poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ a învăța să dialoghezi cu sine sau cum să faci o breșă într-un zid interior
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-04-03 | | Înscris în bibliotecă de Maria Pilchin
Dar el, tânărul de altădată,
a rătăcit drumul și nu va ajunge la Judecata Aceea Unde Dumnezeu îi va asculta îndelung pe paznici: când vor răspunde ei de la un capăt la altul cum l-au sfărâmat pe cel de lângă tinetă și i-au împins genunchii cu ciocanul pentru că îndrăznise să cânte un cântec despre unii care treceau prin foc și sabie ce le ieșea în cale Îi va asculta gânditor cum l-au tras la jujeu pe cel care îi învățase pe copii și îl învățase și pe el, că tot ce este la vedere se numără și poartă un nume și că viața are un suflet Cum l-au îngropat de viu într-un sicriu de gheață pe cântărețul de smerenie și lumină iar iarna când și aripile păsărilor înghețaseră și nu se auzea decât gerul și l-au dezbrăcat și au pus furtunul pe el, „că ești jegos” și a rămas în picioare sprijinit de zid, până la topirea zăpezii și paznicii se opreau să-l întrebe „cum ai dormit, bă” Paznicii îi vor spune lui Dumnezeu, fără să tușească sânge pe nas că i-au tăiat pielea în jurul cotului și i-au tras-o ca pe o mănușă celui care cioplea semne în piatra de temelie a caselor, semne de sănătate de ploaie și de lumină și apoi i-au tăiat mâna că împuțea coridoarele și comandantul nu suporta mirosul Cum l-au lăsat fără un dinte în gură între miezul nopții și răsăritul dimineții pe studentul care striga cu buzele sfărâmate și înspăimântat pe vecie „Întrebați-mă” și îi răspundeau „ne înveți tu pe noi” și o luau de la capăt Cum l-au călcat cu cizmele pe fratele meu pentru că avea pe ușă o hartă veche care nu mai corespundea și o scoseseră de circulație și pe deasupra mai era și student L-au călcat de îi căzuseră mațele de parcă ducea în burtă un bolovan și a dormit restul vieții pe scaun Restul vieții – câteva luni, cât să îi iasă pe gură plămânii Cum ne scuipa pe obrazul nostru scheletic și mut cel care număra până la cinci și se urca pe scaun la apelul de dimineață și urca peste capetele noastre „la hingheri, bă, marș,” Și să-l asculte Dumnezeu pe cel care îți spunea „Hai noroc, fiecare cu meseria lui” Și înainte să înceapă la tine îți dădea să bei din apa lui sărată, „că eu mă gândesc la tine, ți s-o fi făcut de femeie” și scotea altă sticlă Ia vezi tu! Și te punea să strigi până rămâneai fără glas: „Mamele noastre sunt curve, cățele-n călduri” și se bătea cu palma peste frunte de unde să te iau, de unde să te iau, semeni leit cu vecinul, te-a făcut mă-ta printre garduri”
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate