Copilul din mine, primește aripi de înger și înălțându-se în înaltul cerului scrutează perspectiva locului de aterizare. Poposește în casa celui sărac. Acolo unde o fetiță își poartă nefericirea în suflet. Înghesuită printre frățiorii ei, micuța doarme zâmbind, angrenată într-o lume de vis. Copilului din mine i s-a făcut milă de ea și, din dorința aducerii aminte a celor existente, s-a pitulat în fata ce tocmai s-a trezit.
Fetița simte foame. O foame mistuitoare ce-i răvășește întreaga existență. Privește în oala de pe masă. Câțiva cartofi înotând într-o zeamă sleită, așteptă să fie mâncați. Sunt buni și ăia. Îi culege bucată cu bucată oferind și celorlalți frați câte unul. Cartofii sunt uneori atât de dulci...
- Mai vleau! Se auzi glăsciorul celui mic care înghițise ultima îmbucătură.
- Nu mai sunt, că ți-aș da! Uite, o bucată de mămăligă. Dă-i și celuilalt din ea, că alta nu mai e.
Cineva zgrabălă ușa scheunând jalnic. Unul din ei aleargă și deschizând ușa câinelui, îi sare în spinare spunând râzând:
- Di căluțule diii! În zbaterea de a scăpa de povară, patrupedul se întoarse înspre copil și adulmecând resturile mămăligii de pe fața acestuia, îl curăță delicat cu limba.
- Scoate imediat potaia afară că iar o să ne bată mama!
- Vleau la mama! Începu cel mic să se smiorcăie.
- Lasă că diseară vine mama de la muncă și ne aduce pâine... lapte... ouă...
- Si păzătulă?
- Și prăjitură!
Călare pe mătură cel mijlociu urmărește câinele ce tocmai o zbughise afară din casă. Cel mic țopăie bucuros pe pat stârnind un colb cenușiu strigând:
- Pă-ză-tu-lă! Pă-ză-tu-lă!
- Hai jos din pat! Hai cu mine la prune!
- Nu vleau pune!
- Atunci rămâi aici! Merg eu singură!
- Vin si io!
- Bine dar vezi că eu mă urc în copac.Tu ce faci?
- Uc si io!
- Nu poți că tu ești mic! Numai dacă.... stai că am o idee!
- Mă! Vino aici!
Transpirat și plin de colb cel mijlociu își făcu apariția călare pe mătură.
- Prinde câinele, să-l legăm de capră!
- De ce să-l legăm de capră?
- Așa de prost ești? Ca să tragem capra sub prun, să-l urc pe ăsta micu’… ca să mănânce și el prune. E grea și altfel nu o putem mișca.
- Dar cu ce o legăm?
- Stai că tai frânghia de rufe! Dute, mai repede și prinde câinele!
Plină de elan, fata se cocoță pe copacul de care era legat unul din capetele frânghiei. În acest timp, mijlociul tot călare pe mătură tropăia în urma câinelui strigând din toți bojocii:
- Stai să te prind! Stai să te prind!
Urletul mezinului, o făcu să coboare rapid și să alerge într-un suflet pentru a vedea ce s-a întâmplat. Intrând în casă, îl văzu ud leoarcă.
- De ce ai răsturnat găleata cu apă? Vezi cum te-ai udat? De ce nu mi-ai spus mie? Dute acuma să te usuci! Și făcându-i vânt afară, își scoase capul pe ușă strigă celui ce călărea:
- Dă-mi mătura să curăț aici!
- Nu vreau!
- Hai, că-ți dau ceva!
- Nu vin că iar mă minți!
- Nu te mint!
- Ba mă minți, că și data trecută m-ai mințit!
- Am găsit o bucată de pâine, dacă nu vi, am să o mănânc singură!
Mai mult flămând decât curios cel mijlociu își făcu apariția. Nici una nici două, fata îl prinse cu strășnicie de bluză, spunând:
- Te-am păcălit!
- Ba m-ai mințit! Lasă-mă că te spun lu’ mama!
- Nu te las! Dă-mi mătura!
Văzând băltoaca ce începuse deja a înmuia lutul ce ținea loc de podea, cel mijlociu renunță cu ușurința la mătură și pășind în mijlocul ei, spuse:
- Hai vrei să ne jucăm de-a indienii?
- Cum să ne jucăm de-a indienii? Tu cine erai?
- Căpetenia lor.
- Ai vrea tu! Și atunci eu cine eram?
