Pandele s-a supărat că i s-a micșorat pensia și s-a gândit să protesteze. Să protesteze energic. Aș cum n-a făcut-o el niciodată în viața lui. Se apucă și trimite o scrisoare concepută în termeni politicoși dar fermi primului ministru. Factorul poștal vede cui era adresată scrisoarea (ce-o fi având ăsta să-i spună primului ministru?) și curios o deschide. Era între ei o animozitate (foarte) veche de când el (poștașul) se căsătorise tocmai cu Lenuța M. căreia Pandele îi făcuse curte în tinerețe doi ani la rând. Citește, îl umflă râsul și înlocuie scrisoarea cu o alta în care se declară de acord cu măsura luată și îl felicită pe primul ministru pentru curajul de care a dat dovadă în fața națiunii!
Când ajunge scrisoarea la destinație, șeful de cabinet care vede primul corespondența, o citește și o pune în mapă.
Primul ministru o citește bucurându-se: - Uite că mai sunt oameni cu cap în țara asta, oameni care-i susțin măsurile(!) și-i spune să o dea la ziar.
Pandele citește stupefiat scrisoarea la ziar semnată cu numele lui.
- Asta chiar le întrece pe toate!
Și se hotărăște să meargă la București: - Am să i-o spun eu lui de la obraz, să se învețe minte să nu mai publice altă dată falsuri în numele meu!
Contrar așteptărilor, șeful de cabinet intră la ,,boss” să-l întrebe dacă este acolo pentru... unul Pandele din comuna...
- Ãla care m-a felicitat pentru treaba cu pensiile?!
- Da.
- Să intre.
Se scoală îndatoritor, îl invită să ia loc, îl întreabă cum mai merg treburile la el în comună dar nu-i lasă timp să răspundă, îi oferă o cafea, se scuză că e foarte ocupat, pleacă undeva la o ședință dar are să se întoarcă repede, îi face semn secretarei să se ocupe de oaspetele său drag (!), aceasta apasă un buton portocaliu și imediat apare bufetiera cu un platou plin cu bunătăți pe care i-l pune în față.
Pandele se scarpină încurcat în cap: nu-și mai aduce aminte ce treabă avea el cu primul ministru al țării și începe să mănânce.
Trec două, trei ore și primul ministru nu se mai întoarce.
- Domnișoară eu trebuie să plec că pierd trenul.
- Oh, îmi pare rău că domnul ministru întârzie, dar vă promit că ținem noi legătura prin telefon, prin internet, vedem noi cum. Uite aveți aici câteva cadouri de suflet cu autograful domnului prim ministru și umple două sacoșe cu obiecte de protocol: calendare, agende, scumiere, deschizătoare de sticle, pixuri, brichete, etc. etc. pe care i le pune în brațe și-l conduce cu toată tandrețea de care e în stare până la ușă.
Acasă Pandele face nemulțumit inventarul sacoșelor: - Ce-am avut eu de gând și uite ce-a ieșit!
Descoperă pierdut printre hârtii un cupon verde, promoție a unei firme germane pentru detergenți. Nu știe ce să facă cu el și nu-i dă nici o importanță.
Peste câteva zile este anunțat de poștaș să-și ridice premiul cel mare, o sumă cu multe zerouri în coadă. Cuponul rătăcit găsit în sacoșă fusese câștigător.
Încasează premiul cel mare, i se duce vestea în tot satul și tot poștașul moare de ciudă.
- Pandele cinstește-mă, dacă nu eram eu, n-aveai cum să ajungi la banii ăștia. Și îi explică toată tărășenia.
Pandele nu crede o iotă dar poștașul găsește scrisoarea lui la coșul de gunoi și i-o arată.
- Mai zi ceva!
Și de atunci s-au împăcat și sunt cei mai buni prieteni.