Sfântul Ioanichie cel Mare s-a născut în Bitinia în satul Maricat, tatăl său se numea Mitrichie iar mama sa Anastasia. A trăit în sec.VIII în timpul împăratului Leon cel necredincios și a celor de după el. A fost păstor de vite și, deși nu știa carte, și-a deschis inima întărindu-și cugetul și rugându-se cu sârguință la Dumnezeu. La început a fost atras de lupta împotriva sfintelor icoane dar un călugăr înaintevăzător și pe care el nu-l cunoștea, i-a deschis ochii și l-a îndreptat pe calea cinstirii lor.A petrecut 24 de ani în ostășie facându-se remarcat prin vitejia sa pe câmpul de luptă dar și prin firea lui blândă, iubitoare și, mai ales prin credința sa, motiv pentru care îl iubeau toți camarazii.
Părăsind cariera armelor si renunțând la onorurile promise de însusi împăratul, s-a retras din lume, închinându-și restul vieții Împăratului Hristos. După perioada de noviciat din mănăstire, și-a găsit refugiu într-un loc izolat, pe muntele Trihalix, trăind sub cerul liber, până când primul său egumen, pe nume Grigorie, i-a ridicat o colibă, adăpost de vreme rea, deși el nu lua în seamă suferințele trupului, pe care voia să și-l facă slugă nevoințelor sufletești.
Și ori de câte ori se răspândea vestea despre viața lui curată și minunatele vindecări cu care îl învrednicise Dumnezeu să vină în ajutorul semenilor, își căuta alt loc de viețuire din cauza oamenilor care, cautându-l, îi răpeau din timpul de rugăciune.
Primise darul înaintevederii, alunga demonii, făcea vindecări prin punerea mâinilor și cu semnul sfintei cruci, alunga șerpii care se înmulțeau peste măsură amenințând viețile oamenilor sau omizile care puneau în pericol recoltele oamenilor. Când se afla singur rugându-se, se ridica de la pământ cu darul Sfântului Duh care era asupra lui. Numele său devenea cu timpul din ce în ce mai cunoscut.
În locul numit Critama a petrecut zăvorât trei ani de zile în meditație și rugăciue. L-a căutat și întâlnit pe Marele pustnic Gheorghe lângă care a viețuit trei ani, folosindu-se fiecare de experiența și învățătura celuilalt.
S-a intâmplat odată că din invidia cuiva a fost otrăvit dar Dumnezeu l-a salvat de la moarte. Și când se strângea în jurul lui obște de rugători, zidea biserici și mănăstiri, fie în cinstea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, fie în cinstea altui sfânt care îi era mai drag. A avut un cumnat care lupta contra sfintelor icoane și acesta necăindu-se, nevrând să se întoarcă de la răutatea lui, a orbit.
La rugăciunile lui, Dumnezeu îl acoperea și rămânea nevăzut pentru oameni. În felul acesta a eliberat mai mulți prizonieri de război din temnițele în care erau ținuți de vrăjmașii lor, tot astfel cum altădată îngerul îl eliberase pe Apostolul Pavel fără să fie văzut de temniceri.A trecut cu pace la Domnul la vârsta de 94 de ani dar sfintele sale moaște au continuat să vină în ajutorul oamenilor cu vindecări chiar și după moartea sa.
A trecut la cele sfinte în jurul anului 846.