- Tu erai tot căpetenie dar din tribul vecin! Și ne luptam între noi, ca să arătăm care trib e mai puternic, spuse mijlociul în timp ce se mâzgălea pe față cu nămolul format în mijlocul casei.
- Bine, bine, dar cum ne-am lupta?
- Cu arcuri și săgeți!
- Dar nu avem!
- Ne facem!
- Din ce?
- Găsim noi ceva.
- Unde?
- În grădină!
- Bine, dar eu îmi pun o bluză pe cap.
- De ce?
- Ziceam că e o coroană din pene colorate.
- Și eu vreu o coroană de pene!
- Tu să-ți pui o pereche de pantaloni ca să nu fim la fel.
- Mergi, vezi că iar urlă ăla micu’!
- Ba mergi tu! De ce numai eu? Întrebă fata dându-i o palmă peste ceafă.
- De ce m-ai lovit? O să te spun și să vezi tu ce papară o să iei.
- N-ai decât, răspunse fata îmbufnată și ieșind afară îl căută pe mezinul care hohotea agățat de spinii unui mărăciniș chiar lângă gard.
- Cum ai intrat acolo? Hai ieși!
- Nu pot!
- Offf, că tare nepriceput mai ești! Spuse fata încercând să îi desfacă bluzița dintre spini.
- Hei tu! Hai aici și ajută-mă să-l desfac pe ăsta micu’.
- Nu vin fiindcă m-ai bătut.
- Hai vino că nu te mai bat!
- Promiți?
- Promit!
Cei doi îl apucară pe micuț unul de o mână și altul de alta trăgându-l cu putere în timp ce acesta urla ca în gură de șarpe. O vecină auzind tărăboiul iși iți capul peste uluci dojenindu-i:
- Ce faceți acolo pezevenchilor?
- S-a agățat ăsta micu’ printre spini și nu putem să îl mai scoatem, spuse fata printre țipetele copilașului.
- Lăsați-l așa că vin eu să-l scot. Nu mai trageți de el că nu e păpușă. Cei doi se traseră doi pași înapoi, privindu-l speriați pe cel ce rămăsese într-o poziție ciudată. Cu pași vioi, vecina intră în curte apoi îndreptându-se înspre tufișul cu pricina unde, cu multă îndemânare îl eliberă pe micuț.
- Ia luați voi frumușel o pătură și întindeți-o acolo sub nuc. Vin imediat să vă aduc ceva de mâncare, spuse aceasta intuid faptul că erau flămânzi. Ca scăpați din pușcă cei doi țâșniră în casă trăgând o pătură soioasă după ei.
- Las-o la mine că o duc eu!
- Ba eu vreau să o duc!
- Vezi că te bat!
- Te spun lu’ mama!
Ajunși la umbra nucului, unul trăgea într-o parte de ea, altul în altă parte dar poneava nu voia nicidecum să stea cum trebuie. Vecina se întoarse ținând un coș acoperit cu un șervet alb. Tacticoasă, potrivi mai întâi pătura, apoi, puse șervetul la mijloc după care începu să scoată din coș trei farfuri pe care puse câte o bucată măricică de carne proaspăt prăjită. Pîinea o rupse în trei bucăți mari, la fel cum făcu și cu prăjitura. Lângă toate astea mai așeză o sticlă plină cu lapte călduț.
- No, haideți și mâncați copii! Azi e ziua voastră a copiilor. A trecut amiaza și cred că vă este foame.
- Îhîîî... îngânară cei trei copii în cor înghițind în sec.
- Mâncați în liniște! Nici musca să nu se audă, ați înțeles? Mai spuse aceasta îndreptându-se înspre casa ei.
Cei trei luându-și farfuria în brațe începură a mânca cu lăcomie. Apoi băură pe rând laptele din sticlă.
- Ai auzit? Azi e ziua noastră, a copiilor, spuse mijlociul.
- Sssst! Taci, că te aude și data viitoare nu ne mai dă, îi răspunse fata șoptit.
- Uite vezi frunza aia care tremură? Ziceam că pe ea a poposit gândacul cel urât care vine la tine, spuse băiatul lungindu-se pe pătură.
- Ba ziceam că pe cealaltă s-a oprit o cocomârlă galbenă și strălucitoare, îi răspunse fata, întinzându-se și ea.
- Ce-i aia o cocomârlă?
- Nu îți spun până nu ai s-o vezi.
- Dacă e rea o trimit la tine.
- Ba eu o trimit la tine.
Încet, încet, frunzele nucului au căpătat aripi. S-au transformat în fluturași multicolori și au zburat în lumea viselor unde, copii adormiți au intrat în împărăția lor.