Fluxul discontinuu al primului pas spre revoluție îi cutremura centrul ființei fragile, frustrate. Memoria unui punct la care nu se mai putea raporta îi îngheța venele, îi bloca circulația sângelui spre creier, spre ceva ce nu și-ar fi imaginat cu mai multe luni în urmă. Era înfrigurat de ideea supunerii, de reflecția respectării unei ordini meritate, chiar dacă era coruptă și lașă. Dar puterea IDEII îl încurajase, apoi îl atrase și pe prietenul său cel mai bun, ajungând ca, în câteva săptămâni, să molipsească un întreg palier de tineri intelectuali. Cei doi artizani ai revoluției stabiliseră planul, calculaseră aspectele pozitive și negative, evocaseră trecutul ca referință intrinsecă, apoi au decis pentru o întreagă generație. Boala revoluției cuprinse universul îngust al orășelului murdar, cenușiu și apatic, ca o infecție benefică, revigorând mințile adormite de secole de opresiune intestină. Dar revenirea la momentul anului de grație era, de cele mai multe ori, un simptom al renegării, dar și al unei reverii fără început...
Bărbatul scund, dar zdravăn, cu o eternă privire suspectă și suspicioasă, îi scanase din cap până-n picioare, calculase riscurile și analizase modalitatea de plată. Un surâs strâmb îi deformase colțul gurii, pentru ca acceptarea să vină ca o miresmă a confirmării drumului ales. Era calea noului, a dorinței de afirmare și a frustrării respingerii inițiale. Pentru bărbatul subțire, șocul vederii metalului aducător de moarte întrecuse frica începutului. Nu îl speriase atracția fatală a masculului pentru armele fatale, nici muniția de război care se întindea pe cutiile mizere din aleea mizeră, ascunsă de ochii universului protector. Nu. Fusese uimit de amploarea unei IDEI care nu ar fi trebuit să părăsească axa unei simple teorii. Abia acum simțea că intrase pe un făgaș a cărei finalitate nu putea fi decât violentă, cutremurătoare pentru spirit, definitivă pentru trup. IDEEA căpătase suflu, iar omul îmbrățișase curajul de a continua.
Pentru bărbatul solid, armamentul pe care-l verifica îi aducea siguranță, încrede în viitor și certificarea unui anumit succes al IDEII. Muniția reprezenta un ansamblu real, palpabil, un punct de pornire. Gloanțele, grenadele, bombele-capcană, toate erau elemente materiale necesare pentru ca IDEEA să nu rămână încastrată în idealul obscur al unor minți adolescentine, visătoare. Rachetele, aruncătoarele de flăcări și toate armele de calibru greu reprezentau un principiu ofensiv în sine, dar și elementul defensiv al noii ordini, confirmarea că visul era necesar și trebuia aplicat în conformismul realității cotidiene. Pentru acest bărbat, frica de viitor nu coincidea cu teama de prezent, cu replicile unei noi viziuni pe care nu o putea înțelege. De data aceasta, IDEEA unor oameni simpli, dar cu spirit de inițiativă, era indispensabilă pentru a forma o realitate pe înțelesul tuturor. Iar omenirea avea nevoie de o trezire bruscă din coșmarul milenar al amorțirii...
După ce tranzacția reușise, cu mici amendamente la prețul cerut de traficant, iar marfa fusese transferată la sediul revoluționar, cei doi se îndreptară spre locuința bărbatului solid. Acea lună de mai împrăștia optimism și calm ancestral prin raze de soare și prin mireasmă unei veri anunțate. Pășeau încet, în tăcere, îmbătați de liniștea aparentă a unui oraș aproape părăsit de durere, foamete și criză economică. Pentru prima dată în mulți ani de când se cunoșteau, cuvintele se încăpățânau să rămână închise în cușca inerentă a minții. Reflecții aurii, amintirile unui astru atent, dar nepăsător, mângâiau umbrele stranii care se deplasau, suspicioase, pe trotuarele prăfuite. Demonul îndoielii cuprinse spiritul uman, deformându-l, transformându-l în replica stranie a propriei disoluții. Umanul, adevărat uman, trebuia revigorat de șocul electric al unei realități novatoare.
Cei doi se opriră pe o bancă în micul parc din fața blocului în care locuia cel mai înalt dintre ei, dar discuția încă lâncezea, ca o zi care se încăpățâna să nu părăsească orașul adormit.
"Suntem aici, nucleul unei inovații. Sau ceva de genul ăsta".
"Îți mai amintești cum a pornit această aventură care, acum, îmi pare atât de colosală?"
Celălalt zâmbi, privirea minților combinate aruncând săgeți nostalgice spre trecut. Dar trecutul nu era atât de îndepărtat, doar luni care se trasformaseră în săptămâni, săptămâni care se metamorfozaseră în zile. IDEEA căpătase culoare printre pașii nenumărați care închistaseră discuții interminabile și care au părut ireale și pur ipotetice. Dovezi ale dimineții, surâs de amiază și frustrări nocturne. Dar IDEEA se ivise subit, clarviziunea unui brainstorming voit în conștiința prezentului atavic.
"Politicul se prăbușește, iar ideea de stat devine ineficientă".
"Crezi că ar fi mai potrivită o dictatură? E în natura umană ca, în momente de criză, atunci când scopul a fost alterat de nebunie, să caute salvarea în supunere și uitare".
"Un om controlat pentru o perioadă scurtă de timp naște monștri. Sau poate da naștere la inovație sau chiar... revoluție".
"...revoluție".
Zâmbiră amândoi, iar IDEEA devenise realitate aparentă, dar cu un contur imediat.
"Mai luăm o cană de vin fiert?"
"Normal, fac eu cinste de data asta".
Sorbiturile de vin fiert și mestecatul delicioasei ciocolate favorite constituiau elementul esențial al noii ordini, momentan ipotetice.
"Nu crezi că acțiunea noastră va fi oprită de ierarhia superioară a continentului?"
"Cred că glumești. E prea ocupată cu înăbușirea zecilor de revolte din întreaga lume. Revoluția dintr-un stat periferic, mai mult coșul de gunoi al universului uman, va fi doar o picătură în ocean. În plus, resursele noastre aproape au fost secătuite de anii de exploatare crudă. Nu cred că mai sunt interesați de o bucată de pământ uscat, secetos, împânzit de muribunzi nevolnici".
"Poate ai dreptate. Îmi imaginez harta continentului ca un monitor de calculator, iar noi suntem în colțul din dreapta jos, un..."
"...Recycle Bin pentru restul lumii. Corect, iar asta trebuie să se schimbe. Cu timpul, oamenii se vor adapta, vom îmbrățișa IDEEA, vor prelua aparența de democrație, vor înflori, iar națiunea noastră va deveni un scop în sine"...
Pe banca unui prezent aleatoriu, cei doi priviră apusul înflăcărat împrăștiind o lumină revoluționară, atipică și revigorantă. Memoria preluase firele imaginare printre îndoielile prezentului, oferindu-i consistență și vigoare.
"Îți amintești de clipele formulării, de reformarea prezentului?"
Celălalt lovi o piatră cu piciorul, aceasta oprindu-se, intempestivă, pe iarba în care ațipeau greieri, șerpi și spaime.
"Formularea a oferit IDEII un conținut, iar cuvintele au adus lumea în brațele revoluției. Ceilalți au crezut în EA, iar noi i-am supus la testul rezistenței... Dar aberăm, lăsându-ne pradă filosofiei IDEII. Crezi că vom reuși?"
"Posibil. Peste câteva zile, anunțul președintelui va fi oficial și fără echivoc... Dar nu știu cât vom rezista pe o poziție palpabilă. Vom păstra unele poziții, vom rezista ca revoluționari, dar probabil vom eșua ca oameni".
"Chiar crezi că vom fi nevoiți să facem compromisuri?"
"Glumești. Esența unei schimbări o reprezintă compromisul - axioma renașterii. Ideea este cât de mult ne vom compromite față de noi înșine".
Întunericul coborî lin, ucigând calm ultimele raze ale soarelui diurn. Trecutul se revărsă ca o maree suferindă, cu o foame străvezie după carne și candoare.
"Ultima cană de vin și mergem. Deja e destul de târziu".
"Cam așa e, trebuie să rezolv unele chestii înainte de culcare".
"Ce chestii? Aaa, cu donșoara respectivă. Te înțeleg, dar nu știu dacă te și aprob. E păcat că nu ai mers mai departe, să trăiești la intensitate maximă câteva luni. După tine - potopul, nu te mai interesează. Oricum, dacă IDEEA vă căpăta vigoare, nu vor mai fi discuții inutile despre eternul feminin și influența sa malefică asupra noastră".
Bărbatul solid se înecă, scuipă câteva picături de vin, și râse nepotolit pentru câteva minute.
"Din nou ești bizantin. Cu excepția unei revoluții care se află, încă, în stadiul infantil, discuțiile despre femei sunt singurele care ne mai țin la suprafață. Dar tu ai rezolvat problemele cu dama ta?"
Tipul suțirel îl privi două secunde, sorbi o gură de lichid roșiatic, și se schimonosi vizibil.
"Pentru mine, compromisul a reprezentat o formă de lașitate, cruntă lașitate. Am decis ca, măcar acum, să fiu eu însumi, să fiu egoist și să părăsesc leagănul frustrării... Dar să revenim la tine. De ce nu vrei să fii viu, moșule?"
"Hai să lăsăm asta, nu mai vreau să spun nimic. Știi că alegerea mea s-a bazat pe un principiu moral evident, și nu regret absolut deloc. Între noi doi s-ar fi aprins o flacără dementă care ne-ar fi mistuit, schimbându-ne pentru vecie. Prefer situația curentă, în discuții inerente și mahmureală cronică"...
Văzduhul își risipise bacteriile feroce, devorând gânduri și suflete. Cei doi se ridicară încet, dar dorința de a rămâne în acel trecut era irezistibilă, în timpul în care ar fi putut retrăi clipele de siguranță și mulțumire relativă. Dar revoluția își cerea prețul absurd, plătit în emoții, melancolie și violență instinctuală. Se îndepărtară ca două umbre, luminate de cumplita efervescență a IDEII în plină maturizare. Priviră pentru ultima oară într-un timp ireal și liniștit, în care aceleași umbre umane se îndreptară spre casele lor calde, strălucind de speranță, surâs și beție ușoară.
"Și când te gândești că totul începuse cu un baton de ciocolată, o cană de vin fiert și o discuție banală"...