Așa am trăit în nesiguranța totului, așa mi-am justificat toate obsesiile pe care le-am lăsat să-și nască puii abisului înăuntrul sufletului meu. Mă consider maestrul resentimentului – nimic nu ajunge să conteze – dar în același timp reușesc redevenirea obsesiilor, le etichetez alte transcendențe, alt epitaf. Trec de la zei la celulă la fel de repede ca atunci când îmi combat insomniile cu cafea. Până și resemnarea mi-a devenit obsesie, prima, o înșiruire de particule mici și mari care nu s-au înțeles între ele niciodată. Incredibilă percepție și conștientizare pentru mine – când minciuna îmi e tovarăș de război și eu știu asta. Sunt un idealist în grădina celor neatinși de suflu divin, primul instigator al elementului. Gândirea obsesivă a trecutului m-a pus în fața alegerii altei vieți, al unui alt drum. - așa am renunțat prima oară la viața asta, apoi la celelalte.
În mine va muri Dumnezeu. E datoria lui să se amăgească printre cei vii și pentru tot ce omul a făcut. Să se închine invers în oglinda care nu-l va reflecta vreodată, el distrugătorul lumilor, fățărnicia celui răstignit îi va rămâne numele când fericirea a apus și nimeni nu a apucat-o. Să rămână așa – stigmatizat întru nume călătorind singur când straniul nu va mai exista înlocuit de apoftigma omului care nu va mai vrea să învie și să-i mănânce trupul și bea sângele. Îngerii vor arunca lauda și primordialul atunci când demonul din care m-am născut va revendica pentru el boala și rațiunea.
Furia vine imediat după lacrimi. Opriți Planeta !