamă, sunt beată!” Ba a mai venit și Ghiorghiță a lu’ Bâlici, răsărit din răsărit, care – de cum a aflat că se dau premii – a și sărit!
Dragu-mi era, pe vremea aceea, Udrea cel faimos fumător și limpede ca cristalul (cum era, cândva, vodca „Cristal”) și care, până să prindă suta de ani, a editat suta de cărți, toate de umor. Am primit de la domnia sa, cu autograf, numeroase cărți, în număr de două. Sunt mândru că am fost contemporan cu un asemenea titan al literaturii. Evident, mă refer la Nicolae Bunduri...
Cu Udrea Cornel am fost la un festival, la Gura Humorului, la vremea când se aprindea opaițul, iar el scria despre împerecherea la bufnițele împăiate, pe care le flocăia și le smotocea, de le mergea colbul (“Amintiri din copilărie”, capitolul doi, poziția 69). Cum spunea, cândva, autorul amintirilor, erau “Drele pe podele și bureți pe pereți.”, iar Udrea înnoda țigările și scotea fum pe toate nările, tot în număr de două, comanda toate cafelele de la care, azi, i se trag belelele, dar sunt sigur că acest guru va fi singuru’ dintre umoriști care va prinde centenaru’ mai ales că, de decenii, a lăsat paharu’...Precum în timpurile când lui Nică a Petrei i se spunea "Ieși, copile cu părul balai, afară și râde la soare că doar-doar s-o îndrepta vremea", Udrea ieșea afară și se îndrepta...spre bufet, deși nu primea de la Boc nici un fel de buget. Apoi, cum a terminat cu bețiile, a-nceput cu poeziile. Și azi mai lăcrimează, la citirea lor, clubul băbuțelor din Cluj, parcul cu castani. De-atunci, să tot fi trecut 49 – 50 de ani!...În viața mea n-am dorit să zbor, să fiu porumbel călător, cu umor, dar de când am aflat că Udrea Cornel și-a făcut un bust, o statuie, porumbelul din mine ar vrea pe ea să se suie...Ion Creangă spunea “Știu că sunt prost. Dar când mă uit în jur, prind curaj.” Tot așa și amicul meu, Cornel afirmă: “Știu că sunt genial. Dar, când mă uit în jur și-l văd pe Gagniuc, îmi vine să-njur!” Azi m-am cazat, iar când am intrat în camera lui, am zărit sub pat o păpușă gonflabilă. M-a mirat, dar m-am liniștit când am dibuit că avea chitit în dulăpior și-un vibrator.

Dragi scriitori, creatori, umoriști, epigramiști, sonetiști, rondeliști, fabuliști, parodiști și...nu găsesc alte invective, l-am șarjat pe acest talentat autor de umor, Cornel Udrea, dar adevărul adevărat este...că este de admirat! Toată noaptea m-am frământat cum să fac această afirmație și – în sfârșit – mi-a ieșit! Cornele, într-o altă viață, dac-o fi să fie, te cer în căsătorie...
Al tău, Ananie

P.S. Pesemne că intuiți, la întrunire voi mai completa această șarjă amicală, să aibă și alții, pe mine, boală!
Ananie GAGNIUC :)