- Maria, pot să merg în serara asta la un film în Humor?
Întrebarea veni de la Lili cu teama unui refuz din partea Mariei și astfel să fie nevoită să se certe pentru a putea pleca cu Lucian la film, dar spre surprinderea ei, Maria nu avusese nimic de obiectat. Nici măcar nu o întrebă cu cine merge.
- Trebuie să mai ieși și tu din casă, Lili. Prea pari așa ca o... călugăriță. Uite... scoase din dulap niște bani și-i dete. Să ai de cheltuială.
La ora 4 fără un sfert PM, Lili se duse pe uliță înaintea lui Lucian ca acesta să nu fie nevoit să oprească în fața casei și să vadă Maria cu cine merge la film. Cu toate acestea nu scăpă de privirea Mariei, care atunci când o văzu mergând în direcția opusă, ieși la poartă și o văzu în mașină. Îi făcu cu mîna zâmbind.
- E sora ta? o întrebă Lucian când o văzu pe Maria.
- Nu. Eu nu am părinți și nici suori. Stau la ei de câțiva ani.
- Părinții tăi au murit?
- Te rog! Nu vreau să vorbesc despre asta... Nu... acum.
- Bine-bine. Îmi cer scuze.
La "Cinema Lumina" din Gura Humorului rula un film indian, la mare căutare pe vremea aceia. Lucian cumpără bilete și intrară împreună în sala cinematografului. Se așezară pe două din scaunele rabatabile, tapițate în roșu închis și așteptară să se stingă luminile și să ruleze celebrul film "O floare și doi grădinari".
- Ai mai văzut filmul? îl întrebă Lili.
- Nu. Tu?
- De două ori. În timpul lui Ceaușescu, singurele fime nonpolitice și care nu aveau nimic a face cu comunismul, erau filmele indiene pe care cu toții le așteptam cu sufletul la gură, saturați de "Pistruiatul" - care este un film frumos, dar izul acela de erou comunist care ne era vârît pe gât cu de-a sila și desele difuzări atât la televizor cât și la cinema ne dăduse un sentiment de dezgust, de saturație - apoi mai erau „Noi cei din linia întâi”, „A doua variantă”, „Încrederea”. Bine, nu chiar toate erau cu temă comunistă, dar se simțea cenzura în ele.
Începuse filmul. Primele imagini și muzica indiană îi atrase atenția bărbatului. În timpul filmului, prins de iubirea pasională a personajelor, Amar Kumar (Sanjay Khan), Somna K. Kaushal (Sadhana Shivdasani), îi apucă cu delicatețe mâna Lilianei. Ea i-o strânse ușor în semn că nu este deranjată de gestul său și-i zâmbi. Lucian prinse curaj. Simțea că avea o șansă în plus de a mai ieși cu ea. Nu simțea neapărat iubire pentru ea, dar o plăcea, mult chiar și o dorea. De câte ori o privea, încerca să-și închipuie cum ar arăta goală. Încerca să o dezbrace din priviri. Era curios dacă mărimea sânilor de sub bluzița de mohair roz era cea reală și nu purta sutien cu burete; dacă pielea pe abdomen e la fel de albă ca cea de pe gât ; dacă... dacă... etc. ezc. etc. Mai avusese relații sexuale până atunci, dar toate fuseseră vulgare, fugitive, nepasionale. Folosise femeile ca pe o simplă "mașină de descărcat", neluând în calcul că ar fi putut frânge inimi, iar atunci când o anumită Grace, o roșcată cu părul numai inele și ochi de cleștar îl amenință cu sinuciderea dacă o părăsește, el îi spusese indiferent: "Cu atât mai bine. Scapă lumea de o viperă.", „Ei bine, dacă nu te deranjează moartea mea și dacă nu te simți vinovat, atunci nu are niciun rost s-o fac. Ești un nenorocit lipsit de orice sentiment". Și nu o făcu. La două luni se căsători și el fu invitat la nuntă. "Ce proastă am fost, Luci!" îi spusese