poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2697 .



Abrutizarea iepurelui de stepă
proză [ ]
- fragment -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [grupex_2007srl ]

2015-01-26  |     | 



La 9:55, a venit Muc cel Mic. De fapt, doar a vrut să te facă atent: Băă, sper că nu ai uitat de mine, sunt și eu pe-aici! A avut 4,7, o nimica toată, doar s-a zgâlțâit puțin scaunul pe care stăteai, ai crezut că trece vreun camion de mare tonaj pe asfaltul de sub balcon. O stare de amețeală cu care deja ești obișnuit.

Ândrăgostita e în plin proces creator. Își dă, iar, like: Nu poți iubi la fel toate femeile care trece prin viața ta. De asta uneori unora le vei spune dezbracăte, altora lasămă să de dezbrac și doar unei femei iubite âi vei spune cu drag âmbracăte mai gros.
Parcă ai mai citit undeva chestia asta.

E corect! Ziare cu tradiție au dat faliment. S-au vrut quality. În titluri, n-au avut termeni de genul: halucinant, coșmar, spulberat, ruinat, fără precedent, bombă, scandal, de balamuc, viol bestial, incest, incendiar, frisoane, cutremur, uluitor, șoc și groază, apocaliptic, zi neagră, cod roșu, teroare, zguduitor, prag critic, de necrezut. Și răsfoiești un astfel de ziar, quality, așa își spunea, deja i s-a înregistrat cererea de insolvență: Ce se întâmplă cu sufletul după moarte? Oamenii de știință au găsit răspunsul (video). În text, nu mai este vorba de oamenii de știință, ci de câțiva oameni de știință: Christof Koch, șeful laboratorului științific de la Institutul Allen, Victor Troendle, profesor de biologie comportamentală la Institutul de Tehnologie din California, Bruce Greyson, profesor de psihiatrie la Univeristatea Virginia, Stuart Hameroff, profesor în cadrul Departamentului de Anestezie și Psihologie, Universitatea Arizona, Eben Alexander, neurochirurg american. Subiectul este expediat. Ti-ti-ti, se scrie telegrafic. Nimeni nu mai are timp de citit, mai ales despre un astfel de subiect - sufletul omului. Primii doi cred că sufletul moare și totul se pierde în momentul în care omul își pierde conștiența. Greyson are altă părere: mintea sau conștiența funcționează și fără corpul fizic. Pandora, Alpha Centauri, Avatar. În două cuvinte, e contabilizată și părerea lui Hameroff: ne reîncarnăm. Într-o viață trecută, iată, faci un test rapid, online, ești întrebat dacă îți place să dormi, da, îmi place, numai că nu pot, iau somnifere pentru a se întâmpla asta, și până și atunci o fac fragmentar, dorm în serial, iar concluzia rapidă, emisă pe baza acestui criteriu, e că, într-o viața anterioară ai fost un marinar vestit (ptiu!), că ai trăit în Africa de Sud și ai murit de ciumă. Alexander spune că sufletele trăiesc, armonios, în afara corpului și că aflăm asta abia după ce murim. Paradisul biblic. Quality! Rămâi la concluzia ta: Omul încetează să mai existe din momentul în care dispare din memoria colectivă. Mark Zuckerberg a avut grijă să nu fii uitat atât de ușor. La acest moment, în era informatică, moartea e, mai degrabă, un surogat, câtă vreme tindem din ce în ce mai mult să ne afișăm emoțiile, prieteniile, frustrările într-un mod mult mai la îndemână, cu ajutorul tastelor, tot într-o viața virtuală. Trăim prin taste și dincolo de ele. Trăim virtual și murim fizic. În fond, viața veșnică poate însemna, până la urmă, doar deschiderea unui cont, pe o rețea de socializare. Asta daca nu cumva, între timp, se stinge lumina. Definitiv. Abia atunci dispare și sufletul. Tot la fel. Definitiv.

Și, da, șoc, uluitor, de necrezut, deja știrea rulează pe posturile de televiziune, ai avut tu grijă de asta, Cine sunt "dujmanii" maneliștilor? Un site din România, evenimentemanele.ro, a fost spart de, așa scrie acolo, "hakerii algerieni". Mesajul? Fuck israel & USA & France (cu i mic), je suis mohamed (blasfemie! numele Profetului e cu literă mică!), je suis ISIS. Dujmanii îmi poartă pică, dar n-are valoarea mea... Quality!

Mesaj: Știi, va fi concert de muzică fado. Nu vrei să mergem?

Lucilia do Carmo, Adelia Pedrosa, Linda morena, si tu me llamas / yo voy voy contigo / me gusta cuando / tú bailas conmigo / tú eres de la isla donde sale el sol / mi linda morena / dame tu amor, Carlos do Carmo etc., cântă Ana Moura, tu voiai Dulce José Silva Pontes, pe scurt Dulces Pontes, vrei Cançăo do Mar, vem saber se o mar terá razăo / vem cá ver bailar meu coraçăo...

Ce știi despre ea, din cealaltă realitate:

1. Zice că e nefericită.
E un enunț care nu te mulțumește, cei fericiți sunt săraci cu duhul. Dar Borges a spus că ăsta e un păcat capital: Am comis cel mai grav dintre păcatele pe care le poate comite un om: n-am fost fericit.
De ce mă simt nefericită? Pentru că simt că viața mea curge pe un drum greșit. Din visele mele se alege praful. Nu am alături ceea ce vreau să am alături. Pentru că nu am curaj.
2. Când e acasă, miroase a prăjeală de ceapă, a tarte cu ciocolată, a condimente pentru murături. Când e cu tine, miroase a Jasmine.
Cu tine pot să vorbesc orice. Pot să fac orice. Fără teamă, fără inhibiții. Cu tine mă cert și știu că ai să faci un gest care să mă facă să zâmbesc. Întotdeauna faci asta.
3. Toamna, se duce printre mesteceni, arțari, fagi și stejari. Adună ghebe. Le murează. Le face zacuscă. La 5 kilograme de ghebe, se pun: 2 kilograme de gogoșari, 3 kilograme de roșii, 1 kilogram de ceapă, 1 litru de ulei, sare și piper. Ghebele se opăresc în apă cu sare, se curăță ardeiul și roșiile de coajă și semințe, ceapa se taie mărunt. Ghebele, ardeiul si roșiile se dau prin mașina de tocat, separat. Se pune ceapa la prăjit, se adaugă ardeiul, apoi roșiile. Amestecul se fierbe până se îngroașă, apoi se adaugă și ghebele tocate. Totul se fierbe până se ridică uleiul deasupra. Se pune în borcane.
Concluzie: Nu ai mâncat, până acum, ghebe, cu atât mai puțin făcute zacuscă.
Unde ești când nu ești?

Flash 1: Masă de bucătărie. Mușama înflorată. Maci. Foare mulți maci. Mușamaua aia sângerează. Tavă. Culoare incertă. Copănele de pui. Roșii feliate. Ți-am pus copănele la cuptor...
Am comis cel mai grav dintre păcatele pe care le poate comite un om: n-am fost fericit.

Flas 2: Dimineață de sfârșit de octombrie. Dimineață la ore mici. Șine de cale ferată. Negură. Lumini îndepărtate, totdeauna tăioase. Și tu așteptând.
- N-ai o țigară?
Și-i dai, fără să te uiți la el.
- E frig, azi. Am dormit la Sfântul Ioan. Am rămas pe scara unui bloc dar au venit niște drogați și mi-au zis să plec. Pleacă, bă! Și-am plecat... Dacă tot am plecat, m-am dus la centru. Măcar am mâncat o supă.
Tot nu îi iei seama. Te uiți departe, tare departe.
- Și, dacă n-am avut somn, am compus asta.
Abia acum ești atent. Cum dracu faci de reușești să atragi numai astfel de oameni?!
- Stau suspendat între lumi paralele,
Am de-a face numai cu secături și lichele,
La suferință sunt condamnat,
Dumnezeu îți dă și apoi te întreabă de ce ți-a dat.

În câmpie, trenurile sunt balauri care plâng pe-nfundate.

Recapitulezi ce știi:
- Lucrurile au suflet. Și alții au ajuns, înaintea ta, la concluzia asta. Te așezi pe scaun, iar scaunul geme. De ce gemi, scaunule? Nu-ți răspunde, dar tragi concluzia că îl doare sufletul. Îl doare tare rău: Parcă spuneai că ai să mai slăbești. Nu îmi place să te văd respirând greu când urci 4 etaje, nu îmi place când te văd atât de abătut că nu mai poți alerga. De fapt, nu mai vrei. După ce dracului să mai alergi?! Caii verzi pasc, de-acum, pe miriștile din visele altora cu mult mai tineri! Mă uit la tine și trag concluzia că tu nici vise nu mai ai. Și nici în visele altora nu mai apari. Nici măcar nu mai visezi că visezi, ursuzule!

(Când hibernează, pulsul ursului încetinește la 14 bătăi pe minut. Și doarme așa. Și pe tot timpul înghețului, din vizuina lui se aude șuieratul respirației, fumează mult, îi trebuie un bronhodilatator, altfel de la sforăiturile lui mormăite va crăpa varul pereților, vor crăpa și pereții și, în cele din urmă, frigul strâns împrejur, în felii groase, se va întredeschide. Prin fereastra aceea vom pleca noi, mână de mână, să ne cumpărăm o zi, o singură zi în care nu vom face altceva decât să numărăm vapoare. Un vapor, un vapor, alt vapor. Oare ce visează urșii atunci când dorm de crapă-mprejur tot pământul?)

Ea: Măă, sforăi.

Televizorul e dat pe mute.
Cu ochii aproape lipiți, citești: Sultană Hurrem, doar în fața Lui vom îngenunchea și Îi vom cere iertare.
Adormi la loc, sub domnia iubirii.

Poți vedea în interiorul lucrurilor mult mai bine decât în interiorul viețuitoarelor. În oameni nu poți vedea. Sunt opaci. Lumina nu le poate străpunge solzii. Și Dumnezeu a încercat să vadă în interiorul lor, dar s-a lăsat păgubaș. Și-a dat seama că i-a făcut din lut. Lutul poate fi modelat doar pe dinafară. Oamenii trebuiau făcuți astfel încât să poată înmuguri, să poată prinde rădăcini. Să poată avea frunze. Și ar fi atras toată lumina care vine din cer. Am fi fost o lume de clorofilă.

Tu, în schimb, ai o armură de praf gros. Extrem de gros. L-ai adunat din toată câmpia. Praful ăsta e cel care te ajută să supraviețuiești. Cu cât ai mai mult praf pe afară, cu atât ești mai închis pe dinăuntru. Ai lacăte. Ai bariere. Ai semne de circulație puse la tot pasul: Stop! Proprietate privată! Chiar și-așa: unde se duc visele atunci când nu mai vor să apară? Și-ți repeți: Fac ceea ce au făcut toate sperietorile din tot întinsul. Au plecat în Italia. S-au făcut menajere.

Dimineața nu înseamnă neapărat un nou început, ci o vreme extrem de favorabilă pentru un nou atac de panică. Îl stăpânești cu Xanax. Îl stăpânești, în fața ferestrei deschise, respirând rar, extrem de rar, pulsul îți scade la 14 bătăi pe minut, ești un urs care hibernează, respirația ta șuierătoare crapă tot frigul strâns împrejur, felii-felii, îți e teamă că ai dispărut până și din visele altora, atacul de panică nu e un episod specific distimiei, câtă vreme Dumnezeu a făcut, la început, cerul și pământul, iar imediat după aia a inventat distimia. Și abia în ziua a șasea a făcut omul. Ca să o stăpânească în veci.

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!