Pentru Vlad, faptul că a fost invitat la nunta lui Daniel, băiatul lui Neluțu Plopșor, nu a fost nicio surpriză, deoarece cu Neluțu era prieten foarte bun încă din adolescență și din prima tinerețe.
Surpriză adevărată a fost când Vlad a primit un telefon din Italia, de la Călin Costea, un alt prieten din aceleași perioade, de fapt un prieten comun, care i-a spus foarte clar că va depune un efort destul de mare și va veni la nunta respectivă, dar că o va face în primul rând pentru întâlnirea cu el. Îi spunea, printre altele:

„Îmi este nespus de dor de discuțiile pe care le aveam în adolescență. Nu o să uit niciodată cum dezbăteam, în vacanțe, de dimineața până seara, probleme fundamentale pentru noi, de viață și de moarte, în acei ani tumultuoși, în care ne formam, cu adevărat, ca oameni. Dar, de când citeam ore în șir poezii din Topârceanu, îți mai aduci aminte? Am auzit că acum și tu scrii literatură umoristică. Nu este de mirare, deoarece încă din copilărie ai dovedit talent în acest sens. De abia aștept să ne întâlnim și să povestim despre toate.”

Cu Neluțu, viitor socru mare, Vlad se mai întâlnise, dar pe Călin nu-l mai văzuse de foarte mulți ani, nici măcar nu mai luaseră în alt mod legătura, deși mijloacele moderne de comunicare le-ar fi permis. Probabil de vină era și programul prietenului său, Călin asigurând asistența tehnică pentru utilaje răspândite pe toate continentele și fiind aproape în permanență în avion.

Vlad a ajuns fără probleme la nunta din micul oraș transilvan.
La biserică nu l-a întâlnit pe Călin dar, de când a intrat în restaurant, a fost cu ochii doar la ușă.
În sfârșit, a intrat și Călin! Nimic nu îi mai putea împiedica să reia frumoasele discuții din adolescență. Sau... se grăbeau cu anticipările?!

După câteva formalități și „politețuri” inerente, Călin s-a așezat la masă lângă Vlad, au ciocnit un pahar de palincă, pentru încălzire și pentru dezlegarea limbilor și... în acel moment a început să cânte muzica.
Era o formație puțin numeroasă, cu un solist care urla din toți rărunchii într-un microfon cuplat la niște boxe date la maxim. Ce să mai vorbești! Nu se puteau înțelege nici la câțiva centimetri distanță unul de altul!
Dar, oricum trebuiau să mănâce, așa că au „atacat”, în tăcere, aperitivele, sperând, bineînțeles, că și muzicanții vor lua pauze pentru hrană, pentru hidratare, sau pentru alte nevoi.

Și așa a fost: după 45 de minute solistul a strigat un „Mulțumim frumos!”, a pus microfonul pe stativ, cei trei muzicanți au luat loc la masa alăturată, special destinată lor și... din boxe au început să le spargă timpanele alte melodii, de data aceasta dirijate de altcineva, de la computer.
Până la final, alternanța a fost perfectă: 45 de minute îi asurzeau muzicanții, 15 minute le spărgea timpanele calculatorul.
Nu au contat nici aluziile fine la organizatori, nici tentativele de mituire a șefului formației (oricum și-a făcut cruce când, pe lângă desele solicitări de a cânta ceva sau altceva, răsplătite binișor, s-a trezit cu Vlad care voia să-l plătească pentru a tăcea măcar câteva minute).
Soluția de a se retrage numai ei doi undeva, la un local în oraș, avea două mari dezavantaje: pe de o parte nu erau siguri că în orășelul respectiv este vreun local cu program de noapte, iar pe de altă parte, această separare ar fi fost o mare jignire pentru organizatori.
Au mai avut o idee, dar nu au descoperit unde este tabloul cu siguranțele electrice (!!).

După încheierea petrecerii, socrul mare l-a abordat pe Vlad (Călin, din păcate, plecase deja):
- În calitate de socru mare eu, personal, am planificat și organizat totul la această nuntă, eu sunt responsabil de toate, și de bune și de rele. Vlad, știu că tu ești un om cinstit și, în plus, ești foarte atent la detalii, te rog spune-mi sincer ce ți-a plăcut și ce nu ți-a plăcut la această petrecere, contează foarte mult părerea ta pentru mine! Să nu mai spun că peste un an vreau să participi și la nunta celuilalt fiu al meu.

Vlad a început cu calitatea selectă a invitaților, a continuat cu mâncarea excepțională, cu băuturile nemaipomenite, cu repertoriul foarte adecvat al formației muzicale ș.a.m.d.
- Dar - a zis el în final – în concepția mea, o nuntă este, printre altele, un bun prilej de socializare. Din acest punct de vedere, marea hibă a acestei petreceri a fost aceea că nimeni nu a putut vorbi cu nimeni, oricât de tare ar fi urlat. Problema nu a fost doar volumul muzicii ci și faptul că aceasta nu a luat nicio pauză, de niciun minut măcar.
- De fapt – intervine socrul mare – eu n-am organizat nimic, copiii au hotărât totul, că este nunta lor, eu doar am achitat toate cheltuielile și am avut o singură pretenție: muzica să cânte foarte tare și să nu se întrerupă nicio secundă.