Tratează-le gentil până la prima vânzare!

Lula știa că vizita la oracol nu-i va aduce vindecarea. Sentimentele rămân. Într-o legătură invizibilă. În aer. În frunzele copacilor. În ecourile iernii. Oriunde se întorce, se lovește de ele. Lula așteaptă liniștită la rând. Oracolul e comedian. Pensionat. Tot ce poate să-i spună este o poantă târzie. Lula se gândește. Nu i se potrivesc fleacurile astea. Dacă nu era Meki s-o convingă, acum sărea coarda în fața blocului. Amenințată de vecinul de la șase. Că îi deranjează somnul blănosului. Cine naiba o fi Blănosu'? Îi trântește o supă de pui. Umezit, jocul își înjură vecinul. Cu sete. Oracolul îi strigă numele. Lula intră. Pe perete-un tablou. Cu un nor. Pe podea, o parașută. Înghesuită între două scaune. Lula se așează. Yoghinește. Parașuta se desumflă. „Semn bun. Ai scăpat de primul lanț. Mai rămân două.” ” Ce lanț?”îl întreabă. I se răspunde: “Liniște! Mă concentrez aici! Mai așează-te o dată!” Lula e contrariată. Parașuta își schimbă culoarea. Seamănă cu norul de pe perete “Îmi pare rău. Semn rău. Scapi de lanțuri dacă cumperi unul nou.” “Zic: Ce lanț”? Zice:“ De unde să știu eu?” “Păi, ești oracol!” “Nu, nu, nu. Nu. Sunt fratele său geamăn. Polki e internat cu dureri în zona frunții.” Lula simte o migrenă. Acută. Se ridică. Tabloul cade. Iese în stradă. Vecinul de la șase vinde cainele fiindcă afară fulgeră. Și câinele e anxios. Are lanț legat de trei ori în jurul gâtului. Să nu muște prea tare, abia respiră. Plouă din norii tabloului. În schimbul unei supe de pui, Lula bate palma. Vecinul pretinde și coarda. Lula i-o infășoară în jurul gâtului. În ultimele trei zile, doarme mai liniștită ca oricând. Bateriile câinelui le-a aruncat. Ca sa vezi, oracolul chiar rezolvă problemele!