poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 
Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4524 .



Poveste cu veverițe
proză [ ]
- pentru copii

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [vioreldarie ]

2011-09-21  |     | 



Poveste cu veverițe


Vara, cea mai mare bucurie pentru Liliana era să vină în satul bunicilor, acolo la căsuța cea micuță așezată chiar în vecinătatea pădurii. Ea n-ar fi dat acel loc drag pentru niciun palat din lume, oricât de măreț și lucitor ar fi. Acolo începea raiul pe pământ. Pădurea se înălța spre cer chiar de lângă livada din spatele căsuței. Vârfurile brazilor înalți păreau că ating cerul albastru. Acolo soarele după-amiezii se juca cu sclipirile razelor sale printre cetinile verzi, încălzind blând pajiștea verde-smarald din preajma gospodăriei.
Da, se mai întâmplau și unele necazuri datorate vecinătății cu pădurea, se mai trezeau de-ai casei cu câte o găină lipsă la apel, suspectată fiind vulpea a cărei coadă, când și când, putea fi văzută dispărând spre ogorul de cartofi. Sau aripile aspre ale unui uliu care mai fura câte o puicuță crescută chiar din curtea casei. Dar asemenea mici necazuri nu puteau umbri prea mult bucuria traiului tihnit la adăpostul brazilor pădurii: ograda bunicilor prospera de păsări de toate soiurile și de toate culorile. Ogorul dădea rod din toate câte a lăsat bunul Dumnezeu pe lume: cartofi, castraveți, straturi de ceapă, usturoi, sfeclă, mazăre, coacăză și câte și mai câte. Mai aveau grijă bunicii de o văcuță dragă lor cu care s-au învățat de foarte mulți ani. Aveau și două oițe care pășteau în preajma casei, cât era vara de lungă. Apă era din belșug, un izvor limpede și cristalin era chiar lângă livadă. Și cât de frumoase erau toate cât timp bunicii erau sănătoși, bucuroși să-și revadă nepoata venind la ei în fiecare vacanță.
De cum sosea în acest sat în vacanță de vară, Liliana lua în stăpânire împrejurimile casei bunicilor. Se bucura de darurile naturii: iarba verde plină de flori multicolore, soarele care lumina întinderile pajiștilor, agrișele din grădină, tufele de căpșune. Dar, la fel de mult, îi plăcea să urce mai sus de casă, de unde se vedeau alte case de pe munte. De acolo, privea întinderea aceea tihnită de pajiști, cerul senin de deasupra, fluturii care zburau cu miile pe deasupra câmpului necosit. Începeau să răsară în mintea ei cele mai romantice gânduri, doruri îndepărtate. Casa, bunicii, oile, văcuța, erau lucruri reale, atât de dragi. Avea însă un dor de ceva nedefinit, de ceva magic venind din nemărginirea orizontului, o taină ce o îndemna să studieze acele lumini venite dinspre cer, menite să lumineze spiritul ei de copil visător.
A remarcat ea, la două case mai încolo, niște copii într-o grădină. Parcă erau o fetiță mică și doi băieți mai crescuți, cu capetele blonde, care tăiau buruieni pe ogor pentru a le duce la vite. Liliana ar fi vrut să se joace cu ei, dar ceva o reținea, parcă avea sfială de ei. Însă, înainte de a îndrăzni să se ducă în cercetare pe la ei, să vadă cine sunt, s-a gândit cum să facă să se dichisească mai bine, să lase o impresie cât mai bună, de la prima vedere. Așa că, începu pregătirile. Întâi și întâi, trebuia să spele rochița ei de vară, cea albastră, s-o pună la uscat pe o frânghie întinsă de bunica între un pom și gardul dinspre curte. Aduse un lighean în mijlocul curții, turnă niște apă rece în el, înmuie rochița, puse ceva detergent. După ce-o spălă bine, o clăti de doua ori cu apă rece, apoi o puse la uscat, pe sfoară. I-a venit în minte să scoată din păr și cele două pampoane drăgălașe, ca niște fluturași, să-i spele cu apă rece, apoi să le pună la uscat pe sfoară, în rând cu rochița.
Așteptă vreo două ceasuri să se usuce rochița și pampoanele. Spera să se usuce încă înainte de seară, să aibă timp să treacă pe la copiii din vecini. Dar, între timp, o chemă bunica acasă s-o ajute la adunatul găinilor și la hrănirea lor cu grăunțe, să le dea apă. Mai adusese și vreo două vedre de apă proaspătă de la izvorul care era chiar ceva mai jos de casă, sub o salcie mare și pletoasă.
Ieși să vadă cum s-au uscat rochița și pampoanele. Când colo – vezi întâmplare - au dispărut pampoanele! O surpriză mai mare ca asta nici că se putea. Oare cine i-a luat?
Misterul dispariției lor n-ar fi fost lămurit niciodată, dacă, a doua zi, n-ar fi văzut o veveriță săltând pe ramurile pomului celui mare din fața casei. Ce drăgălașă vietate! Coadă mare, stufoasă, ochi micuți, ageri, urechiușe lungi, cu smoc de păr în vârful lor, lăbuțe mici din față, comice, cu care ținea alunele. O vedea sărind zglobie de pe o creangă pe alta, ținându-și echilibrul cu ajutorul cozii. Trecu la marginea copacului, sări pe pământ, se cățără pe un gard, apoi dispăru în livadă. După două zile văzu iar veverița în livadă, avea preocupări multe. Vedea cum aduna mere mici, uscate, ducându-le într-o scorbură. Va’ să zică, acolo, în copacul acela are veverița căsuța ei! Încet, încet, presupunerea vagă deveni certitudine: veverița e cea care a făcut capăt pampoanelor! Pentru a se lămuri de acest lucru, luă o scară de la podul cu fân, o sprijini de copac, se sui cu frică în pom, până ajunsese la scorbură. Aruncă o privire înăuntru. Nu vedea nimic. Atunci a dus mâna în scorbura adâncă, până a dat de ceva inventar al veveriței. Acolo, degetele fetei au atins ceva mătăsos la pipăit. Când a scos acel lucru, ce credeți că a fost? Unul din pampoanele ei! L-a găsit și pe celălalt, tot acolo. Deci veverița era hoața care a lăsat-o fără pampoane.
