- un fragment -


Am înaintat și am călcat pe unul dintre covoarele persane. Senzația cumplită de frig s-a deșirat și s-a pierdut în spate, în timp ce o adiere blândă mi-a strâns ca în palmă gâtul și bărbia, mai încolo era și mai bine – trupul mi s-a înmuiat, lăbărțat între torentele moi de căldură relaxantă; chiar și dinții mi s-au desprins din gingii și au căzut în picuri băloși pe limbă, înotând ca niște viermișori în flegma care mi se adunase în gură.
M-am mișcat în aerul leneș, între adieri, am călcat peste covorul pufos. Toate capetele sucite înspre mine, din momentul în care intrasem în cameră, se întorceau acum, micșorate de lumină, sărind peste micile curcubeie sclipitoare cu reflexe gălbui, plutind în atmosfera liniștită și căzând apoi pe trupurile și pe gâturile celor de la masă, care-și reluaseră murmurele și conversația, clincăind cu lingurile pe marginea farfuriilor. Se vedea că mulți ar fi dorit să mă urmărească în continuare cu privirea, dar se lăsaseră totuși antrenați de mișcarea unanimă a celorlalți – simțeam ocheadele aruncate pe sub sprâncene, privirile coborâte sub masă – lingurile țăcăneau pe porțelanul farfuriilor.
Am mers clătinat spre mijlocul încăperii.
Mirosul de ciorbă fierbinte și găină prăjită mă învăluise din cap până-n picioare, combinat cu un vag iz de sudoare și jilav. Aerul a înghețat la loc, surprinzându-mi limba în colțul gurii, apoi adierea caldă s-a simțit la fel de plăcută și reconfortantă, subțiindu-mi parcă, în carne, oasele și tendoanele; am târât încet după mine, picioarele goale în pantofi.
O mână înfășurată în albastrul cadrilat al unei cămăși, s-a înălțat peste masă, deasupra unui castron aburind și mi-a făcut un semn din lingura șiroind de ciorbă.
Am înconjurat siluetele de la masă și m-am așezat pe unul dintre scaunele neocupate, într-un căuș pufos și strâmt de căldură, tulburat de scurte panglici de răcoare ce-mi treceau peste brațe și peste gât. Farfuria dinaintea mea era goală.
O furculiță și-o lingură stăteau puse pe-un șervețel alături, iar mai încolo era și-un pahar, de asemenea gol.
Am adus scaunul aproape de masă și-apoi am căutat să reconstruiesc fizionomiile celor care mă înconjurau, alegând dintre miile de liniuțe și curbe irizate, săltând prin lumina gălbuie. Cineva scăpase un sughiț; m-am folosit de el ca să găsesc gura roșie, cu buze plate, ca presate cu fierul de călcat, unde lingura se strecura picurând – apoi am auzit un scâncet, înăbușit însă foarte repede. Am rămas, în cele din urmă, doar cu zece - cincisprezece guri, deschizându-se unsuroase peste farfuriile cu ciorbă, sorbind printre frânturile de conversație mâncarea fierbinte și m-am rezemat de spătar foindu-mi tălpile sub masă.
După un minut, o ușă a scârțâit într-o parte a încăperii și-o pereche de papuci a început să șlepăie pe dușumea.
I-am văzut întâi apropiindu-se din dreptul umărului meu, abia ridicându-se și călcând apoi apăsat – împinși de niște labe lungi și crăpate, în care mizeria se încrustase într-o mulțime de râulețe și afluenți vărsați către marea pată de murdărie de deasupra unghiilor, acolo unde marginea papucilor nu ajungea. Căușul meu de căldură a vibrat, perturbat de-un firicel de curent aspru, ce-a adus cu el un miros proaspăt de mâncare, după care labele au început să se deschidă greoi spre gambele revărsate, spre tivul capotului întredeschis și spre pântecul rotund, jucând ca o minge în lungul cordonului trecut pe dedesubt, oprite în final de fundul unui cazan înnegrit de fum.
Silueta înainta, adunând răbdătoare toate firele și peticele de întuneric, încolăcindu-le și aruncându-le înapoi, trăgând ca pe niște cagule neclaritățile și liniile imprecise de pe capetele celor de la masă, silindu-i să se ivească în întregime, să-și scoată dinapoia lingurilor și-a farfuriilor trupurile cocârjate, cu umerii lați ori ascuțiți și nasurile înroșite de abur – șlepăia mătăhăloasă și lată, mototolind sub picioarele cu greu săltate de pe podea, draperia de umbre și pânze înnegrite ce ascundeau ungherele camerei.
Pufnetul răsuflării ei creștea deasupra cazanului ținut pe pântec, în echilibru între palmele congestionate, la fel de crăpate ca și labele picioarelor.
Un scrâșnet scurt din dinți și un nou sughiț, la fel de rapid înăbușit, de această dată de-o palmă lipită răsunător peste-o gură.
