NÃLUCA
Năluca este o ființă vie, asemănătoare unei femei tinere, frumoase chiar foarte frumoase. Ea poate fi văzută de către oamenii de rând doar în anumite condiții. Condiții care au parametri de vizibiliate foarte stricți. Deoarece noi oamenii de rând nu suntem atenți la acești parametri, nu vedem năluca decât foarte rar sau chiar deloc.
Nu este o chestiune de imaginație sau de literatură ci pur și simplu o chestiune de matematică. Cu o singură condiție. Să vedem acești parametri cu exactitate și anume:
Să fie o dimineață de toamnă, după echinox și înainte de Sfântul Dumitru. Adică un soi de vreme între toamna așa cum o cunoaștem noi și vara indiană așa cum o cunosc indienii. Vreme călduță, cer albastru senin, frunzele de prin copaci și pe pământ nehotărâte între galben și verde.
Dimineața să nu fi ajuns nici la miezul zilei nici chiar la gustarea de la ora zece.
Locul unde apare? Un singur oraș din România, o țară la intersecția dintre vremuri, culturi, și drumuri. Orașul ?
București... un oraș precum țara dar fără de țară. Fără de vremuri, fără de culturi, fără de drumuri. Doar cu trotuare.
Pentru că năluca apare doar pe trotuar și pe trotinetă. Trotineta, cu roți mici și frână de picior este singurul mijloc de locomoție în care se ivesc nălucile.
Vremea, orașul, trotuarul, trotineta, sunt parametri necesari pe care trebuie să-i respecte o nălucă pentru a se lăsa văzută de oamenii de rând.
În același timp însă năluca are libertatea de a se arăta sub orice formă vrea ea.
Ca sex, nu are libertate de opțiune. Nu poate fi decât femeie. Adică trebuie să aibă formă de femeie.
Ca îmbrăcăminte, da, are libertate de opțiune.
Năluca pe care am văzut-o eu avea următoarele forme de îmbrăcăminte, de prezentare ca să zic așa, deși nu mergea la spectacol ci la serviciu. Bluză de mătase, fustă art deco, pantofi cu toc subțire și înalt, rucsac mic, fin, de damă.
După ce a trecut cu viteză pe lângă mine, am privit-o câteva secunde, timp în care a împins cu piciorul stâng întreaga trotinetă pe care se afla corpul de un metru șaizeci și opt înălțime, douăzeci și trei de ani viețuire, păr lung negru,...împreună cu piciorul drept de sprijin, și a dispărut după colț; de regulă apare înainte de intersecția dintre două drumuri.
Nu i-am văzut chipul. Am simțit doar, așa cum simți când privești o hologramă nu o formă reală, am simțit doar că era frumoasă. Chiar foarte frumoasă.
Desigur că am rămas încântat !
Dar și intrigat. Și cu o întrebare pe buze, ca să zic așa, în timp ce mă grăbeam să trec strada la semafor pe verde. Oare nălucile sunt făcute numai ca să treacă pe lângă noi ? Și dacă este așa, de ce apar, se ivesc, în condiții atât de restrictive. Și de ce lucrul acesta ține de domeniul matematicii ?
Poate vi se pare că parametrii pe care i-am enumerat sunt lipsiți de precizie, de claritate. Poate!
Poate că asta ține de domeniul iluziei, hipnozei. Unii așa cred !
Poate că nu este realitate, este doar imaginație. Cine știe ?
Dar după ce veți fi văzut năluca, chiar trecând în viteză pe lângă voi vă veți simți mintea senină și inima ușoară !
Ce este în jurul nostru, în jurul vostru ?!
Ambiguitate, lipsă de claritate.
Dar atâta armonie în toate cele care o fac pe nălucă să apară !
Și năluca apare !