La ora șase dimineața, doctorul Grigore Streașină era trezit de soneria care zbârnâia insistent. Dormise douăzeci de ore și își simțea capul greu, ca după o beție crâncenă. Când deschise ușa îl suprinse prezența lui David O' Neil.
Iartă-mă, doctore, dar trebuia să te văd.
Da, desigur. Ieri ne-am despărțit cam în grabă. A fost o zi al naibii de grea. Cum ai aflat unde stau?
Prin bunăvoința unei asistente drăguțe și valoarea lui Franklin. Putem sta de vorbă?
Oh, sigur. Intră.
Isadora, care tocmai coborâse dintr-un taxi, oarecum amețită, nu se putu abține să nu remarce:
Grigore, dar tu chiar ai succes la boschetari, dragă! Ce-ai să te faci acum cu cel dinăuntru?
Doamnă, încă Streașină, sunteți din ce în ce mai răutăcioasă, după cum observ. Domnul este un pacient, din fericire american și nu vă poate înțelege.
Ești un căcăcios stricat. Îmi faci silă. Cred că ar fi timpul să nu mai fiu nici măcar în acte soția unuia ca tine. Depravatule!
În urma Isadorei aerul dimineții rămase greu, nu numai de parfumul ei dulceag sau aburii de alcool. Doctorul se felicită că nu trebuie să-i suporte zilnic răutățile veninoase.
Hai înăuntru, David, să putem discuta în liniște. Să îl trezesc și pe prietenul nostru Remus.
Locuiește cu tine?
Da, este o poveste interesantă.
Aș vrea să discut numai cu tine deocamdată.
Ok. Cum vrei. Stai numai să fac o cafea.
Asta e minunat.
În fața cafelelor, cei doi bărbați încercau să descurce o poveste care nu era a lor, dar în care se implicaseră cu toată ființa.
Cum de trăiește? Eu știam că a murit.
Era numai dispărut și, nu știu în baza căror legi nebune, dacă nu apari în câțiva ani, au dreptul să te declare mort.
Mda, legile societății moderne. Și cum a apărut?
În urma unor evenimente de acum treisprezece ani și-a pierdut mințile.
Treisprezece ani? Cam atunci am vorbit ultima dată cu el. I-am investit toți banii în niște acțiuni.
Da, știu. Deja începuse nebunia să pună stăpânire pe mintea lui.
Aia nu a fost o nebunie. Îmi pare bine că m-a ascultat.
Serios? Nu a pierdut banii?
O-ho! Deloc. Acum e milionar.
Asta e o veste bună. Extrem de bună. E pe cale să-și piardă iar mințile, pentru că nu-și poate salva copiii de la pierzanie.
Ai spus ”copiii”? Are mai mulți? Eu știu numai de Maria-Roberta.
Se pare că mai are un băiat dintr-o legătură ciudată cu secretara lui. O dragoste pe care nu au știut să o transforme în fericire și le-a adus amândurora nenorocire. Ea a murit la naștere, iar el a înebunit.
Nu o chema cumva Veronica Deleanu pe fată?
Ba da, dar de unde știi?
Jumătate din banii lui m-a pus să-i investesc pe numele acestei persoane. Acum nu trebuie să o mai caut.
Înseamnă că banii lui Remus se împart și la copilul Verei.
Nu, pentru că el are milionul lui, separat.
E vorba de două milioane?
Și ceva mărunțiș pe deasupra.
Haide să-l trezim, să-i dăm vestea cea bună.
Hai.
Remus, bătrâne, striga doctorul bătând în ușa dormitorului! Hai, trezește-te! Strada ta e plină de soare acum.
Văzând că nu răspunde, doctorul a deschis ușa și a intrat în dormitor. Camera era goală.
O fi ieșit să se plimbe. Are acest obicei.
Doctore, se pare că a lăsat un bilet pe pat.
Grigore Streașină luă cu înfrigurare biletul. Bănuia cam ce scrie în el, totuși îl citi, traducându-i în același timp și lui David.
”Prietene și om bun cu suflet minunat, vreau să-ți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine. Sunt sigur că Dumnezeu te va răsplăti cu dreaptă măsură pentru faptele tale. Eu nu pot decât să mă rog câte zile oi mai avea de trăit, sper că nu prea multe, să ai parte de bătrâneți liniștite și cu bucurii. Așa cum ți-am spus încă de ieri, cel mai bun lucru pe care îl am de făcut este să dispar din viața tuturor celor pe care i-am cunoscut și cărora le-am făcut numai rău. Pe fata mea nu aș putea-o privi niciodată în ochi fără să crăp în aceeași clipă. Sunt fericit că am putut măcar să o văd. Este o domnișoară minunată. Sunt sigur că Dumnezeu îți va da gândul cel bun și vei găsi o soluție pentru salvarea sufletului ei neprihănit. În ceea ce-l privește pe fiul meu și al Verei, dacă nu l-am găsit până acum, probabil că nu mi-a fost dat să-l găsesc. Nu-mi rămâne decât să sper că Dumnezeu va avea grijă de el. Deși nu îl învinovățesc pe David pentru ceea ce s-a întâmplat, nu aș mai putea să-i ofer aceeași prietenie sinceră pe care am avut-o pentru el și cred că cel mai bine ar fi să nu-l mai întâlnesc niciodată. Îi doresc să poată uita fapta lui și să o răscumpere ajutând copiii abandonați. Încă o dată îți mulțumesc, bunul meu prieten și îți doresc tot binele din lume. Nu are rost să mă cauți. Nu mă vei găsi. Poate se va îndura Dumnezeu și îmi va lua iarăși mințile”.
O liniște grea s-a lăsat în încăpere după ce doctorul a terminat de citit biletul lui Remus. David O'Neil și-a revenit primul din șoc.
Trebuie să-l căutăm, doctore. Nu poate fi prea departe.
Nu are rost, David. Remus nu mai vrea să fie găsit. Dumnezeu a vrut să revină în lumea reală cât să-și salveze fiica cu propriul sânge și să te regăsească pe tine, salvatorul ei.
Călăul, vrei să spui.
Deloc. Probabil că ai și tu păcate pe care a trebuit să le plătești în felul acesta și încă le vei plăti prin suferință, dar nu are importanță că ai fost și tu între atâția alți bărbați cărora le-a fost oferită Maria-Roberta. Binele nu se poate împlini fără o doză de suferință, poate tocmai pentru a învăța adevărata valoare a faptelor noastre. Remus a făcut și rău, dar a făcut și bine. Nu noi suntem în măsură să punem în balanță faptele lui. Măcar unele dintre rele și le-a plătit. Să nu uităm că sângele lui a salvat și viața unui copil nefericit al străzii. Ciudat lucru, sângele lor s-a potrivit perfect, la fel ca și la Maria-Roberta, iar copilul pare să aibă vârsta... Să fie oare posibil?
Te gândești că ar putea fi copilul Verei?
Da, este foarte posibil.
Nu-i poți face analizele? Știi unde îl găsești?
Desigur. L-am dat în grija unui prieten care are un centru pentru salvarea copiilor abandonați. Trebuie să facem testul de paternitate. Ia să vedem. Da, avem periuța de dinți a lui Remus. Uite și câteva fire de păr.
Dacă se dovedește a fi copilul lui Remus, poate îl convingem să trăiască. Dacă îl găsim.
Poate.
Analizele au demonstrat că, într-adevăr, Andrei Uscatu era fiul lui Remus Vodeanu și al Veronicăi Deleanu. Îl chema, de fapt, Romulus Deleanu și era născut în ajunul Crăciunului, pe 24 decembrie. Din nefericire, pentru Remus această veste nu mai conta. Îl găsiseră înecat în Dâmbovița, îmbrăcat în haine ponosite, de om al străzii. Când l-au scos pe malul apei a început să ningă cu fulgi mari și grei, de parcă îngerii își scuturau anii din aripi.
Doctorul a fost numit tutore al Mariei-Roberta, care și ea s-a stabilit la centrul lui Bojdeucă, unde și-a cunoscut fratele. Grigore Streașină și-a construit o casă pe terenul centrului, devenind docorul oficial al acestuia.
Peste ani, două milioane de dolari vor fi investiți în centrul directorului Bojdeucă, plecat la cele sfinte, cei doi frați orfani construind aici o nouă lume. O lume așa cum ar trebui să fie întreaga lume.

Moș Codru, crezi că eu voi fi un om mare?
De ce vrei tu, Andreiule, să fii om mare?
Așa, să știe toată lumea de mine, cum știe de Michelangelo. Aș vrea să fiu ca el.
Ca el nu poți să fii. Artiștii nu sunt doi la fel, dar poți să fii mare în felul tău, nu prin ceea ce faci pentru tine, ci prin ceea ce creezi pentru oameni. Numai așa poți fi un om mare.

Sfârșit de roman

azi, 22 martie 2012, în Dublin.