În fața căminelor, în fiecare noapte aceleași scene, fete căutau băieți, băieți căutau fete, unde mergem, ce facem, plimbări nocture, cu mașina, prin berării, prin săli de biliard, de snooker, discoteci în alte orașe, și ce dacă ne rătăcim, noaptea pe la trei înapoi spre casă, control de circulație: ce ați băut? Mai nimic, o bere. Bine, mergeți. Dor de dragoste carnală, savurări ieftine, paralizări după ieșiri din comă alcoolică, toate nebuniile nu erau de-ajuns, trebuia totdeauna mai mult, mai intens, mai neobișnuit, fără pauză, doamne, când mai înveți, ce contează, unde vrei s-ajungi? La dracu, dă-mi pace, nu te băga, de ce insiști?, mai e timp, vreau să trăiesc, nu mă obligați, sunt responsabil, fac ce vreau, de ce nu înțelegeți, înțelegeți odată, ești o proastă, ce vrei de la ea, nu vezi ce folosită e, trebuie să o ignori, nu pot, sunt altele, dumnezeule uite ce face, a vărsat la mine pe pat, ce idiot, iartă-mă sunt disperat, fac curat, las’ că fac eu, du-l de-aici, lasă-l, nu vezi că-i beat, atunci, să stea la el în cameră, uite, a adormit, ce porcărie, astăzi nu mai plecăm nici-unde, da’ tu cine te crezi, dă-mi pace, cine te-a întrebat, mai mergem astăzi undeva? Unde? Oriunde, oriunde, oriunde, oriunde ...

Iza era studentă la medicină dentară, conducea un Opel ca o nebună, cu încă cinci pasageri, în noapte, pe centru, în căutarea unui loc de parcare, dar în viteza și pe întunericul acela nu prea erau șanse de reușită. Și totuși dacă gândești prea mult în unele lucruri observi că-ți bați capul degeaba, de aceea e mai bine să tace și să aștepți și problema se rezolvă de la sine. Așa și cu locul de parcare. S-au trezit cu toții dintr-o dată în picioare în răcoarea nopții pe drum înspre bar. Iza și Bea – studentă la psihologie - se țineau de braț și dansau spre bar, Gauss – student la matematică și Sara - literatură, totdeauna nedespărțiți, Vali - mecanică - și Piper - filozofie, veneau mai încet, adânciți în teoria existenței lui Heidegger.
Au rezervat o masă de biliard, și se jucau toți șase, fără ia-n seamă vreo regulă. Se jucau doar de formă. Gauss primise acest nume, ca și poreclă, fiindcă era geniu al matematicii, iar Piper prmise porecla, fiindcă era fan al grupei Pink Floyd, și a fost numit după primul album psihedelic al grupei „ The Piper at the Gates of Dawn”, albumul lui preferat, despre care îi plăcea să dezbată ori de câte ori avea ocazia. Pink Floyd cea mai bună grupă care a fost, este și va fi, zicea el și era supărat, când lumea nu-l lua în serios. De fapt era foarte exigent cu el însuși și considera timpul nefolosit la ceva constructiv, ca pierdere de vreme. Constructiv pentru el însemna a citi o carte importantă a unui scriitor important, de a scrie o carte importantă, a compune cel puțin o melodie demnă de a intra în istoria muzicii, a inventa ceva folositor omului, a face ocolul lumii și altele. Citise de exemplu „Ulise” al lui Joyce, „Străinul” al lui Camus, „Critica rațiunii pure” a lui Kant, și alte neumărate cărți, încât își petrecea mai tot timpul în casă, iar când ieșea, ieșea ca să mai scape de urât, aducându-și aminte că omul este o ființă socială. Iar când mergea undeva se plictisea și se vedea mereu în pericol, că își pierde vremea. Vali era un spirit liber, dedat beției, și filozofiei de cartier, lui nu-i trebuiau cărți, fiindcă tot ce trebuia omul să învețe, venea de la viață, se distra fără să aibă vreo limită, dar avea un talent enorm în tehnică și iubea avioanele. Discuțiile cu Piper se terminau tot timpul în catastrofe, după care amândoi jurau, să nu mai vorbească cu celălalt niciodată. Dar Vali îl provoca pe Piper la discuții, mui mult pentru a-și găsi un echilibru, pentru timpul pierdut în beții, adică cu alte cuvinte, lua munca de gândire a celuilalt, rezumatul unei cărți, cu care apoi se făcea important pe la alții. De aceea Piper încerca să-l ocolească pe cât putea și-i zicea și în față. Gauss era un geniu în matematică și un ateu convins, capabil să disece cel mai mic amănunt religios și să-l demaște ca neverosimil. Ciudată era relația lui cu Sara, natură onirică, superstițioasă, docilă. Iza era ceea ce se chiamă o fată de viață, făcea impresia că îi plăceau aventuri amoroase cu bărbați exotici, iar Bea era prietena nedespărțită a Izei, cu care avea tot timpul ceva de discutat, cu toate, că nimeni nu știa ce. Secrete. Lui Vali și lui Piper îi plăceau de Iza, dar în timp ce Vali se freca tot timpul de ea, pentru ai demonstra virilitatea, Piper privea dezgustat de departe și-și zicea, că va găsi pe alta. Aflase mai târziu, că Iza avea un deja un prieten, la care el reacționă prin indiferență, în timp ce pe Vali nu-l oprea nimic să ajungă la țelul dorinței lui. Pe de altă parte Iza îl suporta pe Vali, dar nu-l lua în serios, și căuta tovărășia lui Piper pentru o conversație mai serioasă. Chiar dacă erau atât de diferiți, erau legați de perioada liceului, care îi sudase împreună pe viață. Cam acestea erau premisele de unde începe povestirea noastră.

Seara aceea era ca oricare alta, și activitățile lor nu se deosebeau de alte seri, pentru Piper pierdere de vreme, pentru Vali o nouă ocazie de a flirta, cu toate persoanele de sex feminin, ce-i treceau prin fața ochilor. Piper și Vali erau singurii care luau jocul în serios, între ei exista o concurență naturală, care-l obliga pe Vali să vrea, să câștige totdeauna. Piper știa de ambiția celuilalt și, păstrându-și sângele rece, câștiga lejer, celălalt fiind prea nervos să joace coeerent pentru o perioadă mai lungă de timp. Fiind iute la mânie Vali pierdea, ca apoi să abandoneze rapid. Desigur câștiga și Vali, și atunci acesta era în al nouălea cer, și încerca să-i demonstreze verbal lui Piper superioritatea, dar câștiga doar dezgust. Același lucru se întâmpla și la partidele de șah.
Mai interesante erau discuțiile între Piper și Gauss, aceștia doi își împrumutau cărți, ședeau câteodată nopți la rândul și discutau despre tot ce se putea discuta: psihologie, filozofie, matematică, literatură, muzică, teme mai grele, unde încercau, să înțeleagă împreună o teorie în psihologie, altădată muzica grupei Doors, în orice caz, erau discuții roditoare. Caracterul lui Gauss însă nu permitea contraziceri, de aceea de multe ori discuțiile pașnice deveneau conflicte, ce puteau dura săptămâni, în care se ocoleau în adevăratul sens al cuvântului, ca apoi să se caute și să discute, ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Principalul conflict provenea din însăși natura antagonistă a caracterelor lor: Piper era un afirmator al vieții, pe cănd Gauss era un critic energic al optimismului, e care-l combătea cu frenezie. Apoi mai făcea greșeala că îl ironiza pe Piper, iar acela, jicnit, se retrăgea în sine sau îi spunea celuilalt, că e un fanatic, care nu știe să gândească. În orice caz, conflictele erau doar cerebrale și niciodată nu se ajungea la vulgarități de nici-un fel, datorită faptului, că de fapt și în adâncul lor se respectau și își erau conștienți de valoarea prieteniei lor.
Se certaseră pentru „Ulise” de Joyce, fiindcă Gauss socotindu-l pe Piper un ignorant, i-a spus să citească cartea, iar Piper, după ce a citit-o a spus că nu i-a plăcut. Așa că au argumentat contradictoriu până la ceartă. Pentru Piper „Ulise” a fost o parodie, ce descria ziua obișnuită a unui om fără importanță, cu evenimente complet neinteresante, Dar Gauss o considera o carte „mare” un „roman al secolului”, după cum e apreciat și recunoscut de toată lumea literară. Piper i-a zis, că nu dă doi bani pe el, mai bine Hesse de o mie de ori. De aici discuțiile deveneau tot mai superficiale, și nici care nu mai accepta ideile celuilalt. Așa că după o vreme au încetat să se mai întâlnească și cu timpul s-au înstrăinat, chiar se ocoleau. Gauss a dispărut într-o zi din cămin, iar Piper a rămas singurul supraviețuitor, din fosta lor grupă. Iza locuia într-un cămin vecin, și ea rămasă văduvă de prietena ei nedespărțită.
A fost doar o întrebare de timp, până cei doi să se întâlnească și să petreacă mult timp împreună.
Amândoi se plăceau, dar nu se destăinuiau, de faptul că se plăceau, fiindcă era, de la sine înțeles, ci fiecare se bucura de compania celuilalt.