Coborî din pom, tot pe scară. Era bucuroasă că și-a recuperat pampoanele. Dar rămăsese cu gândul la veveriță. Oare ce-o să zică, biata ființă, când va găsi vizuina răscolită, pampoanele lipsă? Era curioasă să vadă acest lucru. S-a pus la pândă. După mai bine de un ceas, văzu veverița sărind din ramură în ramură, apropiindu-se de scorbură. Veverița avu presimțiri rele. Casa ei era răscolită. Intră în scorbură să caute ce-i era mai drag. Negăsind, ieși de-acolo îmbufnată. Bătea nervoasă cu piciorușele, parcă blestemând hoții la casa ei.
Liliana intuia perfect ce se petrecea în mintea veveriței. A început să-i pară rău ca i-a luat pampoanele, la care biata vietate ținea atât de mult. Avusese o noapte cu vise chinuite. A doua zi, de dimineață, nici nu se trezi bine, nici nu se spală pe ochi, se duse în livadă, luă scara, o duse la pom. Urcă câteva trepte până ajunsese la ramurile cele înalte și legă pampoanele de câte o crenguță, să fie văzute bine. Așteptă nerăbdătoare să vadă ce va face veverița. Nu văzu nicio mișcare, așa că, pierzând răbdarea, întră în casă, o chemă bunica la niște turte cu lapte. N-avea stare în casă, ieși iar în livadă să vadă ce s-a mai întâmplat. Când colo – o nouă surpriză! Pampoanele nu mai erau la locul lor. Ba a văzut unul din ei în gura veveriței săltând zglobie prin crengile copacului. Se vedea ce veselă era, după mulțimea de salturi zglobii pe care le făcea. Și să vedeți minunea toată, pe un alt pom, încă o veveriță sălta zglobie cu celălalt pampon în gură. Era o veselie generală. Merita sacrificiul celor două pampoane, ca să vezi cât de fericite se jucau. Mare pagubă n-a fost cu pampoanele, în duminica următoare s-a dus cu bunica prin târg și-a luat altele noi, care i-au plăcut.
Câteva zile încă mai vedea veverițele defilând mândre cu pampoanele, săltând din creangă în creangă printre pomii din livadă. Veselia această se termină de la o zi. Oare ce s-a întâmplat? Mai vedea veverițele, pe una din ele o apucă o mare hărnicie, căra în vizuină tot ce găsea: coji de alune, mere din cele mici, căzute pe jos, felurite ierburi. A mai văzut-o și pe cea de-a doua dintre ele, doar că era cam greoaie, leneșă. Apoi n-a mai văzut-o de loc. Oare ce s-a întâmplat? Știa că nu e bine să deranjeze un cuib de veverițe, să vadă care-i taina cu ele. Dar curiozitatea era mare. Luă din nou scara, urcă în pom până la scorbură, se uită înăuntru. Nimic, doar întuneric. Duse mâna în scorbură, încet, să nu strice ordinea. Când acolo, ce credeți? Degetele fine ale fetiței au dat de ceva moale. Erau niște ființe mici acolo, calde, pufoase. Știa că mai mult nu e voie de umblat în cuib. Coborî din pom, duse scara la loc. Vra’ să zică de asta era așa de leneșă una din veverițe! Era pregătită să nască pui. Acum știa și de ce i-au trebuit pampoanele. Dar să vedeți ce bucurie mare a avut fata după ce, într-o dimineață cu soare blând, proaspăt răsărit, văzu pe crengile pomului din jurul cuibului trei vietăți mici de tot, care se învățau să se joace printre ramuri. Ar fi stat și o zi întreagă să se uite cât de jucăușe erau micile veverițe. Părinții debordau de hărnicie. Aveau trei guri de hrănit, nu era lucru de șagă. I-a mai ajutat și Liliana aducând din casă câte ceva, măcar niște miez de nucă, știa că asta le place cel mai mult. Dar a văzut că și mai mult le plac feliuțe de măr uscat, rămase încă din anul trecut, din care bunica făcea compot.
Iată, în felul acesta, trecu vara. Liliana plecă la școală. Mai venea și în celelalte vacanțe la bunici, prima ei grijă era să vadă veverițele. Acum erau doar trei, părinții și cu un pui. Dar ce s-a întâmplat cu ceilalți pui?
Între timp, fata crescu înăltuță, deveni domnișoară, elevă de liceu. Când veni la bunici, găsi pomul cu vizuina veverițelor tăiat. Era prea bătrân, găunos, nu mai producea mere. Trunchiul copacului zăcea culcat lângă un gard. S-a dus să-l vadă. Iată și scorbura. Oare ce-o mai fi în ea? Caută înăuntru, scoase o mulțime de coji de alune, surcele. Dar, printre ele, încâlcite rău de tot, găsi cele două pampoane. Încă aveau urme de culoare albastră în ele. Dar, veverițele, bietele de ele, oare ce s-a întâmplat cu ele? Unde-și mai făceau cuib? Au dat-o lacrimile. Odată cu plecarea veverițelor, s-a dus și o parte din copilăria ei cea duioasă!


.  | index








 
shim Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. shim
shim
poezii  CăUtare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!