poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-08-30 | |
Zicea că viața e frumoasă, merită trăită, zîmbea cu ușurința omului liniștit. Uneori chicotea, se bucura copilărește de fiece gest, o floare, o ciocolată, o mîngîiere. Cu siguranță nu o cunoșteam cu adevărat, era o persona perfectă, o mască vie menită să aducă celorlalți bucuria. Am rămas cu adevărat perplex cînd am auzit că s-a sinucis. Nici nu am crezut inițial, convins fiind că bîrfele vecinilor sînt mai iuți decît știrile zilei.
Ne uitam uneori la știri, ei îi plăcea să comenteze subiectele ceea ce pe mine mă enerva la culme. Stătea lungită în pat, își punea capul în poala mea și mă privea în ochi. Privirea aceea intensă care îți distrage atenția. - Crezi că e adevărat măcar cincizeci la sută din ce zic? Cred că au primit informația pe „surse”, făcea ghilimele cu degetele, vezi că dau doar imagini de arhivă? Mai bine haide să facem ceva real, să ieșim naibii din casa asta, să alergăm pe stradă și să lovim oamenii în trecere. O împingeam ușor de fiecare dată, îi așezam capul pe pernă, ea simțea asta ca respingere și eu știam că simte așa. Într-o zi a plecat și nu s-a mai întors. Nu s-a mai întors în sensul acela, de a locui împreună, de a ne plictisi unul de celălalt și împreună de rutina vieții. Venea săptămînal, îmi aducea mîncare gătită și făceam sex. Pînă ce am realizat că și aceasta e rutină. Așa că mi-am schimbat locul de muncă, apoi cartierul, apoi orașul. Însă un gol am luat în inimă, un gol ce creștea pînă m-a cuprins cu desăvîrșire. Am revenit cu coada între picioare dar și cu speranță. Am cumpărat un buchet mare de trandafiri, erau florile ei preferate și m-am prezentat în fața ușii apartamentului său. Era pentru prima dată cînd îi făceam o vizită și curiozitatea îmi crea o oarecare nervozitate. Cu siguranță e mai aranjat la ea decît era la mine mă gîndeam. Îmi aranjam părul cu palma, am constatat că mă treceau apele. Și ca un trăsnet mă lovi acea șoaptă: - E moartă de două luni și încă o mai caută cîte unul. Era femeia ce mătura scările cînd o ușă se închise. Am întrebat-o și mi-a confirmat. Am bătut din ușă în ușă și răspunsul era același. S-a aruncat de la etajul 2, au dus-o la spital, a trăit cîteva săptămîni și s-a stins. Pe aleea din fața blocului cineva a pus o cruce de fier forjat. Pe ea două inițiale. Le-am citit ce cîteva ori, de cîteva sute de ori, de mii de ori precum o rugăciune a sufletului. Apoi zîmbetul mi-a revenit, s-a instalat pe chipul meu. Am devenit o persona perfectă, curioasă de senzația plonjatului de la etaj.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate