poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2012-01-08 | |
Ea bea paharul din plăcere, nu că ar vrea să-l impresioneze. El însă ține să o felicite pentru un start atât de reușit al acestei seri minunate și-i umple iar paharul. Ea râde:
– După cum văd, vreți să mă îmbătați. – Așa, nițeluș. Cât să ne putem distra pe cinste! – Vreți să spuneți, să ne cuplăm, nu? Asta-i surpriza promisă? – No, să fim serioși! Ești o copiliță pe lângă mine. Bine, să n-o mai lungesc, uite că vin cu surpriza cea mare. Atenție aici! El deschide frigiderul și scoate un platou greu acoperit cu un ziar, îi face loc pe măsuță, apoi stă câteva clipe cu palmele desfăcute ca un iluzionist ce urmează să scoată iepurașul din pălărie. După un gest larg, smulge hârtia. Și? Poftim și surpriza! Nu-i iepuraș, e purceluș. Un purceluș de lapte, rumen și împodobit cu ghirlande de morcov, măsline și alte trufandale și având prinși de urechi doi raci oribili. Culmea e că unul din raci se desprinde rostogolindu-se pe măsuță, apoi pe covor ca o jucărie dezarticulată. El îl apucă cu două degete de firul unei mustăți, îl ține atârnat și începe să-l sufle, făcându-l să se rotească, apoi recită ca la grădiniță: – Vine racul să te piște: haț! de chică, haț! de nas! Haț, haț, haț! de tot ce-a mai rămas, haț! și se aruncă cu racul peste ea insistând să i-l bage în sân, făcând-o să se prăvălească pe divan și să se apere cu ambele mâini, în timp ce el încearcă să-i tragă în jos de fermoarul flanelei-sport, tot repetând ca un apucat: Haț! Haț! Haț! Dora se apără în egală măsură de el ca și de mizeria de rac, acesta desfăcându-se neplăcut și murdărindu-i flaneaua la piept. Deodată bărbatul îi înșfacă mâinile, i le întinde în părți pe divan și, ținând-o imobilizată între genunchii lui butucănoși, îi atinge obrazul cu mustața și-i șuieră la ureche: – Ia să încercăm noi altă manevră! Þâț! Stai așa cuminte! Se îndreaptă de șale, scoate din buzunarul de la piept o bancnotă de douăzeci și cinci și-i arată cu degetul chipul lui Lenin imprimat pe ea. Să ne jucăm de-a... Ei, cum se cheamă joaca? Hai, zi-i, că doar ai jucat-o de zeci și poate sute de ori, nu? și tot insistă să-i strecoare bancnota sub bata blugilor. – Încetați! se zbate ea. Lăsați-mă-n pace. Habar n-am despre ce vorbiți! – Cum adică „habar n-am”, măi fato!? Ia să mi ți-l pun pe Ilici în chiloței și-ai și-ți amintești imediat! O-ho, știu că-ți mai place să-l simți la funduleț. I-a să-ți bag un căpșor colea... De fapt, îți bag două de-odată ca să meargă treaba uns. El scoate din buzunar mai multe bancnote, fluturându-i-le pe la ochi. Ei, ce zici? Tot habar n-ai de joaca asta? Să-ți spun eu cum se cheamă, cum îi ziceați voi , într-o cameră de la hotelul „Codru”? Ia să ne aducem aminte. „De-a fundulețul vesel”, nu? Dar dacă-ți ticsesc chiloții cu Ilici, dacă fac să-ți foșnească chiloțeii de chipul lui Ilici, atunci tot așa a-i să-mi cânți? Tot ai să te bâțâi că nu vrei? Aici Dora încetează să se mai zbată, îi prinde însă privirea și îl fixează cu o seriozitate luată din filme cu activiste comsomoliste: – Cum vă permiteți să vă bateți joc de Vladimir Ilici Lenin? Păi, Vladimir Ilici s-a jertfit pentru Revoluția din Octombrie, pentru viitorul nostru, iar dumneata, tovarășe Fistican, acuma stai așa călare pe mine și te târguiești ca să te las să mă ai în posesie fluturând chipul Marelui Conducător?! Asta-i atitudine normală? Cum adică să mi-l bagi în chiloți, ca să zic așa, pe Marele Lenin? Așa lupți, în calitate de instructor de partid, pentru cauza lui? Fistican deja e în picioare în mijlocul camerei, nu mai știe cum să-și bage rublele prin buzunare și cămașa în pantaloni. – Am glumit! Bine-nțeles că am glumit! Iartă-mă! Te rog să mă ierți! – Glumă? Pentru asemenea glume, e-he! chiar mâine ar trebui să zburați din partid! – Nu, numai nu asta! Te rog! – Atunci, dacă-i spun nevestei dumitale, zbori din apartament! – Asta-i una și-aceiași! Hai să ne calmăm, te rog! – Bine, să ne calmăm. Dă-mi tot ce-ai băgat prin buzunare și n-am să-i spun nici partidului, nici nevestei și nici lui tata. – S-a făcut. Am aici zece bucăți a câte doușcinci... Atâta pregătisem pentru... pentru o seară de distracție cu tineretul. – A-ia-ia! Da’ nu te-ai gândit cum m-ași simți eu cu chipul lui Vladimir Ilici între buci? Mi-ar mai ticni să fiu pistonată? Dar bine că măcar ne-nțelegem ca doi oameni maturi. Aș-șa, eu trebuie să plec! Îmi iau căciula, paltonul și - la revedere! – La revedere, măi fato! La revedere! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate