- Ah! am spus eu și asistența a întors capul către mine.
Tocmai terminasem un lung consiliu de administrație și, retrași în salonul de protocol, ciocneam câte un pahar în cinstea viitoarei investiții. Alături de colegii mei, în salon mai erau avocații firmei noastre, dezvoltatorii cu care intraserăm în parteneriat și avocații lor. Să tot fi fost vreo 20 de oameni. Personalul ce asigurarase cateringul și servirea nu intra în socoată. Așa se face că oftatul meu a fost primit cu sentimente diferite de cei aflați în salon. Colegii mei erau îngrijorați că am uitat ceva important de trecut în contract, dezvoltatorii, mai mult ca sigur, gândeau că m-am răzgândit iar avocații, că erau ai noștri ori ai lor, jubilau că ne vor taxa în plus pentru eventualele clauze de modificare a înțelegerii perfectate.
I-am făcut un semn secretarei și când s-a apropiat, i-am șoptit ceva la ureche. Ea mi-a zâmbit și a ieșit din salon.
- Ce e? a îndrăznit să întrebe un coleg.
Vali era un fost coleg de facultate cu care înființasem firma în urmă cu cinci ani. Înainte de asta lucrasem în presă, în publicitate și în industria filmului. Apoi mi-am luat soarta în mâini și am devenit întreprinzător privat. A fost bine o vreme, dar când sectorul în care activam a pierdut din interes, a trebuit să mă reorientez. Atunci a apărut Vali și ideea lui mi s-a părut strălucită. El lucrase doar ca bugetar și apropierea față de mine a fost rezultanta experienței pe care o acumulasem. Și seriozității! Pentru că mereu am pus onestitatea înaintea profitului și asta mi-a adus un bun renume. Dincolo de rigoarea profesională, de expertiza multidirecțională, eram cunoscut în mediul de afaceri ca un familist convins, soț și de curând, tată al unei bijuterii de fată. Asta nu însemna că sunt un scorțos. Prietenii știau că sunt om de lume, că mă simt în largul meu deopotrivă la operă și la pub, la recepții simandicoase ori la balurile bobocilor, unde primeam invitații când sponsorizam.
- Nimic important, Vali, l-am liniștit eu.
Dar cum tensiunea era mare în încăpere, am completat:
- Mi-am amintit că mâine e ziua fostei mele prietene...
Vocea mea părea dezinteresată dar intenționat am ridicat tonul, astfel încât spusele mele să răzbată până la bartenderi, în capătul salonului.
Liniștea bruscă ce s-a instalat avea iz de reproș. Majoritatea privirile erau ațintite în pardoseală, iar cele care mă priveau erau un amalgam de uluire și reproș. Doar o doamnă îmbrăcată într-un costum verde smarald, mă privea cu sprâncenele ridicate a interes. Era asistenta unuia din dezvoltatori. I-am întors privirea și am zâmbit.
Secretara a revenit în salon.
- Doamna e foarte încântată de coșul de trandafiri dăruit. Mi-a spus să vă întreb de ce v-ați grăbit...
- Am vrut să fiu primul cu urările pe anul acesta, s-o iau înainte rudelor, prietenilor ori colegilor ei. Nu de alta, dar ne leagă multe amintiri frumoase...
De această dată, tăcerea părea și mai apăsătoare. Cum adică, eu integrul, onestul și declarat familistul convins trimiteam flori unei ”foste” și mai aveam și îndrăzneala de-a vorbi în public de trecutul ce încă ne leagă?!
- Prietene, mi-a spus Vali, m-a luat de braț și a dat să mă tragă într-un colț.
Știam ce vrea să-mi zică, ar fi fost sinteza tuturor gândurilor celor de față, poate mai puțin ale doamnei în verde. M-am sustras din mâna prietenului și peste capul tuturor am strigat unui barman:
- Pune-mi un Jack mare și trei cuburi de gheață, că sunt fericit! Să sărbătorim, prieteni! m-am adresat de această dată asistenței.
Avocații au fost primii care au venit să ciocnească paharul cu mine, apoi dezvoltatorii și la final și colegii din consiliu de administrație. Vali n-a ciocnit. El o cunoștea bine pe Antonia, soția mea și nu putea digera necuviința mea. Mai mult, Melania lui era prietenă bună cu Antonia mea și deja îi era inconfortabil să păstreze un asemenea secret față de nevastă-sa.
- Unde fac rezervarea pentru mâine? m-a întrebat secretara. Bărbații au ciulit urechile, vrând să afle la ce restaurant îmi duc ”fosta”, ei la rândul lor posibili încă deținători de ”foste”.
Ca să le fac în ciudă, locația i-am șoptit-o secretarei la ureche și ea a dat să plece. În urma ei am strigat:
- Spune-i fostei mele prietene, că trimit mașina să o ia la ora opt.
- O invită la cină? am auzit vocea unui dezvoltator ce tocmai intrase în vorbă cu femeia în verde. Dar aceasta l-a lăsat cu vorbele în aer și a venit lângă mine. Mi-a arătat paharul gol.
- Un martini pentru domnișoara, i-am cerut unui ospătar și acesta s-a înființat prompt. Am ciocnit. Ea și-a apropiat paharul de buze, atât cât să guste abia o picătură, dar și să lase o urmă generoasă de ruj pe marginea paharului. Avea buze frumoase. Avea și ochi frumoși, verzi ca taiorul.
- Ildi, a spus ea întinzând mâna.
- ...ko? am completat eu sub formă de întrebare.
Mi-a zâmbit cu toată fața și ochii verzi păreau și mai mari.
- Da, Ildiko! mi-a răspuns măgulită. Vă pricepeți, văd la numele maghiare...
- Desigur, i-am confirmat presupunerea. Sunt ardelean. În liceu chiar am avut o iubită Ildiko. Frumoasă fată, am spus eu lăsând să-mi scape un oftat.
Ea a oftat la rându-i, de parcă cunoștea perfect idila mea din liceu. A dat peste cap paharul și mi-a arătat iar paharul gol.
- Dacă era o pălincă de-a noastră, nu i-ați fi dat atât de repede de cap, i-am spus eu zâmbindu-i.
- Ei, nu?! s-a revoltat Ildiko. Ar trebui să încercăm asta într-o seară...
”Hopa” mi-am spus eu zâmbind, ”Nu stă pe gânduri domnița”! Dar tocmai atunci intra în salon secretara, cu un document ce trebuia semnat degrabă. L-am citit scurt, apoi am semnat. Asta-mi dădea planurile peste cap. Mâine trebuia să fiu neapărat la o licitație la Brașov...
- Anulează rezervarea! i-am spus secretarei. Doamna va trebui să-și pregătească un bagaj ușor, că dimineață plecăm la Brașov, am gândit cu voce tare. Oricum începe week-end-ul și s-a nimerit numai bine să petrecem câteva zile la munte.
Vali n-a mai rezistat. L-am văzut cum se înroșește și parcă și mustața neagră i s-a zburlit.
- Ce dracu faci? m-a întrebat el abținându-se să nu explodeze. Ai luat-o razna?
Nu i-am răspuns, că atunci tocmai intra Antonia. Ieri ne propuseserăm ca azi să luăm prânzul împreună.
Am mers în întâmpinarea ei și am sărutat-o. Ildiko s-a retras strategic lângă cel cu care conversa până mai adineauri. Cum cei mai mulți nu o cunoșteau pe Antonia, m-am simțit dator să o introduc.
- Doamnelor și domnilor, v-o prezint pe fosta mea prietenă. Actuala soție și mamă a fiicei noastre, Antonia!