Fragment
21.12.1988
Azi primit-am acea scrisoare de luni pusă. Ce s-a întîmplat cu tine, cu noi? Ce oare? De ce acel întruchipat orgoliu te-a catalogat făcîndu-te să suferi? Cu ce ai păcătuit - iar soarta te și ne pedepseste? Nu mai stiu ce să cred, sînt foarte dezorientat și dezamăgit de toată viața dură a anilor frumosi și căutînd un punct de sprijin pentru a ne salva, găsesc numai puncte fixe relative care la atingere dispar, dar le voi prinde eu odată și va fi vai! Pe aici e tare frig și zoi - și numai suflete reci de gheață...veni-va clipa sosirii mele acasă și mă voi spăla și încălzii - dar sufletul nu mi-l pot spăla oricîtă apa va curge. Sînt foarte supărat pe viața asta - mi-e silă de viața acelora - de pasivitatea lor, cît va mai da cu trăznete și grindină-n noi - de ce oare - de ce! Oare nu merit nici chiar un pic de sinceritate - de la soarta-mi egoistă și nătîngă - e oare vis e oare zi sau e numai noapte - o noapte de cosmar cu panta-i strigată și urîtă de suflete mici și neputincioase. Și pentru ce? Pentru ce să-ți faci șiesta soartă crudă cu sufletele noastre - e chin, blestemată să fi în veci - e oare vis sau e blestem - de ce? Și pentru ce? - Ce i-am făcut - cu ce am greșit și unde?
Lanțurile reci în carne vie - de ce m-ai părăsit noroc, și de ce nu vine - să vină odat, că asteptarea-i grea și timpu-i vînt și vremea-mi nu mai vine. Mai e puțin - e chin și jale e - dar ursită e un cuvînt anume sau e destinat celor ca noi - sub grea povară a clipelor mărunte și dulci, acoperite fiind de cele lungi și amare - e chin și jale-n sufletul nostru - chipul tău destin e o himeră, care mușcă și suge sînge - ori sînt eu prea naiv ori tu soartă prea divină. Acest blestem ce ne apasă cu șapte litere de dinți de foc, ce sfîrtecă în viu cu acest suflet al nostru unic și mic în fața urgiei vieții e oare un mit ce se naste în secolul xx sau e numai o clipire a celui ochi cu irisul de oțel, e chip sau o fi moimă - e un cuvînt sau e vorbă-n vînt. A trădării cu neloialul sau e numai cînt pentru cauza-i moartă. N-ai vrut să asculți să mă înțelegi și să mă crezi
- de cîte ori ți-am spus și scris - oare chiar a fost un vis. - La Cluj n-ai fost cînd ți-am spus și unde. Ce gînd netrebnic te-a ademenit în hău - să fie greu să fie bine eu fără sufletul tău nu pot fi eu, iar sufletul din tine e zeu și pentru mine, iar pîngărirea trupului de acei falși făcători de bine e numai răzbunere asupra interiorului din mine - sînt lovit cu mi de sulițe - și nu mă pot văita căci gura nu mă ascultă e numai chin și jale-n mine și totuși pentru tine - căci și trăiesc prin tine - iubirea mea - cuvinte, cuvinte și vorbe - de le-ai putea reda-n sufletul tău și fără fapte mari căci nu se mai cuvine, de ce oare - de ce nu vine, de ce nu vine și la noi acel minuscul bine al zborului etern spre infinit și vezi oare de aceea poate fi răul din tine căci acel fals făcător de bine te-a pus în temă că numai luînd cum se cuvine îți va fi bine...
căci de aceea cred că ți-e așa de rău și fals în tine! Viața noastră a început cu afișuri, griji, probleme și suspine - de multe ori cred că-i un coșmar și nu un vis și strig și sufăr rugîndu-mă de timp să nu mă chinuie - de ar fi vis! Sînt oare slab - dar dacă aș fi tare ce aș putea mai face dacă tu nu vrei și pace - sau cum aș putea întoarce realul în ireal - și nu oricum și primăvara nu mai vine - rugîndu-mă de timp să nu mă mai chinuie - mă doare - mă doare...,și tot răul și zbuciumul din mine, această rană a dezonoarei noastre în veșnica flacără a iubirii. Cineva poate ar zice - poate și tu - căci prea dramatizez acest fapt împlinit. Azi noapte un vis groaznic m-a făcut din nou să sufăr - erau niste viermi cu capete de oameni și mîini de fier care te controlau, te murdăreau, te chinuiau și tu zîmbeai și-i mîngîiai. M-am trezit aproape leșinat - de ce oare - cu ce am greșit față de tine, ce s-a întîmplat cu tine de te pîngăresc acele mîini reci și perfide aruncîndu-te în dizgrația lor de oameni răi - ca niste scîrbe cu ochi de iele și dinți de șarpe și plini de viermi, de ce oare! ... - E mult zbucium și jale-n mine - băiat bătrîn - povara-i grea și timpul nu-mi mai vine! De ce oare - nu mi-e bine! Nu mai am curajul nici să gîndesc - mi-e frică și de mine. Stau așa și sufăr încet dar bine - de ce atîta chin și venin și n-am curajul să judec la rece cum se cuvine, dar nu pot, n-am curajul . Chiar oare - de vieții jertfite nu-i oferi n-are nici un sens - sau are un sens unic, de ce oare. - Eu sînt acel jertfit de acea crudă soartă cu cap de om și trup de vierme? Oare de ce soarta-i soartă - și viața-i viață - ce are cu mine oare, sînt eu sau ce-i cu mine - mă poți tu oare înțelege...ce-i cu noi și ce-i cu mine? Înebunit-am oare sau cine și ce vrea cu mine - oare totu-i trup cu cap de vierme sau cap de om cu trup de vierme. Dar nu, nu și nu poate așa să fie. Oricît de tare mă va biciuii tot rezist, deoarece flacăra iubirii din mine nu e plăpîndă să o sti bine. Sînt oare cel jertfit sau e numai animalul din mine - de care mi-e frică căci e rău cu sufletul din mine. de văd sau am coșmaruri treaz acea pădure virgină o fi așa opacă și rece ce-mi acoperă privirea și văzul dincolo de iubire - Of! Pădure - de ce m-ai învăluit și învălui cu brațele tale de fier - sînt fără vlagă - iar zidurile Bastiliei mă apasă din afară cu zbuciumul din mine înțeles căci eu nu mă bat cu tine - timpule - mă oropsesti zidule - e oare vis sau e destin în oboseala voastră languroasă și vicleană - nu fi perfidă - oare de ce - de ce ți-e dat să fi mînjită de acel detestat - alungat fior al vieții plin de suspine și neguri și cum mai curg nervii prin vine de mine - o fi blestem - . Mă poți pricepe oare tu făptura mea divină - mi-e frică - și pînă acum mi-a fost frică - căci nu vei vrea pricepe - înțelege ce e cu mine - e numai neat - să nu uiți că sînt mort după tine - esti flacăra din mine și gîndul cu trupul, cu sufletu-ți zîmbesc iubirea mea de primăvară. Piticul meu și nu de ceară nici de vis - dar crede-mă și înțelege-mă căci te iubesc - ajută-mă pentru ca să nu mor căci tu esti totul pentru mine. Timp am e adevărat - prinzîndu-mă în scrieri de bibliotecă - citesc și iar citesc și mai glumesc cu animalul din mine. Mi-e fircă - mi-e frică că nu mă va putea pricepe - poate mă crezi complicat dar poate sînt prea simplu. De ce oare - e atîta chin și jale-n mine - mi-e frig de frigul ce năpădeste-n mine - și cît și cît - o fi numai 9 zile - și va fi oare bine - căci eu iubesc și cîteodată uit de mine și mă cred tine - urăsc - urăsc tăcerea nopții, mi-e frică și nu pot slăbi discordia mărului a necredinței în zelul meu - de o fi zid - de o fi vis e flacăra din mine - de aceea așa gîndesc - căci suspiciunea acest greu cuvînt al geloziei - nu pot să-l văd - căci îl urăsc că și-a făcut lăcasul în mine - e frig de frigul meu din suflet și răzbat căci mintea-mi e îngustă. E chin și jale-n mine căci te iubesc, te-au murdărit la Cluj și la Viseu blestemată le fie clipa cînd se gîndesc sau cînd se aprinde flacăra lor ce arde-n mine - e numai chin și jale-n mine - iar eu ori sufăr ori nebun sînt - de poți mă înțelege de nu să nu mă amărăsti căci eu te iubesc și sufăr cu toate că sti ce viață-i pe aici și frigul ce zace-n mine. E numai vis sau flacără
meschină! Of! Of! - De nu poți nu mă înțelege, să nu mă înțelegi greșit, mi-e frică - dar așa sînt eu - și mi-e greu și atît de greu - De ce? De ce?... dar va trebui să le călcăm din nou pragul și să ne călcăm din nou pe suflet. Citesc mult...foarte mult, orice-mi pică-n mînă și așa-mi umplu timpul cînd nu dorm cu capul pe bancă și visez...Nu stiu cum va fi în vacanța asta - mi-e și puțin frică, nu stiu de ce - dar acum sînt tare necăjit - ce ti-au făcut acei făcători de bine...