Rămân câteodată mai mult timp în fața calculatorului, fie în pană de idei (mi se întâmplă foarte des lucrul acesta), fie privind pe fereastră marginea de sat care se desfășoară înaintea ochilor mei, fie ascultând pur și simplu urlătoarea de sub frunte, încercând ( de cele mai multe ori fără succes), să descifrez ceva inteligibil, pentru vreo eventuală motivație viitoare.
Așa s-a întâmplat și în dimineața aceasta când s-a cocoțat pe fereastră una din pisici cerând stăruitor s-o primesc în casă.
Cum face asta? E în stare să zgârie geamul, cu atâta convingere, până i se tocesc gheruțele dacă nu-i fac voia. Și mai are ea un argument de partea ei: am forțat odată fereastra să se închidă și giurgiuvelele fiind vechi, s-au deformat iar geamul s-a crăpat înstelându-se pe mai multe linii de forță. L-am lipit eu cu scotch, dar așa mai mult ca să mă amăgesc.
Fac o paranteză, noi în sat nu avem nici un geamgiu dar nu poți să te miști de birturi care gem de băuturi și țigări…
Am ieșit la ușă și i-am făcut semn: Hai, vino încoace.
A scuturat din cap și mi-a făcut semn cu lăbuța:
- Vino tu.
- Ce mai vrei?
- Hai cu mine la furat.
- Unde?!!!
- La furat. A adus o vecinul o groază de pui de la fermă. Și m-am săturat de mâncarea ta uscată. Știi ce buni sunt?
- Da’ cum să fac eu una ca asta? E contrar convingerilor mele.
- Nu-i nimic, tu stai de șase și fur eu. Fac două drumuri și aduc doi pui: unul pentru mine și unul pentru tine. Că dacă te prinde pe tine te face de râs în tot satul.
Am rămas perplex. Așa ceva nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap. Dar mi-am adus aminte că la venirea noastră în sat, a văzut soția la fântâna din vale o căruță și pe cineva care asmuțea câinele spre un cârd de gâște și dacă reușea să facă o victimă, una singură, da bice cailor și gata.
I-am povestit și ei tărășenia.
- Păi, nu vezi că toată lumea fură? Tu pe ce lume trăiești?
Am încercat să schimb subiectul dar n-a fost chip. Atunci am schimbat registrul:
- Puii de fermă sunt plini de E-uri. Au fost crescuți cu hormoni.
- Ce sunt ăia?
- Niște chimicale otrăvitoare.
- Nu-i nimic, mănânc eu puiul și-ți las ție hormonii. Că și așa nu mai ești bun de nimic, martalogule!
Aici, cumpără lumea cu sacii: azot, furadan, uree, fertilizatori care dau un oarece spor de recoltă dar care provoacă și un mare număr de boli și tot nu ne învățăm minte.
Iar cine nu mai are răbdare cu procesul acesta de otrăvire lentă spre care suntem tot mai împinși în fiecare zi, bea direct furadan!
Am auzit de multe cazuri când oamenii și-au pus, de bunăvoie și nesiliți de nimeni, capăt zilelor cu furadan!
M-a rugat într-una din zile Costache Licurici să mergem la un meșter care i-a reparat căruța și s-o luăm. Și meșterul acesta încercase odată să se otrăvească cu furadan dar cred că în ultimul moment i s-a făcut frică și spiritul de conservare a prevalat, fiindcă a fost salvat. Și-l tachina vercinul:
- Ce-ai făcut mă’, ai luat furadan expirat. Nu mai umbla mă’ cu toate prostiile, vino la mine că am marfă de calitate, rezultat garantat nu alta.
La care el a răspuns:
- Lasă-mă în pace, tu nu știi că eu nu sunt zdravăn la cap?
Și după mai puțin de o săptămână a înghițit o doză care i-a fost fatală. Atât a mai apucat să-i spună nurorii sale: Stai pe lângă mine că am băut furadan.
- Păi dacă ai băut furadan ce să-ți mai fac?!