În general a fi pozitiv în viață este un fel de jiujitsu, o încercare permanentă de a lua caracterul perimant, descendent și negativ al întîmplărilor din jur și a le da o conotație pozitivă dintr-o simplă inflexiune a minții.
Sigur părinții încearcă să te convingă despre o relație de tip halterofil – halteră între tine și viață, în care trebuie să abordezi direct și muncitor fiecare greutate și să zâmbești tîmp cu ea deasupra capului, de dragul pozei de album pe care maică-ta o va arăta, mîndră, celorlalte babe a căror copii nu sunt nici profesori muritori de foame în România și nici nu aveau coroniță pe căpșoarele, acum chelioase de deasupra ochilor astăzi chiorâți de atâta citit degeaba. Mama de fată va arăta cu mîndrie pozele împlinirii maritale în alb a odraslei sale, fericirea de pe chipul acesteia atunci cînd aceasta își lega inconștientă de cap, membre și alte organe haltera bețivă și bătăușă care o transforma din domnișoara cu vise, sex appeal și aspirații în doamna cu facturi, vraf de rufe și vînătăi din prezent.
De fapt exact cum tendința lucrurilor este de a cădea tot așa și întâmplările simple din jurul tău regresează și agresează permanent.
Salariul îți crește permanent, ca un spic crescând între firele de neghină ale factruilor și buruienile obligațiilor de tot felul.
Libidoul tău se desincronizează complet de al nevestei (în rarele situații de neveste cu libidou păstrat) și ca femeie, constați că poți dansa la bară în bikini fără să obții, în zi de meci, mai mult decît o privire iritată, atunci cînd, silit de interpunerea nurilor tăi cu transmisiunea, soțul este silit să reacționeze.
Copii care te idolatrizau, îți admirau tot ce era de admirat la tine (și scuipatul printre dinți, și glumele făcute mamei soacre, și explicațiile prelungite despre voață la beție) au devenit mai selectivi. Cuvintele tale îi impresionează cum ar impresiona șirul lui Fibonacci pe o pisică și nici nu te poți enerva că oricum ei nu te mai ascultă de mult. Minus că asociezi o bancnotă pildelor îți dai seama că nu ai glandele salivare suficient de competente pentru a reuși să le captezi atenția.
La servici șefii s-au săturat de mult de tine și ai o bănuială că nici subalternii nu sunt mai breji. E OK; oricum și tu te-ai săturat de ei de mult și perioada cea mai plăcută a jobului este de mult cea în care te gîndești la tipul de torturi medievale la care i-ai supune pe toți, după incendierea instituției. Entuziasmul ți s-a dus de mult, tocit de primul tău șef, cel la al cărui mormânt mai treci uneori să bei o bere. Entuziasmul celor mai tineri din jur te agresează mai ceva ca bocetul copilului în mijlocul preludiului.
Aspectul ți se perimează. Acuma, dacă ești bărbat ești, desigur, mai degrabă focusat pe sentimentul de distincție pe care oglinda pare a ți-l releva. Începutul de chelie nu poate fi explicat altfel decât prin nivelul solid și lăudabil de testosteron și deși înțelegi că modul ăsta de a gândi va plasa pe cei cheli ca un dovleac opărit în vârful piramidei atracției masculine, treci ușor peste asta. Burta te deranjează ceva mai mult, mai ales că de fapt nici nu poți înțelege cum a putut să apară, avînd în vedere că nu ai mai mărit de mult numărul de beri zilnice și nici nu se poate zice că mănânci mult mai mult decît ănainte. Probabil de la stress, conchizi, trăgîndu-ți perna, alunele, berea și telecomanda lângă tine pe canapea.
Dacă ești femeie ai o problemă mai mare. Din fericire ai această problemă de la 19 ani, când au apărut primele semne de îmbătrânire. Totuși discrepanța între miss Jekyll, cea frumoasă, pe care cele două ore de sudură, tencuială și apretare o fac să iasă din budoar spre servici și baba Hyde pe care ți-o relevă oglinda dimineața te pun pe gânduri și te fac să înțelegi o dată în plus că formula As, cu toate sfaturile ei de bun simț, castraveți pe ochi, telină pe riuduri, cremă de ciocolată pe coate și lapte de cocos în păr devin din ce în ce mai puțin dispensabile.
Constatând toate acestea și multe altele ai putea deveni un pic supărat pe haltera, ganterele și greutățiule vieții. A fi pozitiv devine destul de greu, în afara situației în care ai reușit cumva să îți păstrezi ideea că la sfârșitul vieții ăsteia, dacă o să fii suficient de bisericos și în relații bune cu popa o să ajungi undeva unde este tare bine și lumină.
Dacă nu trebuie să îți sezvolți capacitatea de a integra pozitiv toate cele de mai sus. Poate că ai chelit, dar măcar nu ai șuviță, cum avea Băsescu. Poate că nevasta nu te mai dorește ca înainte, dar nici tu nu ai mai vrea să o deturnezi de la munca admirabilă pe care o face la bucătărie. Poate că Șeful este enervant, dar tu știi că tu o să te uiți la el cîndva, cu lumânarea în mână, nu el la tine. O fi obraznic, enervant și cârcotaș copilul, dar mai ai doar 2243 de zile și 12 ore până se mută.
Un fel de jiujitsu permanent.