Luna de pe cer

Bonne anniversaire, happy birthday, Mc Donald’s, confetti, muzică la comandă, ghirlande de baloane și de lumini… Femeia de la masardă trece, ca un câine comunitar, pe lângă localul luminat a giorno… Astăzi e ziua mea, zi ridată ca mine, mi-am cules ghiocei…
…aveți dreptate, o romanță demodată…, și apoi, e sfârșit de decembrie, de „Undrea”, nu s-au dezghiocat ghioceii…

Uica Pătru (un bănățean de 76 de ani, maestru epigramist și poet în grai dialectal) se minuna că tinerii nu mai știu versuri: „Când eram io tânăr, nici nu se putea s-o iau de mână pe mândra mea și s-o plimb pe Corso fără să știu a-i recita versuri de Eminescu, mai ales dacă ea era «de meserie», adică le avea bine cu versurile, că una-două mă prindea, și cum mie nu-mi plăceau decât fetele care mai gustau ceva poezie…”
Femeia nu se aștepta la versuri, nici măcar la flori, chiar dacă și-aș fi dorit o floare, de oricare, fie și una crescută pe câmp, ori la margine de drum, îchiar dacă „pe o femeie nu trebuie s-o atingi nici măcar cu o floare”, și-aș fi dorit totuși nedelicatețea asta, la propriu, abrogarea „codului manierelor galante”…
Ori măcar o declarație de dragoste în genul celor: „Te iubesc atât de mult, că-ți ofer și Luna de pe cer!”
Și n-ar fi costat mult asta, chiar mai ieftin decât un buchet de flori, care sinceri să fim, e scump într-un început de miez de iarnă. Mai ieftin chiar și decât o parceluță de pământ în zona Snagov, scumpă foc, fiind zonă rezidențială (chiar dacă la un stânjen distanță, se ițește câte o casă cu acoperiș de stuf, ce nu știe de televizor ori muzică rock, nici de fereastră ori apă caldă… )

Când colindase prin București, după cadouri, văzuse scris mare, cu litere de-un stânjen, pe zidul unui bloc modest, și la fel pe parbrizul unui Volkswagen vechi: „Vând hectare pe Lună. Reduceri avantajoase!".
La sediul „Ambasadei Lunare” de pe strada Nerva Traian, se făceau tranzacții funciare cu hectare selenare. Dacă tot plătești de ani de zile o casă pe Pământ, cu plată lunară, în rate regulate, de sute de euro, de ce n-ai achiziționa Pământ pe Lună, cu plata pe Pământ?!
Se entuziasmă imediat: „Mi-ar plăcea grozav să fiu și Cetățean Lunar, să am Titlu de Proprietate atât pe Pământ, cât și pe Lună. Chiar dacă, probabil, mi se vor trece-n pașaport cu dungă roșie ca să le respect, două Constituții - a României și Constituția Lunii”.
Brokerul zâmbește persuasiv: „Acolo nu-s discriminări de rasă, religie, orientări politice… Te doare-n paișpe dacă-i comunist ori afroamerican, poate fi la fel de mișto un Stalin interpretat de Sidney Poitier, ori un chinez în sinagogă alături de un creștin, ecumenism la pachete fast food…”
„Obligatoriu însă, Cetățeanul Lunar trebuie să fie o persoană romantică, visătoare, hölderliniană… Ori, dacă e provincială, poate fi și vlahuțiană… Unde ni sunt visătorii?!” „Aici, aici, Chimiță, cu capu-n nori și picioarele pe Lună”.
John Wayne își teșește pălăria: „E ținutul garantat 100% al căutătorilor de aur, nărăvașii mei cowboy din Far West nu vor mai eșua printre indieni, când pornesc pieptiș spre El Dorado, Roșia Montană, în călduri după Dulcineea și Fata Morgana…”
Baruch, scribul lui Ieremia, nu mai e apocaliptic: „Tătucă, e Þinutul Promis, ca pentru evreii lui Moise în Þara Făgăduinței. Þara tuturor promițătorilor de carieră, nu mai trebuie să ai memorie bună ca să nu uiți ce ai mințit, totul e credibil.”