El îi destăinuii o dragoste nefericită, pe care o simțise pentru o colegă de-a lui, el fusese respins, din motive deși evidente totuși banale. Ea se exprimase foarte complicat, când l-a respins, și cu cât se complica și se explica mai mult, cu atât era mai evident, că ea nu l-a dorit. Dar trecuse peste acel eșec, dacă se poate spune așa. El era optimist, mai ales că se și zice, trivial, dar la subiect, după tramvaie sau după femei să nu fugi, fiindcă vin altele.
Așa că o vreme Iza și Piper colindau toate străduțele orașului de pe Dunăre, cel mai mult le plăcea să se plimbe pe malul apei, ca și la toată lumea din oraș.El se bucura, să fie cu ea și ar fi vrut mai mult, dar nu putea să-i zică. Ea l-a invitat într-o seară la restaurant și el crezu, că acum e ocazia potrivită să-i spună în cuvinte, ce simte pentru ea, fiindcă și-a zis, că și fata așteaptă ca el să facă primul pas. Cu toate că el simțea în natura ei, ceva care-l ținea la distanță, oricum și-a zis, fie ce-o fi, îi va spune.
La masă, i-a spus:
- Ști că mie-mi place de tine.
- Știu, i-a zis ea deloc surprinsă.
- Poate trebuia să-ți spun mai demult.
- Poate.
- Eu...
- Și tu îm placi, deși câteodată nu te înțeleg. Felul tău de-a fi, așa rezervat, dai impresia că disprețuiești pe toată lumea, că n-ai nevoie de nimeni...
- Sunt rezervat, ai dreptate, dar asta nu înseamnă că sunt mizantrop.
- N-am vrut să zic asta, se apără ea.
- Vreau să zic, că privesc întâi oamenii și caut doar compania celor, care îmi plac, nu văd nimic rău în asta.
- Față de mine nu ai arătat prea mare interes.
- Te obsevam de la distanță. Tu aveai deja companie. Așa că...
- Și acum, crezi că noi ne potrivim? îl întrerupse ea.
- De ce nu?
- Și ce te-a făcut să te decizi așa dintr-o dată?
- Nu pot să zic, că a fost o decizie spontană. Ce aiurea sună, gândi Piper
- Adică ți-a trebuit timp, ca să te decizi?
- Nu a fost asta.
- Ci? vroi să știe ea.
- Am așteptat o ocazie...
- Ocazie? Ce ocazie?
- Un moment potrivit, am așteptat cumva ca să se împlinească ... destinul, zise el căutând după cuvinte.
- Și acum s-a împlinit?
- Cred, că nu, zise el deziluzionat.
- Nu-i simplu deloc, să cucerești o fată, îl ispiti ea.
- Se pare că nu.
- Dar nu te supăra. Vei mai avea ocazia.
- Înseamnă că am înțeles totul pe dos.
- Să nu mă-nțelegi greșit. Și tu îmi placi. Doar că acum, cum ai zi și tu, nu e timpul potrivit.
Piper văzu o speranță atunci cănd ea zise, că îl place.
- Și în ce nu ne potrivim? Poate e încă ceva, ce eu nu am observat, n-am înțeles, zise el.
- E simplu, zise ea fără ocolișuri. Nu-mi place să fiu pe locul al doilea.
El nu înțelese.
- Mi-ai povestit despre dragostea ta pentru colega ta, nu-i așa?
- Da, zise el puțin nedumerit, puțin nesigur.
- Înseamnă că ai vrut-o pe ea și nu pe mine, concluse Iza.
Piper rămase blocat. La așa răspuns nu se așteptase. Nici nu știa ce să-i spună Izei.
- Înaintea Iuliei am iubit și alte fete, e ceva rău în asta, zise el dorind să înțeleagă femeia din fața lui.
- N-ai înțeles. Ce-a fost înainte nu mă deranjează. Ci faptul că acum, de când ne cunoaștem ai iubit pe altcineva.
- Acum m-ai zăpăcit. Tu erai deja cu cineva, nu puteam să...
- De ce nu? Sunt legi care-ți interzic, să-ți placă de o fată și să-i spui că-ți place de ea? Poate am așteptat să te faci observat. Dar n-ai făcut-o.
- Teribil! Acum eșuez și fără să-mi dau seama, că am eșuat deja, spuse el mai mult pentru sine.
- Trebuie să-ți spun, zise Iza, fără să-l audă. Am de gând să mă căsătoresc.
Altă bombă, gândi Piper. Ea are cu totul alte planuri, de cât credeam.
- Dar...