Era în timpul ramadanului. Într-o luni dimineața, venisem mai devreme cu o oră în "la salle de dessin" (sala de desen) din cadrul Institutului Industrial Superior din Casablanca pentru a pregăti cum se cuvine "la séance" (ședința) de desen, care urma. Spre surprinderea mea, după nici un sfert de oră, am văzut-o intrând pe Jamila (Frumoasa), despre care studenții mei marocani spuneau în darija, dialectul arab vorbit în Maroc, Algeria și Tunisia, că este "zuina cal badr" (frumoasă ca luna plină). Purta un "deux piéces" de culoare neagră, format dintr-o jachetă și pantaloni lungi, care strângeau lejer rotunjimile bazinului ei generos, caracteristic negreselor. Bluza albă, descheiată la gât, lăsa să i se vadă, cu discreție, o parte din bogăția bustului.
- "Bonjour, monsieur", m-a salutat ea cu o voce obosită.
- "Bonjour, Jamila, ça va? " (Bună ziua, Jamila, cum merge?) am întrebat-o eu mirat. Atunci am observat că ochii ei mari, lascivi, de culoare verde, erau întredeschiși, trădând o noapte nedormită.
- "Ça va pas, monsieur" (Nu merge, domnule), mi-a răspuns ea. Am lucrat toată noaptea la o patiserie, unde m-am angajat temporar ca vânzătoare. De acolo, am venit direct la cursuri.
- Nu ești numai obosită, dar ești și tristă, i-am comunicat constatarea mea. Atunci am aflat motivul tristeții ei pe care îl redau, așa cum mi l-a povestit ea, cu unele incoerențe datorate oboselii în care se afla. Iată ce mi-a spus:
- Locuiesc în cartierul Al Manara (Farul), situat pe un mic promontoriu, la capătul căruia se găsește farul portului din Casablanca. Un trecător ar fi putut observa că pe străzile înguste, cât să încapă doi oameni și doi măgăruși, încă domnea liniștea obișnuită de după nopțile agitate de ramadan, fiind intreruptă doar de plescăitul slab al micilor valuri, care loveau stâncile promontoriului. Frunzele lungi ale puținilor palmieri din cartier se balansau alene în adierea brizei oceanului Atlantic. Era duminică. La ora amiezei, aerul vibra în lumina orbitoare a soarelui. Eu încă leneveam în pat și făceam eforturi să mă trezeasc, ca să plec la serviciu. Eram în starea mea preferată, dintre somn și veghe, când îmi apar vise, de care îmi amintesc bine după ce mă trezesc. M-am ridicat și, la cei 1,70 metri ai mei, am avut iar senzația că mă lovesc cu capul de tavan. În ciuda acestui neajuns, casa noastră mi se pare acceptabilă. Are pereții din paiantă, iar pe acoperișul orizontal din carton bituminat, avem o antenă parabolică pentru captarea posturilor de televiziune prin satelit. Suprafața locuibilă este de aproximativ 50 metri pătrați. Se compune din două dormitoare, o bucătărie, un grup sanitar și un hol. Într-un dormitor locuiesc părinții mei, Abdarrahim (Servitorul Milostivului) și Khadija (Născută la șapte luni). Celălalt dormitor este al meu și al surorii mele vitrege, Latefa (Gentila). Unicul meu frate, Aaziz (Dragul), nu are camera lui, motiv pentru care nopțile și le petrece în hol, întins pe o saltea din poliuretan, pe care o strânge sul în fiecare dimineață. Având grijă să nu fac zgomot, am reușit să fiu gata de plecare în mai puțin de zece minute. M-am spălat pe dinți cu grijă, ca să nu scap vreo picătură de apă pe gât și astfel, s-o înghit fără voie. De asemenea, nu m-am fardat și, mai ales, nu m-am rujat, deoarece mama mi-a explicat că rujul conține substanțe grase, care pot fi duse de limbă în fundul gurii și, de acolo, există riscul să fie înghițite. Am trecut tiptil pe lângă fratele meu, care dormea în hol și am ieșit din casă spre stația de autobuz a cartierului.
În autobuz erau numai doi tineri, care, pe furiș, aruncau priviri spre mine. Chiar dacă erau băieți de cartier, datorită postului ramadanului, ei au găsit puterea să-și refuleze complet impulsul sexual, cum ar spune psihologul Sigmund Freud. N-au îndrăznit nici măcar să-mi adreseze un compliment sau să scoată un fluierat admirativ. Pe traseu, s-au mai urcat și alte persoane, dar nici un bărbat nu a îndrăznit să se așeze lângă mine, ca să nu fie nevoit să suporte priviri ironice de genul "Hm, cuceritorule, nu crezi că ai putea să te abții măcar în luna ramadan, când toți trebuie să ne îndepărtăm de cele pământești și să ne apropiem de Allah? " Autobuzul a ajuns în stația centrală. Pe măsură ce mă apropiam de patiseria "Khobz as skhun", simțeam tot mai puternic mirosul de sirop de miere și zahăr ars, cu care sunt unse prăjiturile denumite „șabakia”, incluse obligatoriu în "ftur" (micul dejun din luna ramadan).
Din depărtare, l-am văzut pe Maaruf, patronul patiseriei "Khobz as-skhun", postat lîngă ușa de la intrare, ca să vadă dacă întârziu. Eu rezistasem avansurilor pe care el mi le-a făcut în timpul interviului de angajare. Când i-am spus că sunt virgină, el mi-a propus o partidă de sex mai altfel. Evident, eu l-am refuzat. Dacă, totuși, m-a angajat, el a făcut-o în speranța că eu tot îi voi ceda într-o zi. La ora unu fără cinci minute eram deja în fața lui. Era vizibil nemulțumit de faptul că nu avea motiv să mă șicaneze. Dumneavoastră nu știți, dar la școală și în moschei, noi, musulmanii, am învățat că, în timpul ramadanului, pentru a putea primi revelația vorbelor lui Allah, așa cum sunt scrise în Coran, trebuie să ducem o viață îngerească. Dar, după câte știu eu, îngerii nu numai că nu mănâncă și nu beau, dar nici nu fac sex. Dacă patronul îmi face avansuri, ce fel de viață îngerească duce el în luna ramadan?
Jamila s-a oprit nedumerită, așteptând părerea mea, dar eu rămăsesem "la bouche bée" (cu gura căscată). Mă străduiam să-i răspund cât mai pertinent, dar frumusețea ei îmi încetinea din nou mecanismele gândirii. Între timp, ușa s-a deschis; intrase un grup de studenți. Am mai apucat să-i spun o expresie, frecvent auzită de mine în acel colț nord-african, pe care o învățasem pe de rost:
- "Kul și ghada mzian, in șa Allah" (Totul va fi bine, dacă dă Domnul).