poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-10-08 | |
Poveste cu final
Stau nemișcat de cîteva ore și admir un păianjen cum mistuie o insectă prinsă în plasă. Radioul e dat destul de tare ca să-mi distragă din cînd în cînd atenția. Un crainic cu vocea pufoasă zice despre o crimă, pe undeva prin America de Sud. Păianjenul s-a ascuns într-un colț, cu tot cu victimă. Mă ridic de pe fotoliu și merg în bucătărie. Iar am uitat să mănînc la ora stabilită de medic. Iau repede cele două pastile, beau o cană de apă înainte să-mi vină să vomit. Pastila albastră e amară și lipicioasă, cred că e făcută din cine știe ce insectă asiatică. Aprind aragazul și pun o tigaie cu ulei rămas de ziua trecută. De fapt e ulei ars acolo de cîteva zile. Pregătesc două ouă și le sparg în uleiul negru. Sfîrîie destul de urît, mă gîndesc să adaug sare de vreo două degete. Mă așez din nou în fotoliu. La radio o melodie din anii 80, nu știu cine cîntă dar mi-e perfect cunoscută încît o fredonez. Cred că am ațipit cîteva minute. O sfară densă umpluse garsoniera. Arunc ouăle arse în toaletă și trag apa. Unul se încăpățînează să plutească la suprafața apei din closet. Îi pun un steguleț triunghiular, chiar nu știam ce să fac cu stegulețul acela găsit într-o pungă de pufuleți, și oul devine vaporaș. Îl scot cu mare atenție să nu se strice creația și îl pun într-un lighean cu apă. Sună la ușă. Deschid. Un tînăr cu o mapă și o poză a unui copil vizibil handicapat. Cred că vrea bani. Îi spun să aștepte puțin. Iau oul din lighean, cu tot cu steguleț și îl așez tacticos pe mapa tînărului. „Un vaporaș, să te privatizezi” îi zic și-i închid ușa în nas. Mă spăl cîteva minute pe mîini cu detergent lichid, mult detergent lichid, de culoare albastră, apoi mă șterg pe mîini pînă cînd acestea devin sîngerii. Cred că e timpul mesei de seară. Afară s-a lăsat întunericul, sau e foarte înnorat. Din fotoliu nu îmi dau seama. La radio a zis ora șaptesprezece parcă, sau asta a fost de mult? Nu mi-e foame așa că mai bine decupez cîteva bucățele de ciocolată. Îmi place la nebunie ciocolata decupată în formă de ursuleți. De fapt îmi plac și alte forme, doar că nu îmi prea reușesc. Foarfeca e cam ruginită și nu taie destul de drept. Mai bine le zdrobesc toate pe tocător, le pun într-un vas, adaug lapte și mult zahăr. E o rețetă veche, eu am inventat-o acum patru ani. Pe atunci nu luam nici un tratament, nu-mi era greață de alimente și mergeam la serviciu. Era atît de obositor încît am renunțat total. Mai ales la mîncare. M-am trezit și afară e beznă. Cred că din cauza radioului m-am trezit. Un crainic cu vocea stridentă zice despre un accident feroviar. Pe undeva, pe la dracu-n praznic, nici nu am auzit de țara aceea. Mai bine stăteau acasă ca oamenii normali, m-am gîndit. Ies pe balcon și privesc cerul. Uite ce frumos cad stelele, uite cîte sînt și ce frumos cad pe pămînt! Dacă sar de aici cu siguranță mă voi prinde de una. Sau mă agăț de coada cea lungă de cometă. Da, mai bine mă agăț de cometă și îmi dau drumul aproape de sol. Mai întîi fug în bucătărie, beau cîteva înghițituri de lapte cu ciocolată, așa, să-mi dea putere, apoi revin pe balcon. Au mai rămas doar cîteva stele și o singură cometă. Mă agăț de coada acesteia și țup...
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate