Privesc în treacăt la vitrina unui magazin cu vechituri, văd în ea cum stă nemișcat un cățel din porțelan, cine știe de unde a fost adus, pe unde a hoinărit. Pe el se pare că scrie ceva, mă uit mai atent și undeva, într-un colț văd o pălărie veche și mă întreb cine a purtat-o odată, mai stă undeva o ramă goală, o lampă veche cu gaz, o pereche de mănuși și un baston, în vitrină aproape că nu mai e loc, stau și mă întreb cum am putea trăi fiecare dintre noi fără viețile noastre, cum trăiesc cei care și-au lăsat amintirile vieții lor aici, în vitrina cu vechituri, într-un spațiu în care unii dintre noi, de nevoie sau nu, și-au scos amintirile la vânzare, oare cum vom mai știi noi, sau alții despre noi, dacă ne vindem trecutul? Stând și privind vitrina, prin față îmi treceau flăcările propriilor mele amintiri, curiozitatea mă împingea să știu ce lume se întindea dincolo de spațiul vitrinei cu vechituri, să știu ce altceva mai poate fi acolo. Adunându-mi gândurile și amintirile, pe care le-am lăsat libere o clipă să treacă dincolo de geamul vitrinei, să se întoarcă din nou la mine, pornesc pe stradă, printre oameni, în timp ce un gând al meu a rămas atârnat undeva echilibrat. Vitrina vieții, cât și vitrina în sine, te cucerește, inoculându-ți acea nostalgie care te face să vezi soarele dincolo de cețuri și ploi, dincolo de vânturile vieții, dincolo de mușchii verzi ai stâncilor, dincolo de zilele ce trec, ce biciuiesc o solitudine din piatră și toate acestea în timp ce gândul își trece degetele prin tăcerea noastră, iar ochii se deschid într-un imens luminiș, unde trupul s-a oprit, unde fața privește la vitrină. Ochii privesc în vitrină, degetele mâinii umblă în buzunarele goale, în mine se trezește dorința de a cumpăra o față de masă albă și moale pentru ca atunci când o voi întinde să adune în jurul ei bunele maniere și prietenia, să înfiripeze o conversație ca o mănușă plăcută și moale într-un hățiș sălbatic al vieții. În viața asta, sălbatică, fiecare om caută să vadă iubirea ca pe o stea albă în pieptul fiecăruia sau măcar ca pe o promisiune. Mă simt în viața asta ca un marinar care se luptă să desfacă ancora vasului său, pentru ca apoi acesta să pornească liber, lăsând în urmă amintiri, iar pe retină păstrând imagini, pornind mai departe să înfrunt detașat provocările unei forțe anonime pe care o numesc destin. Viața întreagă o văd ca un jurnal în care filele se schimbă după cum mă bat gândurile, raze solare se rostogolesc peste ele, alteori se rostogolesc umbre, în acest jurnal sunt și file pe cât de străine de frumusețea convențională, pe atât de puternice prin expresia sentimentelor. Viața mă copleșește prin forța ei realistă, prin adevărul expresiei, ea mă invadează cu emoții uneori atât de puternice încât lasă o amprentă adâncă în suflet și memorie, unde zilele pline de furie, de hașururi se pot dizloca apărând momente arbitrare și diforme, tăiate parcă din oțel. Sub aparențele înșelătoare ale lumii vizibile, omul caută adevărul formei, al sufletului, al societății, omul caută să își simtă devenirea, prezentul trebuie acceptat fără denaturarea lui, fără a-i atribuii un caracter de suprafață plană, declarând război iluziei. Ochii mei privesc prin sticla vitrinei, prin ceața vieții, ei se desfac peste tot și peste nimic, caută să găsească ceva, în curând va renaște un gând, în vitrina vieții apare o viață nouă, poate azi, poate mâine, în tot cazul nu corespunde cu ceea ce se scrie în ziare, rămâne o invitație la meditație, la neliniștile spirituale ale epocii noastre. Visul și gândul pornesc în călătorie de la pământ la cer, spre desăvârșirea de iubire și cunoaștere, cu regăsiri, cu speranțe în visul de înălțare către cer. Mă simt cuprins de un parfum pe care vitrina vieții îl degajă, în mine amintirile amețesc, și atunci mi le pun în iarbă, deschid ochii și privesc cerul. Anii uitați zboară pe lângă mine, în timp ce spiritul rămâne fascinat în căutarea lor, a unor comori, eu îmi imaginez trasee de călătorie în viețuirea mea îngrădită de nevoi, într-o viață primenită de visare, în viața unde spiritul ia formă și putere de înțelegere și simțire, unde gândul dă naștere la noi idei, dă naștere la noi simboluri de comunicare, de transferuri de energii sufletești, pe care dorința le vrea înfăptuiri durabile, dând naștere la ghemul unei ipoteze existențiale cu proiectarea în cuvânt ca act de voință și peste toate rămân clipe și clipe efemere, cu timpul alcătuindu-se un alt ghem din fire înnădite ale unor situații pragmatice, ale existenței de fiecare zi. În viață uneori suntem sensibili, ținând în mâini produsele gândirii, sufletului, ale culturi. Aici se va afla întrebarea și poate chiar răspunsul sau poate doar o paranteză a creației pământene. El, timpul ce îl trăim, cel prezent, ne poate încredința că putem avea ceea ce merităm, ceea ce suntem în stare să creem, să primim, să dăruim, să admirăm valoarea, să admirăm frumusețea, să ne bucurăm sincer. Printre privitorii vitrinelor și turiștii străzii, caut să întâlnesc un clarvăzător care, prin gesturi și cuvânt, să îmi arate momentul unicului plan sufletesc, timpul refacerii omului. Tu, cititorule, ai grijă, când rostești un cuvânt să nu ucizi cu el, să nu îngălbenești clipele prietenilor tăi cu un cuvânt atunci când vine seara, cu ochii tăi să nu înscrii drumuri spre aberații, doar gestul mâinii tale să facă recunoașterea spațiului în care îngerii au devenit azi oaspeți, lăsând gândul să se așeze lângă vitrina cu cărți; visului nu îi pasă de încălcarea drepturilor. Privind în vitrina vieții, observ că este bogată în conținut, în ornament și în veșmânt, este generată de conținutul activ al celor ce trăiesc în ea. Din substanța zilei de azi se cristalizează ziua de mâine, se fermentează noi idei, se anunță forme noi, se nasc meditații reale mereu eficiente, văzută prin prisma contemporană aceasta face să fie o aprofundare continuă a condițiilor politice și sociale, socotite ca bază de pornire pentru orice analiză pe principii realiste, care să cuprindă convingeri, credințe și educație politică și morală. Realități social-istorice și naturale încheagă o lume bogată în reliefuri și densă, cu irizări mirifice dinspre trecut, ferite de amestecul dizolvant a tot ce este străin sufletului, suflet considerat ca un ostrov vrăjit, dătător de viață și putere în lupta cu viața și viforele destinului.