* urmare la “Manifestație cu violențe. Cleptocrația”.


Cum era de așteptat, iubirea dintre jandarmi și protestatari a fost o abureală demnă de tot disprețul. Numai așa se explică acțiunea violentă a haitei de câini agresivi, din curtea fostului siloz, îndreptată împotriva manifestației spontane, dar gândită din timp și pusă în exercițiu, în acea dimineață, de către domnul Radu Fălescu.

Mă întrerupe Nimeni, pacostea mea întruchipată:
- România nu mai este de mult condusă de o clasă politică, ci de oameni răi, cu suflet de câine, profitori ai guvernărilor de până acum. Realmente, nu există partid politic care să nu fi pus botul la ciolan. Împotriva lor nu mai există ac de cojoc, jefuiesc poporul prin rotație. Au ajuns atât de puternici încât nicio forță nu-i clintește din loc. Vor continua să se îmbogățescă la umbra oricărei culori politice. Vor continua să cumpere conștiințe, să controleze, iar oamenii cinstiți se vor zgâi la televizor și vor tremura de frig prin piețe publice, scandând lozinci deșarte. Copiii lor vor fi în Parlamentul de mâine, cum bine spunea Cineva, iar copiii noștri vor fi tot la proteste, în stradă.

“Eu nu pot să-mi asum riscul de a fi ucis de câinii puterii, așa cum s-a întâmplat, sau nu, în ’89…, gândi domnul Fălescu. Nici măcar gândul că sunt la discreția lor, la bunul lor plac, de voi mai trăi, sau nu, când trec pe lângă ei, gândul respectiv nu-l pot suporta… Nu că aș avea fobia mușcăturilor, dar nimeni, oricât de neînfricat ar fi, nu s-ar putea apăra de zece câini care l-ar ataca la un semn”, își zise domnul Fălescu.” Ești un fricos, domnule, asta ești!”, se întoarse apoi. “Pulsul ți-o ia razna când vezi maidanezi, darămite câini înrolați. Începi să tremuri ca un zombi, iar ei simt că îți este frică și te atacă.”

Zice amicul Nimeni, cu ochii pe fereastră, la ninsoarea viscolită:
- Revolta oamenilor l-a afectat profund pe actorul Emil Hossu. Motiv pentru care s-a alăturat mulțimii de protestatari din Piața Universității: "Bună seara, dragi români, a cuvântat dânsul, am să spun doar câteva vorbe. Mă aflu aici pentru demnitate, demnitatea renăscută a românilor, spre marea mea bucurie, și citez câteva fraze: "Indiferența este esența lipsei de umanitate. Vreau să spun, în același timp, că nu poate fi iubit cineva care nu iubește pe nimeni", a încheiat actorul.

“Măi, măi, își zise Radu Fălescu sieși. Câinii rareori atacă în mod neașteptat. Mai degrabă devin vigilenți, îți urmăresc doar mișcările, până ce se lămuresc de propriile tale intenții… Nu te speria de ei, încearcă să le vorbești, cu blândețe, nu-i înjura și nu-i înfrunta din priviri”… Își răspunse apoi: “Lasă-mă, sunt asmuțiți! De Putere!”. După care, tot pentru sine: “Nu, nu, latră și mușcă numai dacă se simt amenințați!”

- Omul de bun simț, muncitor, e batjocorit în ultimul hal și, deasupra lui, s-au ridicat nulitățile absolute, se aude o voce în Piața Universității. Semn că Revoluția a fost confiscată. Securiștii sunt acum și mai sus puși, bișnițarii dau lecții de capitalism, hoții se calcă pe picioare în Parlament, iar lumea scandează în stradă : "Ole, ole, noi urâm partidele!”

Ajuns în clădirea fără uși și fără ferestre, Radu Fălescu simți că părăsește terenul nesigur, alunecos, și inima începu să-i revină la loc, încet-încet, căci românul a învățat bine lecția că trebuie să-și salveze singur pielea, până ce un mârâit îl făcu să privească în urmă: un câine bătrân și răpciugos îl fixa cu ochii larg deschiși, iar buzele trase înapoi îi expuneau dinții gălbejiți, dar încă puternici, ceea ce-l făcu pe om să se suie cu repeziciune pe o grămadă de cărămizi. Era obosit psihic de la asaltul cu pietrele și stătea încordat ca să nu riște un nou atac prin surprindere din partea „forțelor de ordine”.
De acolo, de sus, urlă cât îl ținură plămânii:
- Marș, afară!... Marș afară, javră ordinară!

„Tare aș vrea să văd Piața Universității plină cu o sută de mii de oameni, care să nu spună nimic! Să tacă patru ore! Atunci or să se sperie toți și vor fugi! Pentru că le este teamă ca, după această tăcere, să nu izbucnească focul pe interior”, afirma maestrul Tudor Gheorghe.

Vorbele ce-i păreau familiare domnului Fălescu începură să-i reverbereze în urechi: “Ieși afară, javră ordinară!”, ceea ce îi aminti de lozinca celor care scandau în Piața Universității împotriva președintelui țării.

Chiar și primul-ministru găsește de cuviință să dea satisfacție viermilor și ciumpalacilor din Piața Universității: "Regret derapajele și stângăciile verbale ale unor colegi de-ai mei la adresa protestatarilor din stradă și prezint aici scuze publice pentru aceste stângăcii vebale. Acesta este și motivul pentru care am cerut revocarea din funcție a ministrului Afacerilor Externe", anunță premierul, spre finalul discursului susținut în Parlament.

