poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ am învățat să supraviețuiesc și așa
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2011-08-26 | |
Primele impresii din Beijing
După ce am ajuns cu avionul Tarom la Beijing, chiar a doua zi am plecat cu un automobil spre centrul de calcul unde aveam să asigurăm asistență tehnică. Șoferul, om ceva mai în vârstă, cu o șapcă specific chinezească pe cap, ne-a dat mâna zicând amabil „Ni hao” adică ”Buna ziua”. Mașina noastră a început să gonească pe bulevardele largi ale capitalei, dar, pe cât de largi erau aceste bulevarde, pe atât de înțesate erau de bicicliști și mașini, care claxonau toate cu mare vacarm de mama focului. Cred că la ora aceea erau milioane de bicicliști pe stradă. Și care nu erau pe biciclete, erau înghesuiți în autobuze umplute ochi, cam așa cum era la București pe vremea lui Ceaușescu. Eu nu-mi făceam stres pe seama aglomerației. Mă uitam insistent la fețele oamenilor. Aveau toți fețele aprinse. În costume muncitorești albastre, uneori verzi, cu sau fără șapca pe cap, pedalau crunt pe biciclete pe șoselele asfaltate. Toți aveau chipuri serioase, păreau de un calm perfect. Și nu prea aveau motive să fie așa de calmi, căci avansarea bicicliștilor, dar mai ales a mașinilor, se făcea destul de anevoios: multe intersecții, semafoare, accidente. Era un vacarm de nedescris de claxoane. Automobilul a apărut de ceva timp în oraș, dar era o plagă pentru populația care, în mare parte, se folosea de biciclete pentru a merge la muncă. Autobuze existau, dar traseele erau puține, nu puteau acoperi toată rețeaua uriașă de cartiere ale orașului. Chinezii sunt oameni mici de statură, în general, în schimb, sunt foarte vioi, energici. Chipul lor exprimă multă hotărâre, demnitate, cinste. Sub îmbrăcămintea lor modestă, de tip uniformă, se ascundeau oameni cu spirit elevat, plin de finețe, atenți, cu intenții dintre cele mai naturale. Căutau să fie foarte ceremonioși, dar, se pare, nu e și firea lor. Locuitorii din Beijing par oameni mult mai tineri decât vârsta lor adevărată, nu le prea poți ghici vârsta. Dacă chipul lor, de asemenea și vorba, par aspre, asta este rezultatul luptei lor milenare cu vitregiile vieții: vânturile, nisipul pustiurilor, veacuri de asuprire, plus greutățile traiului de zi cu zi. Speram să găsesc Beijing-ul ca un oraș modern, precum alte mari metropole ale lumii. Însă un european ca mine trebuia să-și revizuiască concepția despre o metropolă mare asiatică: orașul e mare prin conținut, nu prin forme. Mai în glumă, mai în serios, un coleg de-al nostru spunea că Beijing-ul este un „sat mare de opt milioane de locuitori”. Poate avea dreptate, exceptând cele câteva magazine și hoteluri mari de prin centru, restul cartierelor aveau aspect de târguri, cu o mulțime de prăvălii în centru și o rețea infinită de străduțe spre marginea orașului. Casele din cartiere rareori aveau etaje, erau sărăcăcioase, înțesate de populație. Rar de tot vedeai în aceste cartiere construcții moderne, de exemplu intrări în metrou. Peste tot, însă, fie în centru, fie în cartierele mărginașe, străzile erau înțesate de bicicliști. Aceștia ieșeau din case muncitorești, plecau undeva spre o fabrică, sau un alt loc de muncă, iar seara se întorceau spre casele lor, de fapt spre dormitoare. Dacă ne rezumăm doar la cele ce-am descris până acum, vă întrebați: Atunci unde este faima acestui oraș? Trebuie să mai așteptați. Doar după vreo lună - două de locuit în Beijing, vom simți adevărata putere economică și socială a acestei uriașe metropole.
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate