Iar am greșit! Măcar să mă folosesc de ocazie să (mai) învăț ceva.
Ne naștem, creștem, intrăm în viață și suntem învățați să absolvim niște studii despre care ni se spune că sunt indispensabile.
Apoi suntem ghidați, îndreptați cât mai avem nevoie încă de un tutore, spre o carieră de „succes”. Adică să fie o meserie „curată” și nu una grea de care au avut eventual parte părinții noștri. La oraș și nu pierduți în cine știe ce sat sau cătun pe care-l găsești numai pe hărțile agricole județene.
Și bineînțeles plătit destul de bine ca să ne bucurăm de toate facilitățile. Viața modernă nu se mai concepe decât plină de confort.
Confort real, total, confort cu literă mare dacă se poate.
Să apeși pe câte un buton și să ți se împlinească toate poftele: să ți se deschidă liftul, ușa de la intrare, televizorul, calculatorul, aragazul, ferestrele, aerul condiționat, telefonul și toate celelalte la dorință. Și la fel să se închidă toate în urma ta.
Dacă ești singur, industria modernă îți oferă animale electronice de companie cu care poți să joci șah, canastă, bridge, să porți o conversație de salon, care să-ți măture odaia și cu care poți să ieși extravagant la plimbare sau să te pună la curent cu exigențele modei că deh, trăiești în lume nu în afara ei.
Efortul fizic, oricât de mic ar fi, începe să fie din ce în ce mai disprețuit de protipendadă.
Și dacă pe deasupra mai pică și alte câștiguri în afara salariului, nimeni nu dă cu piciorul norocului.
Și uite cum încet, încet atenția, preocuparea tânărului absolvent sunt absorbite și de această deloc de neglijat aventură.
Este bine? Este rău?
Dacă omul ajunge să se ridice material, să-și depășească prin eforturile sale propria condiție, se simte și el altfel. Mai independent. Mai cu greutate. Face o altă impresie. Se interesează de el lumea bună, binevoitorii îi caută o partidă potrivită pentru mariaj. Patronul, directorul sau șeful de departament pun ochii pe el și îl stimulează să se „împlinească” profesional, se vede navigând cu toate pânzele sus și n-are de ce să nu-i placă.
Pare născut pentru succes și este convins că nimic nu poate să-i stea în cale.
Cu timpul în fața casei își face apariția un automobil. De ocazie dar automobil. Apoi credite și familia se mută într-o vilă jinduită de trecători. Vacanțele se petrec acum la reședința de vară de la munte, anul viitor în cea de la mare, se schimbă și automobilul vechi cu unul de ultimul tip la care numai cauciucul de rezervă costă o avere.
Și muncește zi și noapte să se achite de sarcinile profesionale, să se ridice în schemă, uneori chiar cu prețul sănătății.
Se căsătorește, într-o zodie fastă mai vine și copilul (generația de astăzi a început să opteze pentru un singur copil!), de acum toate se împart la doi începând cu patul, cheltuielile, timpul liber, grijile, (noi și necunoscute) și distracția care capătă astăzi cu totul alte conotații.
Și din grijă în grijă, uite cum ni se toacă viața din ce în ce mai mărunt, apar primele fire cărunte și începem să socotim câți ani mai avem până la sfânta pensie. Pensia în care ne punem toate speranțele pentru o viață cât mai liniștită și fără griji.
Atât cât a mai rămas din ea.
Am intrat în pădure și din cauza copacilor, pierdem imaginea de ansamblu, nu mai vedem pădurea.
Toate acestea cărora le-am dăruit eforturi câteodată supraomenești, nopți nedormite, gânduri, temeri, speranțe dintre care numai o parte s-au împlinit…
Viața noastră unde este,/ viața noastră ce-ați făcut cu ea? - cum a zis Poetul.
A meritat să consumăm o viață întreagă, când nu avem primită de la Dumnezeu decât una singură, așa cum am consumat-o?
Adică să trăim numai pentru bani, mâncare bună și rang social???
Dacă da, atunci în urma noastră nu mai rămâne nimic. Și animalele dacă au snopul de fân și găleata cu apă, nu fac decât să vegeteze și din timp în timp să se balige.
Omul nu este dator să împlinească ceva mai mult?
Înseamnă asta o viață trăită și împlinită în sensul bun al cuvântului?
O viață trăită numai pentru pântecele veșnic nesătul?
Dacă da, celelalte întrebări devin inutile.
Dacă nu, unde am greșit oare?!