Cocoțat pe cărămizi, privindu-l de sus, de la înălțimea sa, Radu Fălescu constituia, pentru bătrânul câine, o reală amenințare, astfel că animalul se menținu în cadrul ușii cu aceeași atitudine amenințătoare, cu urechile apropiate de cap și îndreptate spre înainte.
“Nu există câini răi, ci numai oameni răi”, filozofă Fălescu, holbat peste măsură la înspăimântătorul patruped. Își trădă, astfel, latura rea, pornită din sentimentul său de răutate, și apucă o bucată de cărămidă cu care azvârli în geamul de deasupra ușii, care se făcu cioburi în capul câinelui, astfel că răpciugosul patruped se retrase în fugă, cu un scheunat prelung, ca ultimul jandarm, prost instruit și, pe deasupra, obosit. Omul se felicită pentru curajul său. Când dai cu pietre în câini, o faci din frică, însă, din afară, se vede ca un act de curaj.

„După Spania, Statele Unite sau Franța, România are acum propriii indignați. Þara, afectată de criză și de planurile de austeritate, trăiește, de zeci de zile, ritmul manifestațiilor din Capitală. Sute de persoane ocupă, în fiecare seară, Piața Universității din București”, explică Le Monde.

Cu picioarele tremurânde de încordare îndelungată și scăpat de sub imperiul fricii, Radu Fălescu ieși, tiptil, din camera de tortură și se aciui în ultima încăpere, cu ușa într-o țâțână, dar îndeajuns de țeapănă pentru a-i asigura omului o minimă protecție împotriva potăilor agresive. După un timp, binefăcător împotriva stresului, realiză că gura îi era uscată de-a binelea, iar foamea începuse să-i dea semne clare de nerăbdare. Foamea! Ea, care i-a scos în stradă și pe protestatari. Foamea care a torturat poporul în ideea de comunism și încă o mai face în numele unor aspirații generoase, intrare în NATO, aderare la UE, costuri pe care acesta nu le poate duce, sau le-ar putea duce dacă politicul ar fura mai puțin... "Sunt niște hoți toți, unu nu e mai bun ca altu’. Dacă îi schimbăm pe cei de acum or să vină alții care or să fure și tot așa săraci vom fi. Avem pensii mici și e vai de capu’ nostru", a zis, cu obidă, unul din pensionari.

"Domnul Președinte continuă să fie dezinformat. Declarațiile domniei sale arată frică. A pierdut controlul și se teme. El să știe că noi vom fi în continuare în stradă și vom protesta", declară un alt manifestant, printre scandările ce nu mai contenesc: "Să mergem la vot cu toții, să ne alegem, iară, hoții!"
- Am ieșit pentru că nu mai putem sta în casă. Mi se pare ipocrizie să ne plângem toți de lucrurile care ni se întâmplă și să nu ieșim în stradă să le spunem deschis. Mă nemulțumește faptul că suntem tratați ca niște sclavi, ideea de democrație a rămas așa... un balon de săpun, nu mai există, pur și simplu, nu ne mai sunt respectate drepturile, soluțiile pe care le iau guvernanții sunt, parcă, luate împotriva nostră, ei nu numai că nu ne mai reprezintă, ci lucrează împotriva noastră”, spune un altul.

- Oamenii au fost mințiți, intervine amicul Nimeni. Dar, spre binele lor, zice el, ironic. E o vorbă mai veche, de la Platon zicere, că pe oameni trebuie să-i păcălești ca să le faci un bine...

„Se impune o schimbare”, recunoaște Radu Fălescu, umezindu-și buzele cu ultimele rezerve de salivă. Setea tot mai acută și senzația de foame îl făcură să-și facă un răvășitor proces de conștiință, să-și recunoască greșelile, vinovățiile, aviditatea care-l împinsese spre hoție și fărădelege. „Libertatea ta se încheie când deranjezi libertatea altuia, i se arătă un alt gând în limpezimea lui. Când intri în curtea fostului siloz pentru că tu vrei să protestezi, le-ai încălcat altora dreptul de a fi liberi în chiar teritoriul marcat de ei”. O schimbare, deci, se cuvine. Așa cum marii rechini ar trebui să se reunească la un pahar de whisky cu gheață, să-și facă „mea culpa” și să hotărască: „Gata cu hoția! Am furat timp de douăzeci de ani, ne-am îmbogățit destul, de acum încolo să nu mai furăm. Ãla, care o face, să plătească, prin ani grei de pușcărie!”

Domnului Fălescu i se dezvălui, mai apoi, în fața ochilor, un adevăr banal, dar venit, parcă, din alte lumi: viața nu este facută doar pentru a strânge averi impresionante, mai ales prin furt... E necesară, deci, o schimbare. Care să înceapă de la fiecare, cu sine însuși. Asta voia să le spună tuturor. „Începe prin a te schimba tu însuți și abia după aceea să le ceri altora să se schimbe”. Asta voia să le spună protestatarilor din Piață și de pretutindeni. Și, animat de această nouă idee a sa, escaladă pervazul ferestrei și se lăsă în curtea din spate a fostului siloz. Și avu mare noroc, se lăsă cu piciorul în el, în „norocul” proaspăt, de câine. Avu norocul prostului, că javrele nu-l simțiră și, astfel, scăpă teafăr, fără zgârieturi și fără mușcături, numai cu pantalonul sfâșiat. Simți că, într-un fel, soarta i s-a schimbat, iar sentimentul că va muri fără niciun folos îi dispăru. „Nu sunt singur. O țară întreagă e cu mine”, repetă pentru sine și porni mai departe cu pași apăsați și hotărâți, mulțumind Puterii că-i cruțase viața și jurându-i recunoștință veșnică...