Femeia îl luă de braț pe „Look at me”: „Spune-mi… câte-n lună, câte-n stele…”
Hipiotul o privește mirat: „Vrei să te mint?”
„Nu, vreau să-mi fac o hartă a Lunii, apoi s-o verific cu cea primită de la Ambasada Lunară. S-au parcelat pe hartă chiar și asteroizii. Oare cum se numește pământul de pe Lună, solul lunar, țărâna noastră viitoare?!”
D. J. îl liniști pe hipiot: „Pe bune, poți promite, pe toate încrederea, pipăită și nepipăită, „câte-n lună, câte-n stele”. În toate variantele: dacă nu merge CD-ul cu Ray Charles ori Timberlake, când tu vrei «Georgia on my mind» sau «Sexy back»și «My love», o poți «freca la melodie» cu țambalul lui Fărâmiță Lambru ori la cobza lui Tudor Gheorghe, totul e valabil, e beton”. Făcu apoi o reverență ca un veritabil maître de cérémonie: „Gravitația e de șase ori mai mică, astfel că poți zice cu acoperire completă: «plutesc de fericire»”, nu va mai părea o declarație de dragoste la «vrăjeală», fără sorți de crezământ, ci grosso modo reală”.
Maestrul de la aerobică simte și el mingea în teren: „Obezii vor putea fi liniștit manechine ori foto-modele. Nu mai trebuie, ma chère nausée, cură de slăbire cu fulgi de ovăz ori ciorbă de varză…”
Femeia coboară de la mansardă și se lipește de D. J.: „Petrecem weekend-ul ăsta pe Lună? Vreau să plutesc de fericire.” El o temperează: „Vom putea aseleniza numai când vârcolacii nu vor mai găuri șvaițer Luna! Vrei să cădem în găurile negre-roșiatice ale Lunii?!”
„Cum nu e atmosferă, voi simți și eu o dată că «mi se taie respirația»… de dragul tău…”

„Adevărul e că stăm prea înghesuiți aici… Mereu ne trebuie războaie, cruciade, ca să ne mai reglăm conturile și statisticile… Hai «s-o mai rărim» chiar noi, din proprie inițiativă, să ne mai împrăștiem, fără spray de țânțari…”
La munte e mai mare înghesuială decât la mare, terenurile de la munte sunt zonele cu vedere de pe Lună spre Carpații Orientali, ori spre Alpi, Himalaya, Machu-Picchu, se vede bine de pe Lună Zidul Chine-zesc, Pentagonul, Casa Poporului…

Un troll de pe Internet, pe la ora două noaptea, postează un comentariu pentru somnambuli: „Maia daragaia, e ocen harașo, de pe Lună se vede nivelul înalt de trai al unora ca noi, că ăsta sigur trece dincolo de atmosferă, și asta numai când e ziuă la noi, că noaptea ești orbit de viitorul luminos. Ce dacă-i scump terenul pe Lună, pentru unii, vorba ceea: «mâncăm pământ și tot îl plătim», să vedem și noi ce n-a văzut Roma și Babilonul, ori Turnul Babel!
Deja au început să se vadă și autostrăzile, chiar peste Atlantic, New York-Varșovia-Teheran, Autostra-da Soarelui are deja probleme… a trebuit găurită, că reflectă prea multă lumină pe Lună, iar cei cu chelia prea academică nu mai pot aseleniza.”

D. J. intră-n acțiune: „Acolo vom forma Societatea «Lunaticii fără frontiere», de notorietate intergalac-tică. Obiecții posibile ar putea fi de la vecinii noștri extratereștri ori extralunatici. Ghici cine vine la cină? Cine-i mic, cu capul verde și c-un ochi la ceafă? Soacra vecinului de pe asteroidul Gulliver”.
Președintele Noului Regat Unit e Dennis Hope, Hoffnung, Hope-Speranță, I hope, you hope, Hopa Mitică, și de pică, as de pică, la fileu tot se ridică, filée poți fi hopeless sau hopefully, disperat sau optimist.
Denis Hope, alias Campanela, după Cetatea Soare-lui, scoate din bunker „Cetatea Lunii”. Ca simpatizant al Partidului Liber Schimbist, îmi e câta drag de el, că e ecologist – nu vrea deșeuri pe lună, e pacifist – nu vrea arme, războaie, e … utopic și naiv.
În fond, o formă de investiții în viitor e și negoțul cu speranțe, și se poartă în draci, ca și garoafa roșie la butoniera fracului negru. Sunt ieftine iluziile, și se vând repede, în ciuda avertismentului că suntem prea săraci ca să ne cumpărăm ceva ieftin. But, it’s your choise!
Primul cumpărător, beneficiar al prețului promoțional, a fost o perioadă fericit, avea Planeta lui. Detronat de următorul venit, a constatat că nu poți avea intimitate nici pe Lună.
Eu o să-mi aleg o parcelă pe partea invizibilă a Lunii (eu, „omul invizibil”, tu, D. J., ești invitatul meu, doi pe-un balansoar). Prea s-au înghesuit toți pe partea vizibilă, de parcă ar vrea, când privesc seara la Lună, să-și identifice undeva acolo, parcela lor de Lună. Știind că ai ceva acolo, privind Luna, nu mai ești sărac și singur, colet sigur pentru azilul Maica Tereza.