ea atunci sărutându-l pe obraji. Cu Lili era altceva. Simțea că e ceva deosebit, că înlăuntrul său se produce o schimbare, o schimbare ce îl speria chiar și nu înțelegea de ce. Uneori, anumite schimbări bruște, pe nesimțite, apărute deodată în viața noastră, ne i-au pe nepregătite, prin surprindere și atunci ne sperie, ne face să tremurăm în fața lor, orbi chiar, așa cum i-a speriat pe cei trei ucenici când Isus li s-a arătat lor cu adevărata lui față pe muntele Tabor. Cu Debby nu simțise așa ceva, din contră, totul decursese lin, fără premeditare, doar se trezi că o iubește. Nu o cunoscuse niciodată carnal. Nu simțise nevoia sau mai bine zis, o respecta prea mult pentru a îndrăzni să meargă mai departe decât câteva săruturi. Încercase o dată să-i prindă un sân în palmă. Debby nu ripostase, dar îi zise cu un fel de amărăciune în glas: "Luci, nu te opresc să-mi atingi sânii, dar știi că nu putem merge mai departe și îți faci singur rău ție, dar și mie." De atunci nu mai îndrăzni. Continuară așa până la plecarea ei în Irlanda, într-o dragoste mai mult platonică decât pasională, adevărată.
Filmul se sfârșii. Ieșiră din sală fiind nevoit să-i dea drmul mâinii, dar imediat ce se văzuse în stradă, Lucian îndrăzni din nou, timid, să o apuce de mână. Spre surprinderea lui, aceasta nu se împotrivi.
- Ce zici de un suc, undeva, sau o cafea?
- Nu știu... Nu vreau să întârzii prea mult.
- Jumătate de oră?
- Bine, dar nu mai mult.
Intrară împreună într-un bar mai de doamne-ajută. Ea luă un Pepsi, iar el o cafea.
- Cum e în Australia? Frumos? Mai frumos ca aici?
- Orice loc din lume are frumusețea lui, la fel ca și oamenii. Fiecare e frumos în felul lui. Nu știu ce să spun. Îmi place și aici. E frumos, dar eu m-am obișnuit acolo. Acolo am crescut și... e normal să mi se pară mai frumos acolo... Dacă m-ar auzi mama cred că nu ar mai vorbi niciodată cu mine.
- De ce?
- Ea consideră Doroteia și Bucovina cele mai frumoase locuri de pe pământ. Îi dau dreptate. Ea s-a născut aici - și eu, dar spre deosebire de ea, eu nu am cunoscut până acum aceste locuri - a crescut aici, s-a măritat și m-a avut pe mine tot aici. O leagă atâtea amintiri și lucruri personale, directe.
- Ai dreptate. Și eu zic că cele mai frumoase meleaguri sunt cele de la Brăila unde m-am născut și am crescut până aproape la adolescență, dar și aici am atâtea amintiri frumoase de care nu m-aș putea despărți așa de ușor.
Câteva clipe de tăcere în care doar se priviră. Ea lăsă privira în jos ațintindu-și toată atenția pe sticla de suc cu care desena cercuri invizibile pe masa din pal melaminat, jupită pe la colțuri.
- Cu ce te ocupi?
- Eu... scriu.
- Scrii?... Ce scrii?
- Proză, poezie.
- Deci ești scriitor.
- Nu chiar. Un volum de poezie și câteva cuvinte de laudă din partea criticii și acelea un pic forțate nu te face scriitor, dar vreau ca pe viitor să devin un scriitor celebru. Vreau să scriu un roman, dar nu prea știu de unde să încep.
- De aici, spuse ea și îi puse mâna pe piept în dreptul inimii.
El tăcu. Nu știa încă precis dacă acolo se găsea un subiect de roman. "dar dacă aș scrie istoria mea cu Debby... Ah, Debby. Mă gândeam că voi merge în Irlanda de aici, s-o caut, dar acum... această fată... sunt confuz". Ea văzând că nu spune nimic, continuă:
- Aș putea să citesc și eu ceva scris de tine? O... poezie, ceva... orice.
- Am cartea la mine, dar e scrisă în engleză.
- Nu are importanță. Știu engleza.
- Atunci e perfect. Poți veni tu la mine, sau să ne întâlnim undeva să ți-o dau.
Ea tăcu. Părea că se gândește. Nu știa ce să facă să meargă ea sau să-i zică s-o lase la Maricica a doua zi și va trece ea să o ia. Până la urmă se decise să meargă ea. Știa că acolo creșteau mulți ghiocei și așa va strânge și ea câțiva.
- Bine atunci. Vino la ce oră vrei. Sunt acasă. Chiar mă gândesc ca mâine să scriu, să... încep un roman.
Plecară. Pe drum vorbiră mai mult despre el, despre viața din Australia, despre climă, peisaje și alte aspecte ce țineau de îndepărtatul continent. Îl rugă să oprească ceva mai la vale de casa ei.
- Noapte bună, spuse ea dând să se coboare din mașină. Și mulțumesc pentru această seară. A fost... pri... minunată.
Vruse să spună "prima mea seară cu un bărbat", dar se răzgândi. Nu vroia să se arate atât de "sălbatecă" din acest punct de vedere.
- Cu sărutul cum rămâne? o întrebă el.
Ea se întoarse și-l privi țintă. De această dată cu mai puțină teamă și timiditate. Îi zâmbi.
- Îmi pare rău, dar mai ai de așteptat. Încă nu m-am decis dacă să împart saliva cu tine.
El râse de răspunsul ei un pic vulgar, dar nevinovat totuși.
- Bine atunci. Noapte bună. Te aștept mâine.
"Ce-i cu mine? Am senzația că Debby a plecat departe și spiritual. Că nu mai este aici. Că această... Lili își face loc, culcuș chiar în locul până nu demult ocupat de Debby" Nu i se mai părea doar o atracție fizică. Pentru un bărbat atunci când este atras doar fizic de o femeie și i se pune răbdarea la încercare, renunță căutându-și altă "pradă". Dar el nu. Chiar îi plăcea jocul ei și mai curios, avea dorința de a-l juca până la capăt.
Lili când ajunse acasă o găsi pe Maria cu Alexandra bând cafea.
- Bună.
- Bună, Lili. Ce faci? o întrebă Alexandra.
- Bine, tu?
- Pe la voi un pic. La bârfă.
- Cum a fost? interveni Maria.
- Bine. A fost "O floare și doi grădinari"
- Hai stai cu noi și povestește-ne, o îndemnă Alexandra arătându-i un scaun de parcă ea ar fi fost gazda.
- Cred că merg să mă întind puțin. Mă doare capul.
- Ia un Antinevragic, zise Maria. Ai fi răcit.
- Da-da. O să iau.
- Dar mai întâi mănâncă ceva.
- Nu pot. Nu mi-e foame.
- Bine, atunci.
Lili se duse în camera ei, se dezbrăcă și se băgă în pat.Spre surprinderea ei, adormise imediat.
...Ea îl sărută pe gât, pe pieptul bine făcut, pe abdomen și coborî tot mai jos simțindu-i penisul tare între sânii-i mici, rotunzi, fermi de excitație. Îi simți mâinile mângâindu-i fesele, spatele, ceafa, apoi o rostogoli pe spate intrând în ea dintr-o singură mișcare. O durere usturătoare o făcu să țipe și să se ridice brusc în șezut...
- Ce s-a întâmplat?
- Nimic. Cred că am avut un coșmar.
- Nu ai febră? Maria îi puse buzele pe frunte pe post de termometru apoi o sărută. Nu ai, dar ai transpirat. Hai culcă-te la loc. Dorm și eu aici.
- Bine.
Lili se așeză la loc, dar nu mai putu închide un ochi până spre dimineață. Îl visase pe Lucian făcând dragoste cu ea și nu putea înțelege de ce. Până atunci nu mai avusese astfel de vise "erotice".