Am încercat din simplă curiozitate să aflu și eu care este gradul de îndatorire a României și am aflat din datele publicate că în 1911 am avut un pib de 557,3 miliarde ron, că acesta a crescut în 1912 cu 0,3%, respectiv la 558,97. Am luat în calcul aceeași creștere de 0,3% pentru 2013 și am ajuns la 560,65 miliarde ron, adică aprox. 124,59 miliarde euro în timp ce datoria externă publicată de Banca Națională (http://www.bnr.ro/Datoria-externa--5711.aspx) este de 79,57 miliarde euro.
La aceasta se adaugă un serviciu al datoriei de 19,36 miliarde euro (sursa: același site B.N.) și ajungem la: 79,57 + 19,36 = 98,95 miliarde euro datoria în termeni reali, ceea ce înseamnă 79,4 % din total pib.
Trag concluzia că 79,4 din timpul productiv al forței de muncă din România se consumă doar pentru achitarea datoriei și serviciului aferent, în timp pentru reluarea activității economice nu mai rămân decât :
100 – 79,4 = 20,6.
De unde să ia guvernul diferența?
Sigur că din alte împrumuturi care ne vor înrobi și mai mult.
Forța noastră de muncă, cea activă, numără circa 3 milioane salariați.
Și atunci
98,95 miliarde euro datorie : 3 milioane salariați = 32.983 euro/ datorie pe cap de salariat.
Nu trebuie să mai adaug că nici un cap de salariat nu a fost consultat când liderii noștri au contractat într-o veselie datoriile și nici nu s-au întrebat cât (mai) poate să suporte acest cap de salariat român corvezile.
Am luat în calcul salariul mediu actual din România de circa 350 de euro:
32.983 euro datorie pe cap de salariat: 350 euro salariu mediu = venitul pe 94 luni al unui salariat!
Adică doar după 7 ani și 10 luni există speranța acoperirii datoriei, (atenție!) cu condiția să nu se mai contracteze altele noi. Ceea ce este, și teoretic și practic, absolut imposibil în conjunctura actuală.
Devine limpede că în ritmul acesta datoria va ajunge să înghită în curând în întregime produsul intern brut și guvernul nu va mai avea nici măcar cu ce să garanteze alte (eventuale ) împrumuturi. Pe care, dacă nu le va primi, ce va face?
Ce va face???
Va trebui să accepte toate condițiile care i se vor cere (care i se vor impune) ca să primească noi împrumuturi cu care nu va mai reuși să plătească pe cele vechi care cresc de acum în progresie geometrică.
Nu mai amintesc de faptul că în 1989 dictatorul ajunsese să achite toate datoriile țării și a lăsat vistieria plină!!! Și poate că nu este întâmplător că-i auzi pe oameni zicând fără entuziasm: Tot înainte. Că tot înainte era mai bine.
Dar despre morți, numai de bine.
Quo vadis Romaniae?