poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 794 .



Grecia năbădăiosului înamorat, Zeus (30)
proză [ ]
Seară grecească cu muzică, dans, mâncăruri specifice și... istoria "gay" cu Zeus și Ganimede

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [dorarab ]

2013-11-04  |     | 



La Atena, în cartierul Plaka, am participat la o așa-numită "seară grecească", cu gastronomie, muzică și dansuri tradiționale, timp în care un chelner de etnie valahă ne-a povestit un mit pederast cu Zeus și Ganimede - un băiat frumos din Troia, din neamul zeiței Afrodita.
Se apropia ora 19,00. În fața hotelului, împreună cu cei care plătiseră 20 euro, costul chefului în stil grecesc, așteptam autocarul pentru a ne transporta la tavernă. Surpriză! Ghida Bacșiana Dolăroiu găsise încă o modalitate de a stoarce bani suplimentari de la turiști, comunicându-ne că șoferul ne va duce la tavernă, dar nu ne va aștepta pentru drumul de întors, decât dacă îi dăm doi euro de persoană. Nu am făcut jocul ghidei. Am cerut adresa tavernei și am plecat pe jos. Studentul Sofistoc Albănoapte ne-a urmat.
...Pe drum, sudentul a scos un ghid de conversație român – grec și ne-a pus la curent cu unele cuvinte și expresii grecești:
- "Afto to trapezi ine elefthero?"
- ...
- "Masa aceasta este liberă"?
- Este prea complicat, am obiectat eu. Nu pot ține minte. Mai bine citiți felurile de mâncare grecești.
- Þațiki, care se scrie "Tzatziki".
- "Þațiki" înseamnă iaurt cu usturoi și castraveți, a intervenit doamna mea. De obicei, șase porții se prepară din două cești de iaurt, doi castraveți, patru căței de usturoi, patru linguri de ulei, puțin oțet și sare după gust. Castraveții se rad, iar usturoiul se pisează. Se sărează și se amestecă împreună cu iaurtul și oțetul. La sfârșit se adaugă uleiul. "Tzatziki" însoțește întotdeauna "suvlaki".
- Am găsit! s-a bucurat studentul. "Suvlaki", se scrie "soyvlaki" și înseamnă "frigăruie".
- Da, frigăruie din cubulețe de carne, roșii, ceapă și ardei gras înșiruite alternativ pe o țepușă.
- "Pita" înseamnă plăcintă. "Ellinikos kafe" înseamnă cafea grecească.
- Grecească?
- Adică frapată, răcită cu gheață. Așa scrie în ghid.
- Mămăligă cum se spune?
- "Bobota". Am găsit și sarmale – "dolmadakia.
...Am ajuns în tavernă, o sală cu aproximativ 20 mese lungi, fiecare pentru două duzini de clienți. Pe o scenă mică, în surdină, o stație de amplificare transmitea muzică grecească. Se vorbea grecește, englezește, franțuzește, italienește, nemțește. Șeful de sală ne-a spus că grupurile de români au fost direcționate spre o altă tavernă, de pe o stradă alăturată.
Acolo, într-o sală similară, se vorbea în greacă, română, rusă, ucraineană, bulgară, sârbă. O segregare est – vest continuată, la scară mică, de pe timpul celor două imperii romane! Grupul nostru de turiști tocmai se instalase la o masă. În ochii multora dintre ei se citea regretul că plătiseră doi euro ca să ajungă numai cu cinci minute înainte noastră! Pe diferite platouri se aflau "mezedes" (antreurile): "garidosalata" (salată de creveți), "melitzanosalata" (salată de vinete), "fasolia salata" (salată de fasole), "taramosalata" (salată de icre), "gigandes plaki" (plachie din fasole cu bob mare), "sarmas" (drob), "tzatziki", "tiropitakia" (plăcințele cu brânză).
- "Kalispera" (Bună seara)! s-a auzit un prezentator vorbind la microfon. "Kalos irtate" (Bine ați venit)! "Kali oreksi" (Poftă bună)!
Noi nu ne-am lăsat rugați de două ori. Am gustat din toate felurile, stropindu-le cu "ouzo"
...Două perechi de dansatori au început să execute o suită de dansuri tradiționale, pe care mi le-a scris pe un șervețel de hârtie, în grecește, dar cu litere latine, și mi le-a citit tânărul chelner Poliglossos (Poliglot) Servitoros (Chelner), originar din Epir, de etnie valahă, vorbitor de română: "syrtaki" se citește "sirtaki", "frankosyriani" se citește "frankosiriani", "kalamatianos" se citește "kalamatianos", "soysta" se citește "soista", "hasapikos" se citește "hasapikos", "syrtos" se citește "sirtos", "zeimpekiko" se citește "zeibekiko".
- În principal, mi-a explicat chelnerul valah, dansul grecesc are la bază executarea a trei pași într-o parte, după care se ridică un picior. Acest motiv coregrafic se repetă de multe ori, cu viteză tot mai mare, până la sufocare, alternând cu alte mișcări.
- Cum se spune "dans" în grecește?
- "Horos".
- Ce se dansează în filmul "Zorba Grecul"? l-am întrebat.
- Sirtaki.
- Se poate traduce numele "Zorba"?
- Da. "Zorba", scris "Zormpas", înseamnă "tiran", dar și "zurbagiu", "scandalagiu".
- Cum se numesc instrumentele principale ale muzicii grecești? Servitoros mi le-a scris pe un alt șervețel de hârtie, citindu-mi-le, în același timp:
- "Mpoizoiki" se citește "buzuki", "laoyto" se citește "lauto", "violi" se citește "violi", "lira" se citește "lira", "santouri", se citește "santuri", "kroysta" se citește "krusta", "flaoyto" se citește "flauto".
- Ce înseamnă "buzuki"?
- Este un instrument cu coarde ce se ciupesc, având corpul oval și tastiera foarte lungă. Are ca precursori instrumentul bizantin numit "tabura" și cel turcesc numit "saz".
- "Lauto"?
- Este lăuta grecească.
- "Violi"?
- Vioară.
- "Santuri"?
- Þambal grecesc.
- "Krusta"?
- Toba grecească.
...Chelnerul a adus platoul de rezistență - "kotoletes arnisis" (cotlet de miel), având garnitură de cartofi prăjiți și un sfert de lămâie. Alături, el a pus o farfurioară cu "agrotiki salata" (salată țărănească). Apoi, a venit cu o sticlă de vin "Muscat de Rodos" și una de "Reizina".
- Ce fel de vin ne-ați adus? a întrebat un mesean.
- "Muscatul de Rodos" este dulce, cunoscut încă din antichitate, ne-a spus chelnerul. Celălalt vin este sec, acrișor, cu aromă de rășină de pin, produs în provincia Macedonia.. Și cea mai bună mâncare din lume își pierde din savoare dacă nu este întreruptă, din când în când, cu un strop de vin. Chiar și marele filosof Platon a spus: "Când un om bea, se împrietenește, în primul rând, cu el însuși".
...La rugămintea studentului Albănoapte, chelnerul grec a început să spună mitul pederast cu Zeus și Ganimede:
- Zeus a avut relații amoroase cu nenumărate zeițe, semizeițe, muritoare, dar și cu un muritor. Nu este vorba de o homosexualitate, ci de o semi-homosexualitate, deoarece el trecea ușor la heterosexualitate și invers. Zeus a fost mișcat de frumusețea lui Ganimede, care se trăgea din familia Ankise.
- Ankise?
- Ankise a fost un prinț troian, sedus de Afrodita, care a devenit tatăl lui Eneas.
- Eneas, a precizat istoricul Tocilescu, este personajul principal al epopeii "Eneida" de Vergiliu. După căderea Troiei, el a ajuns în Italia, unde se căsătorește cu fiica regelui Latinus, devenind părintele gintei latine.
- Apoi, Ganimede a devenit paharnicul Olimpului și favoritul special al lui Zeus. Acum trebuie să mă opresc. Sunt chemat la bucătărie. Mai vreau să adaug că turcii, popor nomad, au adus cu ei doar specialitatea: carne uscată și sărată. Deci, ei au preluat gastronomia grecească.
- Tot așa, ascultând acest mit, a tras concluzia Sofistoc Albănoapte, se poate spune că homosexualitatea, ca și gastronomia, nu este o... invenție a turcilor, ei preluând-o de la greci sub denumirea de "amor grecesc".

.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!