Silueta a pufăit, s-a apropiat de masă și s-a oprit lângă mine.
A pus cazanul cenușiu pe muchia tăbliei, a ridicat capacul săltat puțin de coada polonicului vârât înăuntru, pe urmă s-a aplecat deasupra mea.
Ceea ce se găsea mai sus de linia monstruoasă a pântecului nu respecta aproape nicio normă și niciun simț al direcției, totul a căzut și s-a avântat dintr-o dată peste mine, abia ținându-se în pânzele capotului – pieptul fără margini, brutal și nerușinat, lăsându-și țâțele să atârne, împungând ca două buci uriașe prin capot, apoi hălcile cutate ale gâtului, amestecate cu rândurile de guși, plutind peste capul meu ca niște limbi solide de sudoare – femeia a trăncănit cu polonicul prin fundul cazanului și l-a scurs pe urmă în farfurie. A repetat asta de mai multe ori; am ridicat mâna s-o opresc însă m-a împins cu o jumătate a pântecului și a continuat să scormonească cu polonicul în cazan, până ciorba a pornit să picure peste buza farfuriei, pe fața de masă.
Abia atunci a băgat polonicul în oală și s-a îndreptat, așteptând să-mi iau lingura.
Limbile de sudoare se clătinau, lipindu-se și dezlipindu-se.
Am strâns încet, cu unghia, zeama și zarzavaturile de pe marginea farfuriei și mi-am băgat degetul în gură.
Þâțele s-au depărtat una de alta, foșnind în capot; căușul de căldură s-a deformat încă o dată, precum o picătură de apă hârâită cu un băț revenindu-și imediat ce cazanul s-a ridicat de pe masă și a urcat pe pântece. În acest timp, prin ușa pe care intrasem eu mai devreme, au năvălit aplecate, alergând, două siluete lunguiețe, contopite în dreptul mâinilor.
Pe măsură ce se apropiau, le-am recunoscut – erau bărbatul și femeia zăriți mai devreme în camera de sus. Îmbulzindu-se, s-au împins în preajma mesei, cu ochii pe ultimele scaune neocupate, aranjate unul lângă altul.
Plutind, zarzavaturile mi s-au desprins de pe deget și au alunecat pe gât.
Am apucat lingura și-am cufundat-o liniștit în ciorbă.
Încadrată de fâșii capsate din piele, fața bărbatului se rotunjea peste masă, albă și copilăroasă, cu o expresie de năuceală inocentă, nepotrivită deasupra trupului pătrățos, cu pieptul drept și mușchi aplatizați, cu umflăturile umerilor curbându-se strânse și înroșite dintre curelele care-i înfășurau corpul. Din lingură s-a ridicat o buclă de abur, gâdilându-mi nasul. Părul ud al femeii stătea lins pe țeastă, cu o cărare urâtă, albă, pe mijloc.
Cei doi s-au așezat pe scaune, ținându-se de mână peste masă, cu degetele încleștate.
Am inspirat aburul mirosind a legume fierte și-a grăsime și m-am jucat cu lingura pe fundul farfuriei.
Deasupra buzei de sus și în jurul gurii, femeia avea dâre groase de spermă proaspătă, fâșii albicioase scurse dinspre maxilar către bărbie în ciucuri tremurători, uniți ici-colo în câte-un cocoloș compact, care aluneca încet, lăsând urme cleioase. Atent, am adunat un mănunchi de tăiței și de morcov ras și l-am ridicat în lingură, mâncarea fierbinte mi-a umplut gura, sățioasă, abundentă și-apoi a coborât pe gât, dându-și drumul ca un picur de plumb topit până-n fundul stomacului.
Am luat încă o lingură și-am înghițit la fel, fără să mestec, împingându-mă tare în scaun, odată cu arsura din esofag.
Vecinul meu de la dreapta, sâsâia printre dinți, izbind puternic farfuria cu tacâmurile. Îl auzeam mormăind – m-a îmbrâncit ca din întâmplare cu cotul în vreme ce cobora mâna de la gură – și am tras cu coada ochiului la haina țepoasă din postav răpănos care-i îmbrăca brațul și lăsa vizibilă deasupra încheieturii, mâneca cămășii, atârnând fără nasture. Căușul meu s-a îndoit un pic și s-a netezit ca o peliculă de latex.
Capotul foșnea de jur împrejurul mesei, forțat de maldărele de grăsime iar cazanul sclipea, trecând pe lângă cefele celor adunați la masă. Capotul mergea lent și fluid, acaparând rămășițele de întuneric și pulberea obscură care estompa chipurile mesenilor, zdrobindu-le între mișcările moi și legănările lucitoare ale cazanului de pe pântec. Mi-am supt buzele și am mestecat o fâșie de leuștean.
