Din ciclul:
"Când un deștept deschide o carte, o sută de proști au văzut deja filmul"

vă prezentăm:

Reportajul care va câștiga cu siguranță premiul Emmy pentru reportaj TV, doi ani la rând:

"ROMÂNII IZOLAÞI ÎNTRE NÃMEÞI!"

Bună seara stimați telespectatori, după cum știți, iarna, acest anotimp fioros care anul acesta ne-a lovit pe neașteptate mai rău ca un război nuclear, s-a milostivit de noi în ultimele două săptămâni și și-a mai domolit urgia. Cu eforturi și cheltuieli de nedescris, echipele de salvare au ajuns în cele din urmă la comunitățile baricadate de nămeți, la acei oameni nefericiți, izolați și intervievați în repetate rânduri de reporterii noștri, oameni pentru care vedetele de la „Dansez pentru tine” s-au zbenguit fără o clipă de odihnă vreme de două luni, pe ritmuri latine, pe mese, pe scaune, prin apă, cu tricourile leoarcă de eroism, totul pentru a le cumpăra lemne de foc, haine și provizii acestor copii abandonați ai sorții. Acum că zăpada s-a topit, acești oameni au fost salvați și datorită vouă, telespectatorii noștri, au primit o nouă șansă la viață.
Cu toate acestea, chiar în clipele în care vă uitați la televizor, o mică comunitate de români încă se mai zbate în mijlocul oceanului de zăpadă, ruptă complet de orice mijloace de subzistență, oameni disperați pentru care fiecare secundă e o luptă între viață și moarte. După cinci zile de chinuri înfricoșătoare echipa postului nostru a ajuns la acești eroi, iar în această seară suntem gata să transmitem în direct de la fața locului. Cătălin, ați ajuns, sunteți bine?
(urlând din mijlocul viscolului)
- Salut băi!!! Am ajuns țărane, suntem la Polul Nord, poți să crezi?! Þi-am zis? Þi-am zis sau nu, că tot îți mai găsesc anul ăsta niște izolați? Þi i-am găsit, băăi!!
- Cătălin, ești în direct!
...
- Stimați telespectatori, bună seara! Numai printr-un miracol am ajuns la grupul de români disperați, pierduți între nămeți. Suntem în mijlocul unei furtuni apocaliptice. Vântul bate cu peste 180km la oră, mă țin cu greu în picioare, cameramanul meu Nicu Surcilă este complet înghețat în fața mea și se transformă cu fiecare secundă într-un veritabil om de zăpadă. Temperatura a coborât sub 46 grade Celsius, simt chiar în această clipă cum mi se formează gheață în gură în timp ce vorbesc.
- Poate mai aveți cu voi o sticlă de whisky sau rom ca să vă încălziți, pe așa vreme alcoolul poate însemna diferența între viață și moarte.
- Am avut mai multe, dar le-a terminat Nicu pe avion, știi că nu-l poți domoli.
- Da Cătălin, spune-ne mai multe despre drumul vostru până acolo.
- Oh, a fost un calvar! După două zile extrem de plicticoase cu avionul, eu și tovarășul meu de suferință, Nicu...Nicu!, deschide ochii fraiere, că nu te mai trezești!...mă scuzați, am închiriat două sănii trase de câini, cu ghizi eschimoși cu tot, care timp de trei zile ne-au transportat până aici cu toate bagajele și echipamentul de filmare. Acum cinci minute ghizii au fugit înapoi din cauza înrăutățirii vremii, lăsându-ne în fața acestei case improvizate, care apare mai degrabă un vagon de dormit abandonat în zăpadă, de unde relatez faptele.
- Te rugăm Cătălin, nu vă mai primejduiți viața, intrați în casă la căldură.
- Așa vom face.
Bate la ușă. Îi deschide un tip masiv, bărbos, îmbrăcat cu echipament sportiv de iarnă care îl trage pe reporter și cameraman înăuntru. Pe câteva scaune împrăștiate în cameră stau cinci tineri, două fete și trei bărbați. Reporterul spre bărbos:
- Bună seara bade. Cum rezistați aici, e cineva rănit, bolnav? Aveți mâncare, aveți lemne?
- Suntem toți foarte bine, sănătoși. Ne bucurăm de oaspeți și mai ales de reclama gratuită, luați loc.
- (enervat) Cum sunteți bine? Nu se poate. Ce aveți de mâncare?
- Oh, astăzi la cină am avut pizza că n-am avut chef să gătim. Avem o cameră întreagă de conserve, chiar povesteam că am exagerat puțin tura asta.
- Dar foc, foc cu ce faceți?!
- Avem două generatoare pe motorină, merg trăsnet.
- Și la magazin puteți ajunge?!
...
- Nici un răspuns. Sunt șocați, înnebuniți, e nenorocire. Oameni buni, cât credeți că ați mai fi rezistat dacă nu veneam să vă salvăm?
...
Până la urmă, o fată răspunde:
- Păi, două luni, cum am prevăzut.
- Așa, complet izolați?
- Dar cum altfel?
- Ați primit vreo vizită de când v-a lovit urgia?
...
Un tânăr:
- Am văzut un urs alb acum o săptămână.
- Urși! Vă atacă urșii! Și autoritățile nu fac nimic. Președintele doarme pe el la Cotroceni! Guvernul e paralizat.
- Nu s-a uitat la noi, acum e sezonul de împerechere, au alte treburi.
- Destul, e sinistru. Voi sunteți pe moarte, și urșilor le arde de...Ei bine oameni buni, sunteți salvați. Postul nostru va face tot posibilul să adune banii necesari să vă aducă acasă.
- De ce?
- Cum de ce? Că mă și enervați! Ca să facem audi...adică ca să vă salvăm.
- Păi și expediția noastră? Și colectarea de meteoriți pentru institut?
- Ei nu, că au înnebunit de tot. Cristian, întrerupem legătura pentru moment.
Trec zece minute de pauză publicitară.
Cei șase stau acum aliniați, cu capul în jos, doi tineri își frâng mâinile, fetele plâng.
- Legătură restabilită, aici în mijlocul viscolului unde situația s-a clarificat. Este într-adevăr o nenorocire inumană și greu de exprimat în cuvinte. Acești oameni se luptă pentru supraviețuire și nu mai speră ajutor decât de la Dumnezeu. Sper ca cei de acasă să facă tot posibilul și chiar imposibilul pentru a-i ajuta.
Bărbosul îl trage de cot șoptind:
- Pss. Deci 5000 de euro, direct în cont.
- Taci mă!...Stimați telespectatori, vă vom ține la curent cu desfășurarea evenimentelor dramatice pe tot intervalul următoarelor două săptămâni, până vin eschimoșii după noi. De la Polul Nord, la revedere!