- Jurnalul se încheie aici, zise Poetul. În rest, știți ce s-a întâmplat, că doar v-am povestit vizita mea la spital.
- Asta mă duce cu gândul la un mesaj erotic fără finalizare, concluzionă Săndel. Și totuși, cum s-a încheiat povestea? întrebă Săndel. S-au vindecat până la urmă?
- S-a încheiat că prietenii au petrecut ceva timp la izolare. Directorul a găsit a doua zi scândura pe care se urcaseră cei doi să vadă mai bine și a realizat că ceva nu e în regulă. Și-a dat seama cine ar fi putut umbla noaptea prin curtea spitalului și, ca măsură de siguranță, i-a trecut la fără discernământ, ca să nu fie crezuți de nimeni în caz că ar fi povestit ceva și să nu poată avea calitate de martori. În tot acest timp, medicul Istrate și-a terminat și susținut teza de doctorat cu titlul: SINDROMUL ISTRATE. STUDIU DE CAZ. Ba, mai mult, și-a împlinit și visul de scriitor, am citit în România literară o cronică la romanul lui, CÃSUÞA CU MINUNI, scrisă de un binecunoscut critic, în care spunea cam așa: „Un roman revoluționar în care situațiile narative apar ca fantezii retorice ce leagă obiectele de context într-un șir de dizlocări metaforice, specifice postmodernismului”. Sună cunoscut, nu? Prima dată când ajung în București, am să caut cartea în librării și am s-o cumpăr, dacă n-o fi prea scumpă.
Acum două zile, m-am întâlnit din întâmplare cu Grigore, dar nu am deschis subiectul cu aventura lui psiholiterară. L-am văzut cam îngândurat și l-am întrebat ce are. „Ce să am dom’le, mă simt jignit în inteligența mea. Avem mâine o lansare de carte și directoarea m-a pus pe mine să vorbesc despre ea, cică i-a plăcut mult. Dar cartea e proastă și mă gândesc s-o desființez, mai ales că autorul nu are legătură cu literatura, e scrisă de un medic psihiatru, un veleitar. Am încercat să mă eschivez, dar nu am putut. Acum sunt la mijloc: dacă scriu de bine îmi calc pe principii, dacă scriu de rău, așa cum mi-am propus, intru în conflict cu directoarea. Tu ce mă sfătuiești?” I-am zis că cel mai bine este să fie neutru. Mie, când nu-mi place ceva, spun că este interesant sau drăguț. Sau, și mai bine, să i-o trimită lui A. Ștefănescu, să o semnaleze la rubrica lui de cărți proaste. Deși un risc ar fi și aici, o bună parte din cărțile desființate de el s-au vândut mai bine după aceea ca și cum le-ar fi făcut reclamă.
- Dar poliția ce rol avea în povestea asta? întrebă Săndel.
- Poliția l-a săltat pe director și l-a pus sub acuzare pentru viol, rele tratamente, culpă medicală și alte câteva infracțiuni pe care nu mi le mai amintesc. A stat în arest câteva zile, apoi l-au scos pe motiv că nu ar avea discernământ și l-au internat la ospiciu. Dacă l-o fi cazat tot la B. a ajuns bine, director este acum fostul medic șef, Istrate. După un timp, s-a pensionat anticipat și a dispărut din localitate. Prietenii noștri scriitori au rămas internați vreo două săptămâni, până și-a amintit cineva de ei. Nu știu dacă medicul Istrate este implicat în asta, și-a luat imediat concediu și a dispărut o vreme, până l-au chemat să-și ia noua funcție în primire.
- Cu fata nu știu ce s-a întâmplat, ziarele nu scriu decât știri care interesează publicul cititor. Parcă am citit totuși, undeva, că ar fi devenit manager la o multinațională prin Anglia. Că s-a măritat și are și doi copii. Dacă e așa, e bine, dar nu bag mâna în foc, presa scrie multe prostii.
- Dar cu Stroescu? El cum a reacționat? A încercat să-și revendice manuscrisul?
- Nu știu. Nu cred că a făcut demersuri în sensul ăsta. Știu doar că s-a reprofilat pe poezie în formă fixă, publică din când în când câte un sonet.
- Ziceai că mai era un jurnal, interveni Profesorul. Acolo nu ai găsit nimic interesant?
- Nimic interesant despre caz, dar e destul de distractiv. E al unei infirmiere cu pretenții de poetă. Mâine îl aduc și vă citesc din el.

va urma