Sunt o marionetă, una norocoasă și păpușarul meu cred că mă îndrăgește. M-a găsit într-o zi, m-a plăcut și m-a luat acasă. Mi-a zis că sunt o simplă bucată de lemn, frumoasă și cu potențial, dar că pot fi mai mult. În timp mi-a dat formă, să arăt ca o păpușă, da, o păpușă adevărată. Am sfori lungi, prin care el mă controlează spre binele meu, ca să merg corect și frumos prin lume, așa cum trebuie să meargă o păpușă ca mine. Sunt fericită...
****
Au apărut unele probleme. Pentru că sforile mele sunt prea lungi, uneori mă împiedic de ele și merg greșit, înainte sau înapoi, dar păpușarul mă redresează imediat și apoi mă pune în cui, cred că pentru a mă gândi la greșeala făcută. El e perfect, eu nu. Eu sunt păpușă și mereu fac lucruri stângace dacă nu sunt atentă. Acum sunt în cui. Încă mă gândesc cum am greșit iar și când voi fi suficient de bună pentru el. Vreau să fiu foarte bună, pentru că eu îmi iubesc păpușarul. Sper să mă ierte că nu pot fi perfectă..și să mă dea jos din cui...
****
...azi am învățat să dansez, sunt cam stângace, ceea ce l-a supărat pe păpușar, dar sper să învăț mai repede și mai bine...
Vrea să spun ceva secret...eu cred că și păpușarul mă place, adică mă privește așa într-un fel...într-un fel aparte...offf, e greu să explic...poate într-o zi îi voi spune totul..am să fiu și eu curajoasă așa cum am auzit că sunt oamenii adevărați...
***
Azi mi-am făcut curaj să vorbesc...aveam așa mâncărimi peste tot și i-am zis adevărul. Da, i-am zis că eu am inimă și că simt multe..și că îl simt și pe el și că...în fine...nu m-a crezut, a râs de mine. Eu nu m-am supărat, dar pentru prima oară am simțit așa un junghi mare în interior..nu știu ce este, dar chiar și acum când povestesc, acest junghi apare iar, oare special ca să nu mai vorbesc despre?
****
...azi chiaaar nu știu ce am mai greșit..sunt în întuneric..cred că am ajuns în Cufăr, aici ajung păpușile când greșesc prea mult...
...azi am simțit apă pe obraji și nu știam ce e..nici acum nu știu...
****
Dragă păpușarule, ani la rând nu am știut decât "te iubesc ", "te doresc" și tot ce conține "tu" și "dragoste" la infinit. Acum, descopăr o marionetă care are în repertoriu și alte replici. Mă simt de parcă acum, pe lângă inima ce ți-o făceam cadou zilnic, am ajuns să am și creier...pe care, da, aș vrea să ți-l ofer, dar el se opune...el îmi spune că are rațiune, nu simțire, iar rațiunea îl oprește să ți se ofere, cu toate gândurile proprii, așa cum a făcut inima, cu toate sentimentele ei.
Tot azi, am descoperit că am corp, altfel decât ceea ce ziceai tu. Eu din corpul meu nu vedeam decât ceea ce vedeai tu, adică picioare lungi, frumos sculptate, mâini expresive, frumos mânuite, cap armonios ca de păpușă, cu păr lung așa cum îti place ție. Azi văd mai mult! Văd picioare capabile să meargă singure, pe drumul propriu, văd mâini ce își pot mânui singure ideile proprii de viitor, văd un cap care are un creier, creier ce spune răspicat: "Fugi! ". Eu cred că trebuia să mă privești mai atent, meritam măcar atât, o privire mai atentă din partea ta...
Zici că m-am schimbat și mă privești de parcă prin schimbare eu am murit. De fapt, tu m-ai schimbat, iar eu m-am Recreeat în ceea ce am fost cândva: O Femeie! Cu tine devenisem o marionetă frumoasă, ce trăia o iluzie dulce, în povestea ta cu scenariul scris de tine si regizat ca la carte, de tine. Dar eu aleg să trăiesc realitatea, care nu îmi place, însă cel puțin aici exist cu adevărat și am posibilitatea să lupt în această nedreaptă realitate.
Nu este vina ta, liniștește-te. Azi îmi asum tot și chiar mai mult. Este vina mea, că trăind în ficțiune iubeam un "tu-închipuit", iubeam ceva ce nu exista în tine, ci doar în imaginația mea.
Acum aruncată în cutia uitării tale, aleg un alt drum. De ce? Este evident dragule, că dragostea noastre e diferită. Pentru mine, iubirea înseamnă tot, însă pentru tine ea este un echilibru cu azi, mâine și multe alte părți ale vieții Tale. La mine, în iubire nu există viața Mea separată de a ta. Am realizat că tu poți să stai cu drogul propriu în față și să îl controlezi...tu să hotărăști când vei lua următoarea pastilă, când vei trage următorul fum sau când vei bea următorul pahar...e de admirat. Din păcate, eu sunt altfel..eu sunt un om care nu cade pradă drogului, ci se face una cu drogul, una cu propria iubire, pentru iubire, dependentă fiind de iubirea toată. E vina mea. Tu ai Măsura corectă a lucrurilor și chiar a fericirii, astfel încât paharul vieții tale să nu dea pe afară. Eu, nu! Eu vreau să dea pe afară, să dau și altora și lor și ție și tuturooor, iar apoi să alerg ca o besmetică în ploaia propriului meu drog, iubirea.
Nu mă judeca de parcă plec și îmi este ușor. O asemenea dependență nu se rezolvă cu o simplă replică "Plec! Gata, sunt bine! ". De fapt, eu mă smulg atunci când paharul dă pe afară șiroaie. Plec, lăsându-ți tot, încercând cu o ultimă suflare să rup sforile marionetei ce am devenit, cu riscul de a pieri. Da, cu acest risc, dar dând dovadă de o demnitate umană, pentru că știu și simt, azi mai mult ca niciodată, că nu sunt o simplă păpușă, sunt un om, o femeie.
Tu ai avut mereu capul pe umeri și da, eu nu îl aveam, dar uite că azi l-am recuperat. Ciudat! Parcă nu mă mai placi la fel de mult, nu?
Nu te mai mira! Te rog, încearcă doar să înțelegi. Nu, nu sunt lacomă! Cel puțin nu așa cum crezi tu, adică nu vreau mai mulți bani, mai multă bunăstare și mâncare specială, eu vreau doar mai mult din dependența mea, adică mai mult din tine cu lacomie și nu poți să-mi dai. M-am săturat să cerșesc ore de iubire, unui om care își calculează la sânge, minutele.
Hai să încetăm cu reproșurile și explicațiile. Gataa! Taci, într-un moment sfânt de reculegere, pentru că Azi moare o iubire, dar moare tânără și frumoasă, mai înainte de a se fi transformat în ură.