poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2013-08-29 | |
Te țineam de mână în noaptea aceea întunecată în timp ce treceam pe strada cu case departe de oraș. Te priveam cum îmi zâmbești și mă gândeam că aș putea schimba orice în viața mea, mai puțin pe tine. Deși erai lângă mine, eu te vedeam doar în gând, așa cum ești, dragă mie. Mi-ai spus cu vocea ta blândă să facem un ocol până în oraș, pentru că îți este frică de scurtături.
Mai devreme ai stat în fața mea apoi ai stat lângă mine. Asta ca să-ți fac poze în mintea mea. Deschid și închid ochii ca un obturator. Imaginile cu tine rămân stocate în mintea mea mult timp după ce ai plecat, ca niște print screen-uri de mare rezoluție. Captez pe furiș, ca un voyeur, detaliile chipului tău: colțul plictisit al gurii, cristalinul îndepărtat, smalțul dinților așa de tânăr, profilul nasului tău în contre-jour. Tu acolo, tu aici, pe bancă sau în picioare, singură sau în grup, portret sau peisaj, în blugi sau în rochie, pe toate le păstrez. Și ce dacă unele sau mai înțețoșat sau își pierd culorile, altele vor ocupa spațiul nesfârșit de memorie pe care îl am disponibil. Mai multe, mai conturate, mai vii, instantanee profesioniste, pentru că asta sunt de când ești modelul meu, un fotograf profesionist. Vii la șdințele foto nepregătită, machiată necorespunzător, în hainele de zi cu zi, și nu pozezi cu emfază așa cum se cere, ci spontan și natural așa cum îmi place mie. Pentru că tu nu știi, nu-ți închipui măcar, că te imortalizez clipă de clipă. Drumul lung s-a dovedit mai riscant decât cel scurt. Doi bețivi au aruncat cu lemne după noi. Eu am ripostat cu pietre. Apoi am fugit până la intrarea în oraș. În noaptea aceea neobișnuit de întunecată, prin care nici luminile orașului nu răzbateau, eu doar pe tine te vedeam în lumina încremenită a blitz-ului nevăzut, care s-a declanșat când te-am strâns de mână, când te-ai uitat în ochii mei sau când mi-ai zâmbit. Iar eu, cu apertura la maximum și cu timpul de expunere dat pe infinit, stăteam nemișcat, ca nu cumva să ratez cea mai minunată fotografie ce se va imprima în miliarde de pixeli pe inima mea.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate