Femeia de pe cealaltă parte a biroului mă întreabă care e ocupația dumneavostră favorită. Cititul de romane cu subiecte absurde, răspund. Aș fi putut răspunde scosul mâinii pe geamul mașinii care fuge cu o sută la oră, număratul femeilor cu picioare în ics care trec prin parc, recitatul de poezii prietenului meu imaginar sau curățatul singurului obiect pe care-l mai păstrez din copilărie, dar mi-a venit pe limbă chestia cu cititul. Femeia de pe cealaltă parte a biroului mă privește pe deasupra ochelarilor și-și țuguie buzele. Această ocupație a dumneavoastră nu spune prea mult despre cât de inteligent ați fi sau cât de serios, postul vă e în pericol. Nu zic nimic. O privesc doar. Are picioare în ics, o simt. Și ar zâmbi erotic să mă vadă cum conduc cu mâna pe geam, ba chiar cred că ar vrea să fie prietenul meu imaginar când recit poezia despre piele, căldură și șoapte. Îmi duc mâna dreaptă la buze, e ticul meu când sunt dominat. Cu mâna stângă mă joc cu fluierul din buzunar care mă însoțește de când aveam trei ani. Femeia de pe cealaltă parte a biroului sesizează. Și interpretează. Își imaginează. Îi strălucesc ochii. Își țuguie buzele mai mult. Postul e al dumneavoastră, îmi spune. Scot fluierul și încep să fluier de bucurie. Scoate și ea unul. De mai bine de patruzeci de ani te caut, omule! Ne îmbrățișăm. Prietenii din copilărie se regăsesc întotdeauna, acum știu.