Călătoria continuă,peisajul este neschimbat,eu tot strivit printre crini,rănitul dintre linii.Viața pe un peron,toți oamenii,așteaptă un tren,au o destinație precisă,unii au cumpărat bilete de la agenție cu o siguranță de invidiat,eu am avut mereu o spaimă de a alege ceva,de a crede că eu am un loc,undeva în acceleratul 1442,vagonul 5,locul 42 cu o siguranță pătimașă,eu am iubit din teamă,mai mult gara,diversitatea pasagerilor,uimitoarele lor bagaje,eu am pierdut și valizele sau am uitat de ele,înțelegând că am venit gol și curat,tot așa îmi va fi și finalul.Gara este o fascinație,este o aglomerare de oamenii și vise,o forfotă de sentimente imensă,poate Bach,a surprins-o inegalabil,în simfoniile lui.Destinațiile sunt o alegere personală,mai sunt cazuri,multe din păcate,când suntem dirijați spre o Meccă,imaginară,mai este și Fata Morgana,a însetaților de măriri,toate drumurile duc la Roma,nu mă mir că Nero a ars-o din temelii,bietul nebun se opunea istoriei,sunt destinații pentru fiecare,fiecare avem o haltă a noastră,dar și mulți orbi,în tara unde soarele răsare în fiecare dimineață.Privesc pancarta cu trenurile care vin și pleacă cu o nepăsare,zdrobitoare,lumea este un delir pe o linie ferată,unele trenuri cu destinații modeste sunt aproape goale,prin simpatie,în ele eu aș dori să urc,într-un astfel de tren,care este prăfuit,cu geamuri sparte,ușile o vraiște,aceste trenuri mă atrag ca un magnet,puțini știu unde merg sau poate nu au fost niciodată pe ruta,trenului pustiu.Trenurile,cu destinații cunoscute, crează panică,lumea se îmbulzește,ochii copiilor care mai devreme se jucau nepăsători,exprimă un fel de groază,ținuți în brațe de părinți,ei cred că trenul acesta este pasărea de fier și se consolează doar că la geam,îi va aștepta un film viu,peisajele care se schimbă,înnebunitor de frumos și copaci care salută cu frunzele lor,vântul păsări de fier,trenurile acestea sunt fascinante și pentru maturi,care cu o grabă nefirească,uită și de maniere,de respect,se îmbulzesc ca nu cumva destinația să se mute din locație și ei să rămână în gară.Eu privesc toate acestea,sunt un călător desculț,nu am o destinație,mie îmi plac toate în mod egal,plus că am avantajul de a asculta poveștile spuse de pasageri destinului,povești uimitoare,fascinante,unele sunt ilare ,altele triste,unele tragice,sunt un călător cu ochii minții,sufletul îmi este deschis și înțelege dincolo de poveste,drama fiecărui pasager.Aici în gară am întâlnit și fata-crini cu buze-păsări,uimitoare aparție,nimeni nu a observat-o,eu care eram atent și cu sufletul un peron,ea practic a coborât în mine,nu avea bagaje multe,o geacă gri și un chip de stea,mi-a zâmbit de parcă mă cunoștea de mult, atunci eu am zburat,înalt,într-o împletire de cântec și dor,nu avea nici ea o destinație precisă,căuta un tren,sigur căuta,privirea ei era o carte de poezie,încă ne citită,făcea naveta,între o copilărie minunată, într-un sat rupt din basme și o maturitate,care staționa,bulversată de rutină. Nu puteam să îi dau indicații,deși aș fi vrut,dar urăsc,să trimit oamenii pe o rută care poate fi greșită,am promis doar atât,că am să o aștept mereu în gară,iar dacă trenul descris de ea îl recunosc undeva pe linile delirante ale destinului,am să îi cumpăr bilet,cu final la stația Crin.Am promis acest lucrul,acum plec mai departe spre altă poveste,vă spun,,La Revedere,,, Prieteni!!!