PARTEA A DOUA

CAP. 1 VIZITIUL IOȘCA GODJA

„...vine un moment în care ceva se rupe înăuntru și nu mai ai nici energie, nici voință. Zice lumea că trebuie să trăiești, dar a trăi e o problemă care până la urmă duce la sinucidere...”
Umberto Eco

Joi 12 decembrie, 1907

Ioșca Godja, deși era doar un surugiu de rând se bucura de o mare popularitate, poate chiar mai mare decât stăpânul său notarul Mihaily Nisztor, atât în Máramarossziget cât și în toate satele din împrejurimi. Fie că mergeai pe Valea Marei, din Vadul Izei și până-n Crăceștii de sub munții Gutâiului, fie că o luai pe Valea Izei, din Oncești până-n Săcel, ba chiar până-n Dealul Ștefăniței, sau pe Valea Tisei din Szarvaszó până dincolo de Pálosremete, sub munții Hutei în Técsõ și Piatra, la fel ca și pe malul stâng al Tisei din Taras până-n Halmi, sau întrebai de el pe Valea Ronișoarei din Virismort până-n Felsõróna și Rónaszék, toți cei ai locului îl cunoșteau „de la cel cu țâța-n gură, pân’ la cel cu barba sură”, cum îi plăcea lui Ioșca să se fălească.
Þăranii îl iubeau pentru că era unul de-al lor, un om înțelept, care știa totul, le dădea povețe bune și îi lămurea în toate problemele. Tot el era cel care le aducea vești proaspete despre ce se întâmpla în lumea largă și le explica cum stă treaba cu răzmerița din Moldova, Muntenia și Oltenia, despre pe care ei tot vorbeau din februarie încoace.
La fel s-a întâmplat și în ziua aceea. După ce îl duse pe notar la Rónaszék și îl lăsă la castel, se repezi până la cârciuma din Felsõróna, unde poleacul Nebeliowicz gătea iepure la cuptor și avea o vodcă atât de bună, că nici la restaurantele din Máramarossziget nu găseai mai bună.
Oamenii au făcut cerc în jurul lui și nu mai conteneau cu întrebările, ca de obicei despre răscoala din februarie.
– Fraților, țăranii din Moldova sunt atât de săraci că nu au după ce bea apă, au
pământ puțin sau deloc, dar vina nu o poartă atât de mult boierii cât arendașii jidani. Boierii de acolo s-au retras la oraș și au lăsat moșiile în grija acestora contra unor sume de bani, iar jidanii au încercat să jupoaie pielea de pe țărani și iată unde s-a ajuns, le explica Ioșca, căruia nu-i prea plăceau evreii, la fel cum nu-i plăceau nici ungurii și nici numele de Ioșca cu care aceștia l-au botezat. El era Iosif, Iosif Godja! Așa l-a botezat nănașul său Petrea Marina din Șugău în cinstea lui Iosif din Nazaret, deoarece s-a născut în prima duminică după Crăciun, în care se sărbătorea ziua sfântului și dreptului Iosif Logodnicul, tatăl vitreg al Mântuitorului.
– Ce ai tu, măi Ioșca împotriva ovreilor? Tu ești un așa om, un așa om mincinos
că eu uite nu te cred, se supăra pe Ioșca croitorul Abrahamko.
– Măi puțoi obrezuit, arendașii jidani la porunca rabinului Reichon din Praga îl
strâng de gât pe fratele meu, iar eu nu am voie să vorbesc despre asta pentru că unui căcat cu perciuni ca tine nu-i place adevărul.
– Tu Ioșca ești un așa mincinos, un așa mare mincinos, că eu nu te cred, repetă
Abrahamko.
– Futu-ți mama cui te-a tăiat împrejur, se enervă Ioșca. Apoi stai că-ți arăt eu ție, îl
amenință ieșind din cârciumă.
Bietul Abrahamko crezând că Ioșca a ieșit după bici se albi ca varul, chiar și cârciumarul s-a neliniștit pentru o clipă, dar când îl zări prin fereastră că se întoarce cu un ziar, a râs pe sub mustață.
– Ia uite, aici am o gazetă din București „Voința Națională” din 9 martie, a uitat-o
în trăsură domnul avocat Vasile Pruncul. Ia uite ce scrie aici: „Răscoala și Guvernul”. Ia, citește singur să nu crezi că te mint.
– Eu nu citesc pe rumânește, aici e Imperiul austriac și regatul maghiar, aici nu
este regatul Rumâniei.
– Știu eu să citesc românește, spuse un tinerel cu mustăcioară neagră.
Ioșca îi intinse ziarul și spuse către Abrahamko:
– Ascultă bine că altfel îți trag nădragii jos și te bat peste fund, de față cu toată
lumea.
Tinerelul și-a dres glasul și a început să citească:
– „Trustul fraților Marcu, Kalman, Froim Soil și Avram Fisher ține în arendă 69
de moșii... În ultimii doi ani, arenzile au fost urcate de două ori... Ca să vedeți că de unde era răul mai mare, de acolo a pornit mișcarea, observați că în punctele unde s-au întâmplat primele răzvrătiri – și nu uitați că aceste mișcări sunt contagioase – acolo sute de mii de suflete erau încinse de cercul de fier al trusturilor de arendași evrei, care le speculau cu lăcomie, așa cum voiau... Dacă nenorociții țărani încercau să iasă din acel cerc, la dreapta sau la stânga, în sus sau în jos, zeci de kilometri se izbeau de aceiași exploatatori evrei, și dacă încercau să emigreze și mai departe, găseau alți arendași care ispitiți de câștigurile cele mai mari ale trusturilor, profitau de învoielile cele exagerate, îi exploatau tot atât de rău astfel că nenorociții nu găseau nicăieri nici o ușurare...”
– Ei și acum întreabă-mă, măi Abrahamko, ce am eu cu jidanii?... Haide,
întreabă-mă, se răsti la el Ioșca. Peste zece mii de țărani au plătit cu viața ca pământul țării lor să nu fie scos la mezat jidanilor.
– Tu ești așa un om Ioșca, așa un om, că eu mai bine plec, spuse croitorul
mergând de-a-ndărătelea, spre ușă.
– Apăi, să pleci căci altfel te arunc pe ușă afară.
– Du-te, du-te păzește-ți buda să nu ți-o răstoarne coconii că la noapte-i Sfântu’
Andrei, râse un țapinar, înveselit de horinca băută.
– Apoi, așa o sărbătoare, așa o sărbătoare nebună eu nu am mai pomenit,
bombănea Abrahamko părăsind cârciuma în râsetele chefliilor din cârciumă.
Prin locurile acelea, era obiceiul ca în noaptea de Sfântul Andrei, flăcăii să umble prin grădinile gospodarilor, mai ales acolo unde erau fete de măritat și să răstoarne privatele sau să scoată porțile din țâțâni. Nu erau ocolite nici gospodăriile evreiești din cu totul alte motive, iar unul dintre ele era acela că nu erau creștini, pentru că de privata lui Leiba care s-a botezat ortodox nu se lega nimeni, ce-i drept nici fată de măritat nu avea pentru că nevastă-sa a adus pe lume doisprezece flăcăi.
„Tu Leiba ești așa un ovreu, așa un ovreu... ai născut doisprezece fii ca patriarhul nostru Iacob și ai părăsit calea lui Iehova, Dumnezeul lui Avraaam și Isaac și te închini la idolul de pe cruce. Așa un ovreu ești, măi Leiba, așa un ovreu, că eu nu mai vorbesc cu tine...” îi spuse Abrahamko lui Leiba, imediat după creștinarea acestuia.
„Iar eu, măi ’brahamko, te bag în pizda mă-tii!...”
Abrahamko în fiecare an, în noaptea de Sfântul Andrei îl tocmea pe mutul Gligore să-i păzească privata. Cu ani în urmă o păzea singur, dar de când îl răsturnaseră cu tot cu privată nu mai avea curajul, pentru „că așa niște draci de copii, așa niște draci, el nu a mai văzut niciunde”.