Cazanul săltă și apoi se lăsă pe fața de masă, lângă cei doi; polonicul coborî de câteva ori răspândind aburi inelați și valuri de miros, odată însă și c-un brusc flux de răceală ce-a trecut peste masă și mi-a blocat pieptul ca-ntr-o menghină. Căușul mi s-a alterat, străpuns de curentul neașteptat, și a ripostat ducându-mi-se către față și spre picioare, reunindu-se apoi cu forță în preajma sternului și înglobându-mă iarăși în găoacea lui caldă, mângâindu-mă unduios pe coapse și pe genunchi, ștergându-mi când gambele și șalele, când ceafa și antebrațele, pendulând și împingându-mă între undele lui adormite. Mi-am strâns picioarele și am băgat lingura în ciorbă.
Capacul cazanului a țăcănit peste polonic. Papucii au șlepăit prin încăpere, făcând parchetul să geamă. Am dat peste o bucățică lungă de carne de pui, am lăsat-o în colțul gurii, am înghițit ciorba și apoi am măcinat-o între dinți, încercând să-i depistez gustul.
Mâna bărbatului în piele, culcată lângă farfurie, tremura imperceptibil.
Capotul adunase și strivise toate neclaritățile, camera ne încorpora, vastă și cu tavanul aproape invizibil, departe, sus, însă nesofisticată, dreptunghiulară, cu lambriuri de lemn cafeniu pe care erau fixate suporturi pentru lumânări și un număr oarecare de tablouri, în nuanțe de roșu și portocaliu.
Mai toate, deși diferite, mi se părea că înfățișează, într-un anumit sens, cam același lucru; un țărm inaccesibil, îndepărtat, marcat de niște munți șterși, coborând asupra unei mări sângerii, liniștite, în care se cufunda jumătate din discul unui soare mânjit de puncte și sclipiri cărămizii. Și mai era ceva acolo, între linia inabordabilă a țărmului și cea potolită a apei, ceva ce părea să salte unduindu-se și să se mute de la o pictură la alta, pe măsură ce femeia în capot se ducea către ușa bucătăriei și încremenea acolo – un mănunchi de flăcărui ce se agitau combinate peste pânza tablourilor, corectând din loc în loc micile diferențe ce le deosebeau, făcându-le însă totodată, obositor de clare și benigne.
- Doar știi că nu e numai asta, mormăia încet vecinul din dreapta mea, mestecând, sunt și alte motive. Ar fi putut aștepta măcar până ce s-ar fi așezat toată lumea. E destul că trebuie să-l mai și suportăm acum. Glasul i s-a muiat între modulațiile grăbite ale vocii femeii de lângă el.
- Nu-i nimic, i-a șoptit ea, apucându-l de mâneca răpănoasă, încercă să nu-i vorbești.
Am înghițit bucățica de carne și am renunțat să mă mai uit la tablouri. Camera era doar spațioasă și simplă, iar în jurul mesei lungi din lemn, stăteau acum șaptesprezece persoane, balansând ciorba în lingurile năclăite. Apariția femeii stricase imperceptibil structura încăperii, pe rând, privirile se ridicau și fulgerau prin căușul meu strâmt de căldură, măsurându-mă pline de furie.
Aș fi putut să le spun că nu aveam cum să-i înțeleg, detaliile comprimaseră amănunte asupra cărora nu dețineam nici un fel de control, iar recapitularea pornirilor și a altor stări asemănătoare, nu aveau, în acest moment, nicio importanță, însă nu mă simțeam vinovat cu nimic, mâncam ciorbă și atât.
Bărbatul în piele a ridicat mâna de pe masă, străduindu-se să-i stăpânească tremurul. A aruncat o ocheadă în dreapta, s-a îndreptat în scaun și mușchii fălcilor i s-au strâns, devenind proeminenți și alterându-i expresia copilăroasă – plasându-i de-o parte și de alta a obrajilor două umflături accentuate, care jucau cu o furie ridicolă. Scaunul i-a scârțâit în timp ce apuca lingura de inox de lângă farfurie.
Am căutat cu limba un firișor de carne înfipt în măsea, l-am plimbat pe cerul gurii și-apoi l-am înghițit. Aplecată deasupra ciorbei, femeia de lângă el inspira domol, cu o mină resemnată aburii, ținând ochii întredeschiși și dilatându-și ritmic nările; detaliile feței îi erau extrem de pronunțate acum, nasul subțirel, puțin ridicat în aer, umerii ascuțiți ai obrajilor, sprâncenele lungi, pensate, punctele galbene ale pistruilor mărunți de sub ochi.
M-am foit și m-am culcușit în găoacea mea, trăgând cu urechea la zgomotul tacâmurilor și la frânturile întrerupte de conversație.
Cu o încetineală lăptoasă, moleșită, unul dintre ciucurii de spermă de pe bărbia femeii s-a lungit într-un picur interminabil, consistent și s-a prelins în ciorba fierbinte, dispărând între firele de zarzavat și steluțele de grăsime.