Când se depășește limita suportabilului (deși, nu-i da, Doamne, omului cât poate duce, te-ar surprinde propria-ți creație, discipolul depășește așteptările maestrului, de parcă ar fi făcut din oțel, nu din lut), liniștit poți spune: „Îmi iau lumea-n cap! Plec pe Lună! M-am săturat de voi!”. Vei fi „departe de lumea dezlănțuită” în Moonlandul tău, detronator de Disneyland-uri.
Inspirat, privind Pământul de pe Lună, apus și răsărit de Pământ, îmi vei scrie poezii, despre Luna blondă și blândă, îndrăgostită de Pământul chipeș și oacheș .
Când vom reveni în weekend pe Pământ, picați pe nepusă masă, deus ex machina, vom fi pe drept cuvânt, „picați din Lună”.
Vom fi actorii-star ai pământenilor, noi vom fi făcut un remake la Jules Vernes De la Pământ la Lună, ori la H. G. Wells Primii oameni în Lună.
Vom fi numiți „seleniți”, ori „lunatici”, ca un apelativ nobiliar, prin act de proprietate, de înnobilare „Cavaleri ai Lunaticei Figuri”.

Femeii i-ar fi plăcut ca D. J. măcar de ziua ei să nu fie zgârcit, să nu o ducă pe undeva pe la țară, în provincie, pe Marte sau pe Venus, ori pe Io – satelitul lui Jupiter. Acolo, într-adevăr sunt prețuri mai mici, nu așa piperate, cumperi hectarul cu 73 de cenți, de câteva sute de mii de ori mai ieftin decât un teren similar din zona Pipera-Băneasa.
E drept că ea nu voia nu știu ce avuție pe Lună, să fie o adevărată latifundiară, o moșiereasă de „Lună plină”, „Contessina de Luna”, voia doar o parcelă măcar cât o terasă, cât să privescă Pământul rotund și să se viseze cu gondola în Veneția, ori să danseze „cântând în ploaie” cu Catherine Deneuve (chiar dacă asta ar fi greu, din cauza „ploilor de meteoriți”, spun „specialiștii” care vând terenurile de pe Lună).
„Și în plus, se plânge femeia de la mansardă, la țară aș da de pășunari, și zău că nu mai sunt la modă figurile rurale, acum, în era lui Bill Gates, cu conversații de genul: „‒ Porumbul merge? ‒ Merge, Domn’e! ‒ Sunt cutremure? ‒ Doar dacă se ciocnesc meteoriții! ‒ Þi-ai asigurat recolta? ‒ Nu-i musai. Firmele de asigurări nu prea au succes, recoltele sunt bune, garantate”.
Moromete se miră: „Maaaare-i grădina lui Dum-nezeu!”
Hare Krischna psalmodiază: „Vreau și eu măcar o bucată pe muntele lui Venus”.
Noe devine businessman: „Dacă se vinde pământ pe Lună sau pe Venus, eu vând locuri pe Arca, pentru viitorul potop”.

Ca să o mai deraieze de la entuziasmele ei de don Quijote, unii cârcotași driblează cu strâmbe, că ar fi cea mai mare escrocherie de la Caritas încoace.
O pornește resemnată spre localul Mc Donald’s, unde se organizează la comandă, cu bani cash, serate festive, cu happy birthday to you macdonaldizat, xeroxat în câte exemplare vrei… pentru că, în fond…
…astăzi e ziua ei, zi pictată-n ulei…, pe pânză de jurnal „Visul unei nopți de iarnă” , semnată la mișto cu cerneală simpatică „Madame Bovary”, dacă s-ar mai purta bovarismele donquijotiste.
Se oprește la fântâna arteziană cu pești, loc de întâlnire pentru îndrăgostiții stradali, într-un respiro de răzgândire: „Și totuși…

…Imaginează-ți (dacă nu stai cam pieziș cu imaginația ori nu ai cumva boala Alzheimer), cum ar fi să primești un cadou, frumos împachetat cu staniol și fundiță colorată, pe care să scrie „Luna de pe Cer”…
Cred că nici n-ai îndrăzni să deschizi cutia (care n-ar fi prea mare, doar cât să încapă pe fereastră luna de pe cer), imaginând ce ar putea ieși de acolo dacă ridici capacul…
Dacă ar fi dragoni, harpii, centauri, cerberi, elfi sau silfi, grifoni sau trolli, lemuri, satiri, walkirii ori gnomi, n-ar fi de mare scofală cadoul, sunt personaje banalizate de prea multă uzură…
Să zicem că sub desenul lunii pline va fi o floare, o Mandragora albă sau neagră, care va începe să urle că a fost smulsă de sub spânzurătoare, și-ți va lua darul vorbirii…
Sau își va desface tentaculele translucide din cutie A Bao A Qu…