* * *

Ioșca se întorcea la castel binedispus și mulțumit de viață, vodca băută își făcea
datoria. La cei cincizeci și doi de ani ai săi, încă se simțea tânăr, încă domnișoara Marta, sora notarului Mihaily Nisztor, zâmbea mulțumită ori de câte ori îl primea în patul său, cu toate că era mai tânără aproape cu douăzeci de ani decât el.
„Cine-ți spune că o să începi să te împaci cu gându’ că-mbătrânești, să-l dai în mă-sa că te minte de îngheață apele...”, gândi Ioșca simțind un gol în suflet. Și ca tristețea să-l cuprindă mai adânc, de undeva de sub Colnic răsună glasul muierilor ce-și cântau mortul. Pe Ioșca, ori de câte ori auzea bocete îl cuprindea o mare tristețe.

„U-ă-ă, nu te duce-n țintirim
De-acolo oamenii nu zi-i-in,
Că tăți care-au plecat
U-ă-ă, înapoi n-au înturna-a-at...”

Ioșca și-a făcut semnul crucii și a întins mâna după sticla de vodcă, sperând să alunge tristețea cu o dușcă.

„U-ă-ă, înt’id’e Mări’ poarta
Să nu iasă tătuca-a-a,
Văsălie, unde te duci,
„U-ă-ă, nici îs păsări, nici îs cuci-i-i...”

– Ce ți-e și cu viața asta... șopti Ioșca, ascultând bocetul rusnacelor. Abrahamko
poate ar spune: viața asta este așa o chestie, așa o chestie, din care nimeni nu iese viu...

U-ă-ă, mândră casă ai avut
Aceea nu ți-o plăcu-u-ut,
Alta nouă ț-ai făcut, u-ă-ă...”

– Cine știe cât mi-a fost dat și mie să trăiesc?... Uite am mâncat, am băut, l-am
muștruluit pe Abrahamko, dar oare ajung la castel?...”, se întrebă Ioșca.

„U-ă-ă, cui mă lași pă mine?
Nu rămân nici de un bin-e-e”
“U-ă-ă, de mine, tu, Văsălie-e-e!...”

Mai târziu, dezhămând caii, Ioșca se întrebă din nou:
– Cine ar putea spune dacă mai apuc ziua de mâine?...
Deodată îl cuprinse o mare teamă de viață...