poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2014-03-02 | | – Gheorghe! Gheorghe! Hai că a căzut! Nenea Gheorghe era în grădină, pe la pârâu, tăia niște crăci de salcie la oi, că era o zi așa frumoasă atunci, în decembrie… ca primăvara! Avea oile acasă și le mai tăia crăci să roadă coajă, să mai economisească fânul. Când o aude pe nevastă-sa, aruncă toporul cât colo și o ia la fugă spre casă: – Ce-a căzut, fă, ce-a căzut? Obosit de atâta muncă și-l mai pune și femeia pe fugă! Era obișnuit, dar acum își dădea seama că se întâmpla ceva ciudat, fiindcă ea se agita mai mult ca de obicei. Ce naiba s-o fi întâmplat? Vreo două sute de metri până la casă și coasta aia nenorocită… îți iese sufletul și când o urci la pas! – A căzut, Gheorghe, a căzut! – Cine, fă? intrând în casă după ea, gâfâind, cu ochii holbați de spaimă. – Ceaușăscu! – Aaa… dă-l, fă, dracu’, mai pui să viu dăgeaba… – Cum, Gheorghe, dăgeaba? Tu n-auzi ce e la aparat? – Io stau să ascult la aparat… Ce… Din difuzorul micului lor aparat de radio, de pe policioara de deasupra patului, se auzea o hărmălaie infernală – voci lătrătoare sau răgușite, strigăte și îndemnuri, cuvinte fără nicio noimă pentru cei doi bătrâni, care se opriseră din vorbă și ascultau (nenea Gheorghe – cu o oarecare neîncredere și enervare că a fost deranjat de la treaba lui, nevastă-sa – cu ochii sticlind de plăcere, dar și de teamă): „dictatorul”, „teroriștii”, „genocid”… – Ce zâc, fă, ăștia? Ai prins „Ioropa liberă”? – Nu, bă! Tu n-auzi că sunt la noi? Sunt ai noștri! A fugit Ceaușăscu! – Cum să fugă, fă? – Uite-așa! A luat ielicopteru’ și-a plecat. Am auzât io acu’! – Taci, fă! N-are cum! – Ascultă și tu… Hărmălaia se mai oprise și acum se auzea o voce gravă care vorbea de oameni împușcați prin Timișoara, Sibiu, București… Zeci de mii! – Auzi! Nenorociții! Ce-au făcut! – Fă, io nu prea crez… Mă duc să iau toporu’ că l-am lăsat la pârău. – Lasă-l, Gheorghe! Vine războiu’ peste noi, n-auzi? – Și ce să-i fac io, dacă vine… vine! Mă duc că zbiară oili dă foame. O altă voce, foarte fermă, făceam un apel către armată: să retragă tancurile de pe străzi, să nu mai tragă nimeni, să întărească paza la obiectivele importante. Mai zicea ceva de niște lupte care se dau în unele orașe din România. – Fă, nu e bine… – Nu ți-am spus io, Gheorghe … – Io am auzât ceva pă la „Ioropa liberă”, da’… nu prea am înțăles. Aparatu’ ăsta chirăie ca toți dracii când îl dai pă „Ioropa liberă”. În sat era o liniște stranie, deși la ora aceea, în mod normal, pe o vreme așa frumoasă, oamenii ieșeau la treburi. Mai dădeau drumul vitelor pe-afară, mai tăiau lemne… Acum nu se auzea nimic. Nici măcar câinii. Parcă ascultau și ei, închiși în casă, minunățiile care se auzeau de la radio – strigăte de bucurie: „Libertate!” , „Jos dictatura!”, „Jos criminalii!”… – Hai și noi, Gheorghe, să-l dăm jos pă Lache! – Ce-ai, fă, ai înnebunit? Ce-avem cu el? El e la coperativă… – Cum ce? Ãștia care ne-au mâncat… – Primărița… – Pă toți! Gata cu ei! – N-avem dă lucru! Mâine tăiem porcu’ și n-avem lemne să-l pârlim. Dă-i în… – Să duce lumea peste ei… Să vezi scandal! Da’ cine știe pă unde-or fi? – Or fi plecat cu Ceaușăscu, cu ielicopteru’. He-he-he… Stăteau amândoi pe marginea patului gânditori, dar ascultând cu urechile ciulite – el, transpirat și cu mâinile atârnându-i peste genunchi, ea, cu bărbia sprijinită în podul palmei – încercând să deslușească sensul cuvintelor rostite de acei oameni necunoscuți. – Gheorghe, ai închis poarta? – Ãăă… – Păi, vezi că ies oili și dup-aia te duci să le cauți la mama naibii.. – Mă duc, fă… – Ãștia nu mai termină până mâine. Oamenii de la radio păreau că nu se mai înțeleg între ei. Vorbeau unii peste alții, fiecare despre altceva… – Fiecare cu ce-l doare! Lasă că vedem noi dăsară ce-o mai fi. – Așa e, fă… – Mă duc și io să dau la găini, că ăștia n-au treabă, d-aia stau de ceartă. Se ridică amândoi și ies în curte: – Până dăsară or termina… Să știm și noi pă cine pune în locu’ lu’ Ceaușăscu. – Găsăsc ei pă cineva. |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate