poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-09-10 | | Imaginea Chiarei m-a acompaniat in ultimele luni , o simteam vorbindu-mi in soapta, ma insotea oriunde imi indreptam pasii. - De ce ai disparut? Tocmai trebuia sa se deschida usa, mai aveam doar cativa metri, erai in siguranta, n-ai stiut ca nu te voi lasa sa te prabusesti in abisul celor o suta de coloane? - Eu nu exist... Voiam sa ma apuci de sanii mei palizi, dar nu puteai sa o faci, doar nu noi apucam lucrurile...Cauta- ma! ......................................................................... Marea expozitie a ascensoarelor fusese anuntata in toate ziarele, la TV, statiile de radio vorbeau numai de ea. CNN trimisese citiva corespondenti, ONU hotarase ca Marele Eveniment sa se tina in Israel, nimeni nu intelesese de ce, doar Israelul era boicotat cu fiecare ocazie. Chiar si SUA se impotrivisera, dar Franta s-a luptat cel mai mult, sustinand ca, in virtutea traditiei prieteniei dintre cele doua guverne, Israelul trebuie apropiat de UE, care intotdeauna i-a vrut binele, iar Israelul, mai mult ca orice alt stat, are nevoie de ascensoare, macar sa se ridice de la nivelul Marii Moarte, cel mai scazut punct de pe glob. Ganei HaTaarucha ( Gradinile Expozitiei), se afla la periferia Tel-Avivului, langa riul Yarkon, de la mine ar dura doar 15 minute sa ajung, dar fiind costient de aglomeratia de pe sosele, m-am sculat cu noaptea in cap, vrand sa ajung printre primii. Nu stiam la ce sa ma astept, promisesem catorva prieteni virtuali, de pe listele romanesti, sa le fac o descriere amanuntita, cu poze, sa nu omit nici un detaliu, doar erau atat de procupati de soarta ascensoarelor si a celor care ramasesera blocati in ele. - Aici ar fi fost nevoie de Pierre- m-am gandit, el descrie atat de plastic tot ce vede, dar teama mi-e ca ar fi lasat totul aiurea, daca intalnea vreo negresa zambareata. Oare Lou ar fi venit, daca il anuntam? Cine stie, poate l-ar fi interesat arhitectura ascensoarelor, dar , in mod sigur, ar fi ramas intre etaje, dar ce ma tot gandesc eu la ceilalti? Larry mi-a dat o sarcina, trebuie sa o duc pina la capat. La intrare- surpriza- Ana Doina imi zambeste- stii, am profitat de ocazie sa vizitez Israelul, dar raman la intrare, nu intru nici moarta in ascensoarele astea, sufar de claustrofobie, mi-am luat cu mine un maldar de carti, stau aici, pe o banca, si citesc, ce te-astepti sa gasesti in expozitie? Pavilionul 39- aici sunt toate ascensoarele...intru ametit, forme de tot felul,culori, lumini orbitoare, era deja plin de oameni, forfoteau si incercau ascensor dupa ascensor. Nu am rabdare, plec acasa, vad eu ce scriu colegilor- imi trece ca fulgerul o idee prin cap. Nu tine, ma prinde Sabina ca nu am suficiente fotografii, si asa spune ca nu sunt indeajuns de activ pe lista ei, iar Rafi, care numara mereu mesajele prin aeropoarte, nu se va declara multumit fara cinci relatari, eventual trunchiate, dar sa iasa un numar respectabil. Poate iau prospecte, asa am si fotografii si descrieri... Dar daca nu indic sursa, iar ma pune Rafi la colt. As mai avea o speranta in Max2, de cand e moderator , parca e mai maleabil, va trece el cu vederea... Ascensoarele erau insirate de-a lungul si de-a latul enormului pavilion. Langa fiecare ascensor,cate o fetita dulce, toata zambet, parca semanau intre ele si, totusi, plutea ceva in aer care le facea sa fie diferite, era o diferenta aproape imperceptibila de varsta, aliniate, imbracate la fel, imbietoare. - Intra in acest ascensor! E ascensorul naivitatii, imi spuse prima. Dar inainte de toate, vreau sa stii ce te asteapta inauntru. Orice vei face, intotdeauna va rade cineva de tine, aici ai voie sa-ti ajuti dusmanii, aici te vei ocupa cu lucruri inutile tie, vei primi multumirile tuturor, dar vei fi umilit si batjocorit tocmai de cei carora ai vrut sa le faci bine. Vei gasi multi prieteni, dar nu-ti vor fi sinceri, te vor imbata cu cuvinte frumoase, iar tu vei crede, ii vei considera pe toti cei din jurul tau onesti, vei primi palme si iti va fi mereu tot mai greu. Pare neplacut, dar acest ascensor te va insoti toata viata. Am trecut mai departe, fara sa comentez, parca observasem un suras cinic in coltul buzelor ei, oare o mai intalnisem vreodata? - Ascensorul dragostei te asteapta - imi spuse fata de alaturi. Cu el ai un mare avantaj. Intri si iesi rareori, dar vei simti mereu o vibratie si putina teama. Vei fi zapacit de viteza lui, nu vei stii niciodata daca urca sau coboara, se misca in toate sensurile, vei simti totul mult mai intens, vei si suferi, din cand in cand, e un ascensor foarte popular, cam fiecare isi doreste asa un ascensor, mai ales ca nu stie incotro il va duce. - Cred ca il voi incerca, da-mi numai timp sa-mi fac o idee despe celelalte produse, i-am raspuns, dar imi pusesem deja in cap sa nu pierd ocazia, mai ales ca eram atras de multitudinea culorilor ascensorului. A ridicat din umeri indiferenta, stia probabil ca nu va ramane cu el pina la sfarsitul expozitiei. Am trecut in revista mai toate ascensoarele. Ascensorul milei era cam incomod, asa mi s-a explicat. Al sperantei era deschis, fara acoperis, fara pereti, fara butoane. M-am oprit mai mult langa ascensorul tristetii. Cam toti il ocoleau, se pare ca il cunosteau de pe la alte expozitii. Mi s-a spus ca ascensorul tineretii era greu de observat, trecea foarte repede pe langa noi, asa ca m-am indreptat spre ascensorul bucuriei. Era acolo o invalmaseala, oamenii se calareau, voiau sa intre unul cate unul, desi era loc pentru mai multi. - Nu poti intra oricum, mi-a spus fata. Stii , cam toti incearca sa-si rezerve locuri, dar degeaba, sunt putine clipele in care e accesibil. Si, oricum, poti sa intri in el doar pentru cateva minute, sa simti ceva din bucuria pe care ti-o ofera, apoi trebuie sa iesi urgent. Am trecut asa, pe fugite, cam pe linga toate ascensoarele. Cel mai interesant mi s-a parut ascensorul stiintei, nu avea nici inceput, nici sfarsit, puteai sa stai in el cat iti dorea sufletul, mereu descopereai un buton nou, sau o maneta ciudata. Departe, ultimul ascensor era ascensorul mortii. L-am evitat, mi-am amintit ca trecusem pe linga el de mai multe ori, nu voiam sa il incerc tocmai acum, mai ales ca stiam ca este punctiform si nu ma va duce in nici o directie . La iesirea din Gradinile Expozitiei am intalnit-o din nou pe Ana Doina, citea, era pe aceeasi banca, avea si un laptop linga ea. -Cum ti s-a parut? E chiar atat de interesant pe cat te puteai astepta? - Nu stiu, parca nu mi-e nimic clar, i-am raspuns, dar am uitat sa iau fotografii, acum nu ma va crede nimeni ca am vizitat expozitia, tu esti specialista in fotografii, nu ai cumva cateva la tine? - A, nu, mi-a raspuns, eu am propriul meu album,fotografiez natura, dar de ce te preocupi? Du-te inapoi si fotografiaza, daca vrei le trimitem de la mine,sunt legata permanent de internet. - Bine, dar Pavilionul 39 e departe, am atata de mers, in sfarsit, daca nu am incotro... - Pavilionul 39?! - se mira Ana Doina. Pavilionul 39 a fost demolat de mult,acolo se construieste un restaurant chinezesc. Nu ai vazut nici un ascensor,ce-i cu tine? Ce vei povesti colegilor? Unde te-ai plimbat, puslama? Larry asteapta de mult sa termini povestea ascensorului, uite, e on-line acum, e pe Yahoo Messenger, teama mi-e ca te da afara de pe lista, si e si moderator pe lista Sabinei, va afla toata lumea, si asa ti-ai cam pierdut credibilitatea, ai promis atatea povestiri si n-ai inceput decat cateva, altele le-ai lasat la mijloc. Ce sa ma fac cu tine? Am simtit ca ma enervez, ce-i veni, niciodata nu m-a iritat Ana Doina, cu ce drept imi vorbeste asa, tocmai ea, care n-a intrat in ascensoare, pai e comod sa citesti la intrare. - Lasa-ma sa vorbesc cu Larry, i-am smuls eu jucaria din mina. - Larry, uite, am fost acum la expozitia de ascensoare, dar se pare ca n-am nimerit la locul potrivit, am vazut ascensoare intr-un pavilion care nu exista, ce fac acum, trebuie sa-ti trimit sfarsitul ascensorului. - Sigur, Vlad, stiam de la inceput ca ascensorul nu este unde il cauti tu, puteai sa-l vezi direct din Kiriat Ono, ce mare lucru era sa-l vizualizezi? - Bine, dar Chiara? Unde a disparut Chiara, speram ca macar eu sa o gasesc, mi-a trimis si mesaje fara adresa expeditorului. - Chiara nu a existat niciodata. Ai crezut ce ti-au povestit altii despre ea. Asa cum ai crezut povestea lucrurilor neapucate de noi, intre cele o suta de coloane inexistente. M-am uitat cu uimire in ochii Anei Doina. Si-a coborit privirea pe carte,continua sa citeasca un eseu. Parea absorbita de ceea ce citea. Am plecat fara sa o deranjez. Cind m-am apropiat de masina, am auzit parca o soapta , era chiar vocea ei: - Chiar ai crezut in toata aceasta lume virtuala, in ascensoare, in existenta Chiarei, in toate cuvintele care iti apareau pe ecran? Am aprins masina, demarand spre Kiriat Ono. Ajungand la centrul comercial al oraselului, am intrat in ascensor. Cumparatorul de ziare tocmai iesea din el. M-a privit ironic si a disparut. Am intrat in ascensorul plin de oglinzi, m-am suit la primul etaj, evitand sa ma uit la ele. M-am asezat la bar, acolo unde imi beau cafeaua zilnic. - Un espresso scurt, te rog. - Imediat, mi-a raspuns Chiara, te asteptam. Vlad Solomon (C) |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate